„Bisericuta din deal”

Se pare ca lipsa de exercitiu, lipsa unui interlocutor care sa stimuleze dialogul, ma impiedica sa descriu cu acuratete toata tristetea si zbuciumul acestor luni. Din fericire, gasesc din intamplare alti oameni care trec, sau au trecut, prin aceeasi durere fara margini si o exprima asa cum eu incerc s-o fac, dar.. Surpriza acestei dimineti a fost articolul de mai jos din „Formula AS”. M-a pus pe ganduri !!!

Bisericuta din deal
Am gresit nepermis de mult pentru o viata de om. Acum, daca mi-ar povesti cineva despre mine, as spune ca nu-i adevarat. Nu mi-am imaginat nici in cel mai negru cosmar ca suferinta din iubire doare atat de crunt. Ani intregi am ratacit intre nebunie si adevar. Fragila si delicata granita, usor de trecut, prea usor! Cata ura, cata disperare si neputinta am strans in acest timp! Nu ma mai ajuta nimic, nu mai vedeam nimic, nu mai intelegeam nimic. Nici prietenii apropiati nu mai credeau in mine.

Ca sa-mi alin ceasurile de singuratate, ma plimbam pana la epuizare. Asa am descoperit pe un deal o biserica. Parea ca vegheaza, de acolo, de sus. Si mi-am spus ca trebuie sa merg acolo. Mai incercasem in acest rastimp sa merg la biserica, dar nu faceam decat un act de prezenta, sec si lipsit de continut. Atat! Nimic mai mult. Numai ca la biserica din deal s-a intamplat ceva – am intrat si am ramas. Si de atunci, merg ori de cate ori pot, ba mai mult, abia astept sa merg. Este vorba despre biserica cu hramul Nasterea Maicii Domnului de la Voila, Campina. Biserica mica, frumoasa si curata, inconjurata de cimitir, de unde sufletele celor ce nu mai sunt printre noi isi vegheaza neobosit familiile ramase in aceasta lume. Preotul paroh – tanar, ferm si bun, credinciosii – intr-o randuiala desavarsita, pe care n-am mai intalnit-o pana acum. De fapt, nimic din ce am simtit aici nu mi s-a mai intamplat. Slujba Sfantului Maslu nu o pot descrie in cuvinte, sunt prea sarace. Ruga fierbinte, iubire, daruire si smerenie. Iti simteai sufletul suind pe o raza de lumina spre Dumnezeu.

Din cand in cand, ma mai bantuie demonii trecutului, dar nu ma mai sperie, nu mai au putere asupra mea. Ce am invatat? Trecutul nu-l pot schimba, nu pot decat sa ma iert si sa iert. In rest… nu am decat o singura certitudine – niciodata, dar niciodata, Dumnezeu nu ne lasa! Doar noi, oamenii, fugim de adevar. Daca pasii va vor purta in aceasta zona, opriti-va si la bisericuta din deal. Veti pleca de acolo, plutind pe pace si impacare. E putin lucru? Mai avem nevoie si de altceva?

TANASE GABRIELA – Campina (Formula AS, Nr. 877, 11.07.2009 – 17.07.2009)