SERTARUL CU GANDURI

14/11/2010

Octavian Paler – Cazul Rembrandt (II). Umbra


La Amsterdam, în Rijksmuseum, căutăm, fireşte, Rondul de noapte. Tabloul acesta ne fascinează în aceeaşi măsură în care pe contemporanii lui Rembrandt i-a scandalizat. Vizitatorii trec şi se miră când li se povesteşte că o capodoperă a dat semnalul ruinei pictorului. Se miră ca şi cum obtuzitatea a fost un privilegiu al patricienilor din Amsterdamul secolului al XVII-lea.

Filosofia, spunea un moralist, triumfă uşor asupra relelor trecute şi viitoare, în schimb relele prezente triumfă asupra ei. Cand însă moraliştii ne plictisesc, preferăm să aflăm lucruri ştiute de toată lumea. Cel mai celebru tablou al lui Rembrandt are un titlu incorect, de câte ori am auzit acest paradox ? Ţinut multă vreme într-o încăpere încălzită cu turbă arsă, s-a acoperit cu un strat de funingine care a întunecat culorile. Abia când ea a fost stearsă, s-a văzut limpede că personajele ce ies din obscuritatea unei arcade sunt luminate nu artificial, ci de soare. Întămplarea e aproape simbolică.

 

Afară, în ceaţa subţire amestecată cu ploaie şi cu mirosul marii, casele vechi au aceeaşi tonalitate ca Rondul de noapte. Chenarul alb al ferestrelor încearcă să îndulcească severitatea calvină a zidurilor, aşa cum în moda secolului al XVII-lea gulerul de dantelă atenua răceala hainelor, dar cu acoperişurile lor ascuţite şi pereţii înnegriţi aceste case nu lasă loc la prea multe îndoieli ; ele sunt solidare în faţa apei canalelor şi singure în faţa timpului. Încă există clădiri care au îscris pe faţadă secolul lui Rembrandt ; case de negustori, de cuceritori ai mării, care au ţinut să aibă un aer respectabil şi în portretele comandate pictorilor şi în aspectul locuinţelor pe care şi le-au construit, amintindu-ne nu numai că Descartes a trăit un timp printre aceşti oameni întreprinzători, ci şi că ei nu l-au înţeles decât, poate, pentru faptul că, din prudenţă, şi-a ars Tratatul lumii după ce l-a scris.
Dealtfel şi Spinoza a constatat că nu e tocmai uşor să faci filosofie într-un oraş unde şcoala aspră a succesului a impus ideea că reuşita socială e singurul lucru care merită să fie învăţat. Înţeleg prin urmare că stăpânii acestor case au gândit altfel decât Rembrandt şi că Rembrandt nu le putea semăna, chiar dacă a vrut-o uneori când a jucat la bursă, a făcut negoţ sau şi-a cumpărat singur la preţuri exorbitante gravurile pentru a le ridica în felul acesta cota. Dar nu suntem datori să ţinem seama totdeauna numai de ceea ce s-a întâmplat de fapt.

Există adevăruri de care avem nevoie chiar dacă viaţa le-a ignorat. Iată, o lume care n-a crezut decât în virtuţile bogăţiei nu se sfieşte acum să reclame comparaţia cu tablourile unui falit. După ce s-a străduit din toate puterile să arate că gloria unui artist nu înseamnă nimic când societatea in care trăieşte nu-i mai acordă favoarea sa, iat-o preluând nimbul lui de umbre. Desigur, nu pasiunea pentru Rembrandt a înegrit aceste case şi totuşi îmi place să văd aici o revanşă. Îmi amintesc, privindu-le, că Florenţa şi-a recunoscut public remuşcările pentru exilul lui dante punând pe ziduri plăci de marmură pe care sunt săpate versuri din Divina Comedie. Amsterdamul a sfârşit prin a semăna Rondului de noapte pe care l-a repudiat.

Între zidurile pe care vechimea nu le-a şubrezit, nimic nu pare fragil, cu excepţia romantismului. Descartes pretindea că într-un asemenea oraş poţi să stai toată viaţa fără să te ştie nimeni. Numai ferestrele foarte largi, cu lăcomia lor de lumină, ne fac să întoarcem capul; e greu sa visezi, chiar o clipă fără să fii cât de cât romantic. Dar, putem continua liniştiţi. Umbrele extinse în Amsterdamul vechi ca o igrasie sumbră ni se par nu numai cunoscute, ci şi fireşti. Cum ar putea fi altfel în oraşul lui Rembrandt ? Arcada clădirii din care iese în Rondul de noapte compania de archebuzieri seamănă cu ceea ce se poate vedea uneori în plină stradă. Şi parcă timpul n-a făcut altceva decât să imite tablourile lui rembrandt, într-un Amsterdam convertit la credinţa celui pe care odinioară l-a socotit “primul eretic al picturii” şi l-a învinuit că pictează umbra pentru că nu ştie să redea lumina.

Rembrandt îşi împiedica adesea vizitatorii să-i privească prea de aproape tablourile în atelier, pretextând că mirosul culorilor i-ar incomoda. Din acelasi motiv, s-ar zice, arunca în umbră ceea ce îl interesa mai puţin. Dar această umbră nu este o simplă absenţă a luminii. E o muzică neagră sau chiar o religie neagră. O noapte din care am venit sau în care ne întoarcem şi în care lumina transformă nişte bătrâni îmbrăcaţi sărăcăcios în profeţi, în vizionari, care cunosc Taina pentru că provin din ea. Un labirint în care filosofii au o aureolă funebră şi nu mai au nevoie să vorbească.

Ei ştiu că sunt atâtea lucruri de spus încât tăcerea rămâne uneori singura soluţie. S-au retras să citească şi să ezite, desprinşi din noapte ca sclavii lui Michelangelo din piatră şi căutând să dea lucrurilor un sens. Dacă alţi pictori sunt mari prin ceea ce au găsit, rembrandt e uriaş prin ceea ce caută.

Sunt acestea umbrele care-l înconjurau la Amsterdam, pe măsură ce rămânea mai singur ? Undeva în întuneric, Sisif urcă muntele cu speranţa că sus va afla un răspuns. Faţa lui nu mai capătă aspectul pietrei, ci al umbrei. Şi artistul însuşi, care s-a înfăţişat într-un tablou pe Golgota, se răstigneşte parcă între umbră şi lumină de fiecare dată când pictează. Noaptea revine mereu în pânzele sale, ca o durere ascunsă.
Sau, cum spune Claudel, aceste portrete ne fac mereu cunoştinţă cu noaptea. Dar există o interpretare “nocturnă” a picturii lui Rembrandt care exagerează titlul Rondului de noapte şi nu mai vede ce importanţă are lumina în această pictură.

Publicat in „Flacara” nr. 1275 – 18.11.1979

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: