SERTARUL CU GANDURI

21/10/2010

Octavian Paler – LECŢIA LUI GOYA (5)


Autoportret

Mi-au trebuit destui ani ca să-l iubesc fără reticenţe pe Don Quijote. Şi mai mulţi, ca să înţeleg că întâmplarea a rânduit bine lucrurile punându-l pe Goya, la aproape optzeci de ani, să sosească la Bordeaux călare pe un catâr. Cel mai spaniol dintre pictori se reconcilia astfel, simbolic, cu celmai spaniol dintre visători. Fuseseră adversari ? Dacă îmi amintesc bine, am văzut un desen al lui Goya în care Don Quijote e înfăţişat cu parul vâlvoi, citind cărţi cavalereşti.

Dar se prea poate să mă înşel. Şi la urma urmei el n-ar dovedi mare lucru. Într-una din dimineţile strivite Intre două trenuri pe care le-am petrecut In salile muzeului de artă din Viena, m-am gândit la Don Quijote în faţa Turnului Babel al lui Bruegel. Mi-l imaginam ajuns sus, la capătul turnului şi la capătul iluziilor. Ce mai putea face acolo ? Să se aşeze în genunchi pe ultima treaptă şi să-l aştepte pe Sisif.

Şi, iată, am acum în faţă o fotografie a casei unde s-a născut Goyala Fuendetodos. Un zid de piatră cenuşiu, la fel de mohorât ca şi zidurile Escurialului. Zid de fortăreaţă, care nu te lasă să ieşi, în aceeaşi măsură în care nu te lasă să intri. Un dreptunghi mai mare tăiat în el : o uşă. Un alt dreptunchi, mai mic : o fereastră. În rest, piatră goală, neîmblânzită de nici un detaliu, neîndurătoare ca soarele Spaniei şi ca tristeţea ei.
E probabil când fierbinte, când rece, după cum bate vântul în aspra câmpie aragoneză. Nimic nu pare să tulbure tăcerea ; o tăcere în care clopotele nu sună, poate, decât pentru a te anunţa să te rogi sau să te aperi. Ce iluzii să-şi facă Don Quijote aici ? El are nevoie de drumuri pe care să rătăcească spunându-le celor care-l ofensează că în viitor vom trăi, poate, în mai multă ordine.

Dar mi-e de ajuns să văd acest zid ca să înţeleg ce va fi fost ulterior izolarea lui Goya. Don Francisco ne priveşte parcă din umbră, dincolo de fereastra tăiată în zidul de piatră, sau îşi aminteşte un cântec pe care l-a ascultat cândva de la nişte muzicanţi orbi. Căci nicăieri ca pe acest pământ plin de soare al Spaniei nu există atâţia orbi care cântă.

Bunul Don Quijote oferă tuturor ceea ce el n-are niciodată. Pentru unii, e înduioşător şi ridicol. Pentru alţii, ochii săi sunt găurile de pe cruce, iar cavalerul crucea însăşi. De fapt, Don Quijote n-are nici o altă certitudine în afară de cele ale inimii, iar eşecul înseamnă pentru el să devină normal. Dar câtă nobilă fervoare în această nebunie sublimă. Cât de tristă e lângă ea luciditatea fără nici un elan, stearpă, pe care unii i-o opun lui Don Quijote. Există iluzii care ne înalţă prin simplul fapt că ne-am dovedit capabili să credem în ele şi uităm asta din păcate prea des.
L-am putea eventual întâlni şi pe Goya printre cei care urmăresc asalturile celebrului cavaler. Dar nu vrând să se amuze. Umorul lui devine întotdeauna dureros. Din râsul lui se aude totdeauna o imprecaţie. Şi dacă în gravurile sale cei care râd fac tocmai pe dos decât ceea ce ar trebui să facă, e pentru că Goya vrea să ne arate că acei care suferă nu sunt cel puţin înţeleşi şi compătimiţi. Până la urmă ne întrebăm de ce trebuie să ne cutremurăm mai mult: de victimile suplicilor sau de cei care râd…

În multe privinţe, părerile celor doi spanioli nu concordă, totuşi. Don Quijote se miră că nimeni n-a auzit de Dulcineea. „Principalul, le spune el negustorilor din Toledo, este că, fără s-o vedeţi, trebuie să credeţi”.

Crede şi nu cerceta. Inchiziţia poate sta de data aceasta liniştită. În schimb, Goya o irită. Dulcineea lui este o maja, care sfidează şi Inchiziţia şi gusturile Renaşterii. Ea surâde pervers şi e mai indecentă îmbrăcată decât goală.

Şi în timp ce Don Quijote gândeşte ca Fidias, declarând că frumuseţea este atotputernică, Goya clatină din cap. El a văzut frumuseţea pângărită, mutilată, ucisă.

Ştim la fel de puţin despre tinereţea celor doi. Ei au aceeaşi vârstă când se hotărăsc să fie ei înşişi. Şi amândoi ne interesează când sunt bătrâni. Sunt, de fapt, cele două feţe ale Spaniei. Prinţul iluziei şi toreadorul raţiunii. Unul, convins că somnul raţiunii naşte monştri. Altul, că aceşti monştri se nasc din somnul iluziei. Unul seamănă cu sfinţii din tablourile lui El Greco. E ca o flacără care arde şi visează. Celălalt scormoneşte prin tăciunii aprinşi, încredinţat că rolul focului este să purifice. În paleta sa focul se amestecă cu cenuşa. Are şi el ciudăţenii, dar ajunge să pună mâna pe pensulă: atunci e, ca şi Don Quijote, grandios. Şi când îşi desface armura nu mai rămâne decât un zburător cu aripi albe.

În povestea lui Don Quijote e preferabil să ne oprim undeva, înainte de a afla că iluzia şi puritatea nu sunt invulnerabile. De-acolo însă, vom putea citi până la sfârşit viaţa lui Goya. Căci există, într-adevăr, ceva care îi uneşte in cele din urmă pe cei doi mari spanioli. Ei sunt din ce în ce mai singuri şi mai inconfundabili. Don Quijote se îndreaptă cu lancea coborâtă asupra morilor de vânt. Don Francisco a ridicat penelul căzut din mâna lui Velasquez. Acum Spania are un alt mare pictor. Spania care râde de Don Quijote şi apoi îşi pune armura lui. Spania de grâu, de vin, de sânge şi de soare care-şi murmură cântecul orb în Fuendetodos.

E clipa în care Goya şi Don Quijote se întâlnesc definitiv, uniţi de o fraternitate ce i-a ţinut multă vreme separaţi pentru a-şi da seama câtă nevoie au unul de altul. Şi cine ştie dacă Don Quijote e, într-adevăr, naiv ? Cine ştie dacă Don Francisco e, într-adevăr ironic ?

Publicat in „Flacara” nr. 1271 – 18.10.1979

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: