SERTARUL CU GANDURI

15/10/2010

Octavian Paler – LECŢIA LUI GOYA (4)


Goya s-a numărat, probabil, printre puţinii spanioli care, în ianuarie 1793, când la Paris capul lui Ludovic al XVI-lea s-a rostogolit în coşul călăului, n-au auzit zgomotul. Îşi trăia propria confruntare cu moartea şi se pare că pictura putea să-l piardă atunci pentru totdeauna. De fapt, diagnosticul e controversat şi astăzi. Apoplexie? Hemoragie cerebrală? Pesta? Consecinţele unui sifilis? Medicii, la rândul lor, vorbesc despre “misterul Goya”. Surdităţii i s-au adăugat ameninţarea de a-şi pierde vederea, spectrul paraliziei şi angoase tulburi. Vederea îi va slăbi mereu. Va purta mai tarziu ochelari dubli, va lucraa cu lupa, dar de orbit nu va orbi.
Paralizia I-a dat o amanare de treizeci si sase de ani. Va paraliza la optzeci si doi de ani, putin inainte de a muri. Angoasele insa nu-l vor parasi niciodata. De-acum inainte il vor insoti ca umbra, asociate cateodata cu pierderi de echilibru si migrene teribile. Mai mult decat izolarea, ele ii hranesc cosmarele. Sa ne mai miram ca Goya a pictat Parcele ca niste batrane oribile, venite parca din MacBeth, insetate de sange si de crime? Cum va spune Van Gogh, in viata unui pictor poate ca moartea sa nu fie ceea ce e mai greu.

Opusul acestui infern este o cetate cladita pe o stanca inalta, scaldata de soarele in amurg. Trei fiinte cu mari aripi albe incearca sa ajunga acolo. Icar nu mai vrea sa se apropie de soare, ci de o oaza, de un liman. Un paradis inaccesibil? Ce este aceasta cetate enigmatica spre care Goya se întoarce din când în când, dovadă că ea l-a obsedat ? Poate, un semn că viaţa unui om care suferă se clădeşte totuşi nu numai pe suferinţă. Căci putem găsi la nevoie curajul de a ne şti neiubiţi de nimeni, dar nu-l putem avea pe acela de a nu iubi noi.

Dacă n-ar fi avut arta lui, s-a zis, şi-ar fi terminat viaţa înt-una din acele case de nebuni pe care le-a pictat. Pentru că a avut arta, a sfârşit în muzee. Frumos elogiu adus artei, dar cum să-l acceptăm fără o strângere de inimă şi fără rezerve ? Geniul lui Goya este mai mult decât o nebunie învinsă. Este o deznădejde învinsă. Un pictor care se uită atât de direct în ochii Gorgonei simte cu siguranţă în el o forţă care-i dă încredere că nu va împietri. Pictorul infernului, el ne va împinge să preţuim speranţa. Şi vrea, celpuţin, şă fie înţeles.. (A crezut, poate, că strigătul său îi va zgudui pe toţi. În realitate, somnul raţiunii a continuat să producă monştri şi după ce Goya a pătruns în muzee. Dar un artist nu e vinovat că arta sa n-a făcut atâta bine cât ar fi trebuit să facă. Nu lui Goya trebuie să-i reproşăm că astăzi încă e foarte actual.)

E adevărat, probabil, că boala îl face uneori pe om să vadă lucruri pe care înainte nu le observa. Nu putem ignora intervenţia medicinei aici, dacă vrem să-i putem limita drepturile. După propria sa mărturisire, Goya a avut trei maeştri: natura, Velasquez şi Rembrandt. Dar, poate, boala i-a fost profesorul cel mai drastic. În mod evident ea marchează în acest destin un hotar de foc dincolo de care Goya încetează să mai fie unb pictor fermecător şi întoarce spatele serbărilor galante. Nu-l mai interesează exigenţele clientelei, ci exigenţele sale proprii, amintindu-ne de îndemnul lui Pindar : ˝Să devii ceea ce eşti˝.  Şi iată-mă, din nou, în faţa unor întrebări pe care mi le-am mai pus. Dacă boala a schimbat radical destinul lui Goya, îşi datorează el oare gloria suferinţei şi singurătăţii sale ? Există un echilibru secret aici ? O compensaţie pe care artistul a smuls-o din preţul plătit de om ? Trebuie neapărat să ne lovim de infern ca să visăm o cetate ideală spre care tind zburători cu mari aripi albe ? Altfel, n-o vom zări niciodată ? Desigur, Prometeu rămâne Prometeu numai câtă vreme suferă. Dacă e iertat de zei sau nu mai sfidează cerul, el nu ne mai poate spune nimic.

Coborând de pe munte, titanul coboară din tragedie. Şi coborând din tragedie, coboară din singura sa măreţie, chiar dacă ea e o măreţie sumbră. E drept să fie aşa ? Poate că problema nu se pune dacă e drept sau nu. La fel ca şi Dante, Goya a găsit singura soluţie justă împotriva nenorocirii. S-o transforme în valoare. Boala n-a produs niciodată valori, cum nici lanţurile n-au creat ele eroii. Există culmi pe care nu e destul să vorbim despre glorie.

Dintr-o boală se putea naşte o victimă. În cazul lui Goya s-a născut un mare artist. Infirm, el se dezlănţuie. Surd, strigă ca nimeni altul. Se teme să nu orbească şi atunci ochiul său e şi mai scormonitor. Vulnerabil, devine îndârjit. Îşi descoperă adevărata forţă în chiar vulnerabilitatea sa. Şi înainte de a fi o victorie în istoria artei, cea de a doua parte a vieţii lui constituie o victorie In istoria curajului. Când totul părea pierdut, Goya  devine ˝Goya˝.

Acum nu mai poate  fi confundat cu nimeni. În paleta sa pătrund griuri din care culorile clare ţâşnesc ca nişte flăcări iar în autoportrete trebuie din ce în ce mai mult să căutăm adevărul acolo unde el s-a divulgat totdeauna : în priviri.

Şi dacă unele lucruri parcă le-am mai întâlnit, tot la el, asta n-are prea mare importanţă. În definitiv, există lucruri care trebuie spuse mereu. Chiar dacă s-au mai spus. Delacroix era chiar de părere că oamenii de geniu se deosebesc nu atât prin idei noi, cât prin ideea încăpăţânată că tot ce a fost spus nu a fost spus destul. Adesea, descriind orbii care cântă romanţe prin pieţele Madridului sau procesiunile de flagelanţi, Goya povesteşte ceea ce au văzut şi alţii. Dar o face pe un ton zguduitor. Convins că în artă talentul şi virtuozitatea nu sunt de ajuns. Şi nici în infern.

Publicat in „Flacara” nr. 1270 – 11.10.1979

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: