SERTARUL CU GANDURI

04/01/2011

“Concertul” – Radu Mihaileanu şi Piotr Ilici Ceaikovski (I)


Motto:

“I sit down to the piano regularly at nine-o’clock in the morning and Mesdames les Muses have learned to be on time for that rendezvous.”

“Inspiration is a guest that does not willingly visit the lazy.”

” The creative process is like music which takes root with extraordinary force and rapidity.”

(Ceaikovski)

“I discovered that Tchaikovsky’s concerto couldn’t be harmonious if the violin and orchestra did not complement each other . . . Today’s crisis shows this in a violent way; the link between the individual and the collective must be very strong and in order to find harmony – or happiness – we must try to play in unison as much as we can.”

(Radu Mihăileanu – From the film’s production notes)

Le Concert

Le Concert

L-am văzut prima dată la sfârşitul anului trecut pe HBO. Fantastic, genial, dumnezeiesc… L-am revăzut acum la început de an redifuzat de acelaşi HBO. Aceeaşi emoţie, lacrimi şi încă ceva: aceeaşi dorinţă întâlnită acum mulţi ani după ce am văzut “Amadeus” de a asculta tot ce a compus compozitorul. În cazul lui Mozart a fost dragoste la prima vedere… adică la prima ascultare! De atunci ascult cu plăcere orice piesă de Mozart. La Ceaikovski nu ştiu ce să spun, parcă e prea contemporan (mă rog…), parcă se simte un pic din componistica modernă, pe care eu nu prea o înţeleg.

Acum cinci ani am văzut „Trenul vieţii”(Train de vie) făcut de Radu Mihăileanu în 1998. O comedie excelentă, amară pe alocuri, dar câtâ subtilitate… câtâ cunoaştere a psihologiei umane… !!!

Le ConcertFaptul că el este născut în România (23 aprilie 1958), că foloseşte actori români, că a fost filmat mai mult de jumătate în România şi că are legătură cu vecinii noştri de la est, face ca filmul să aibă un aer românesc. Aici se adaugă obiceiuri estice (româneşti!) care accentuează senzaţia: lipsa punctualităţii, lucruri făcute “merge şi aşa”, statul la coadă, impovizaţia ca soluţie ultimă de ieşire din criză, etc. A fost nominalizat la Globul de Aur (păcat că l-a ratat) dat a luat două premii César, pentru sunet, respectiv pentru cea mai bună coloană sonoră. În plus, filmul „Concertul” a primit patru trofee Gopo, pentru cel mai bun montaj, cea mai bună muzică originală, cea mai bună scenografie şi cel mai bun machiaj şi coafură. Deci a a vut o recunoaştere rezonabilă în lumea filmului, deşi, între noi fie vorba, pelicula este mult peste “colegele” nominalizate la aceeaşi secţiune.

Multe secvenţe mi-au rămas în minte dar cea de la sfârşitul filmului este deosebită: concertul începe ezitant, doi instrumentişti întârziaţi işi ocupă în ultimul moment locurile, câţiva spectatori râd, directorul teatrului este în pragul crizei iar în culise “organizatorul” ad-hoc al gruplui îi cere lui Dumnezeu să facă o minune. După primele acorduri ale orchestrei toată lumea din sală (inclusiv cel care urmăreşte filmul !) are impresia unui concert-dezastru, parcă fiecare interpretează propria partitură iar printr-o rapidă schimbare de planuri regizorul intensifică această senzaţie. Dar chiar atunci când, uitându-te la film, crezi că nu mai e nimic de făcut, că îţi pare foarte rău de eşecul lui Andrei (!) Filipov ca dirijor începe vioara. Timid  în primele secunde, dar pe măsură ce vioara “se aude” ai senzaţia că ea “a hotărât” să transforme dezastrul în triumf şi transmite din priviri dirijorului şi orchestrei, că va fi acea interpretare unică de care îi vorbise Andrei  cu o zi înainte de concert.

Aici se simte accentuat arta regizorului. Privirile dintre violonista Anne-Marie Jacquet (Mélanie Laurent) şi dirijorul Andrey Simonovich Filipov – Il Maestro (Aleksey Guskov) sunt parcă cele dintre doi îndrăgostiţi, magice. Această magie se transmite orchestrei, publicului, spectatorului (cu siguranţă!) culminând, la sfârşitul concertului, cu îmbrăţişarea dintre Andrei şi Anne-Marie. Iată “Concertul Perfect” !

Coloana sonoră este deosebită iar Concertul lui Ceaikovski pentru vioară op.35 este divin. Poate dacă îl ascultam la un post de radio nu-i dădeam atâta atenţie, dar ”îmbrăcat” într-o astfel de poveste îmi va rămâne mereu în memorie. După “Amadeus” am căutat cu înfrigurare Recviem-ul lui Mozart; după “Concertul” am fugit pe net la povestea acestei piese….

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: