SERTARUL CU GANDURI

23/04/2011

Octavian Paler – Gauguin. Aventura unui sălbatic (VI). Noa – Noa 1


Spirit of the Dead Watching

Spirit of the Dead Watching

Gauguin vrea chiar mai mult decât să fie un artist şi să creeze. Vrea să mântuie arta de erori. În secret, el vrea să întemeieze o nouă religie estetică. Se duce în Tahiti nu visând să fie pustnic, ci visând să fie profet. De aceea, nu se mulţumeşte să stea la Papeete, aşezare coruptă de snobismul colonial, şi se îndepărtează la patruzeci şi cinci de kilometri, să trăiască printre băştinaşi, “în împărăţia ierburilor” şi aproape de mare.

Tahitienii din pânzele lui par să-l fi citit pe Rousseau şi să-i aplice învăţătura. Sunt hipnotizaţi de natura prin care umblă, goi sau sumar îmbrăcaţi, mişcându-se pe un sol ce iubeşte culoarea şi transformă chiar lumina în culoare. Uneori, un Adam tropical înalţă un topor pentru a tăia un cocotier bolnav. Alteori, femeile culeg fructe roşii şi flori albe şi roşii; aerul e galben sau cerul  sau chiar şi umbrele; femeile stau tăcute, nemişcate într-o  clipă pe care se tem parcă să n-o sfărâme; arborii se supun şi ei acestui incendiu parfumat care nu ucide, ci te face să uiţi, să te întrebi dacă ai văzut vreodată cerul şi altfel decât aşa şi ai vrea să te scalzi în această clipă ca în propria ta moarte care nu te mai doare…

Nu există, de fapt, copaci cu coaja violetă şi plaje roz ? Ba da, căci Gauguin e hotărât nu să copieze lumea, ci s-o exprime. El renunţă la culorile intermediare, suprimă nuanţele şi caută tenta pură. Şi nu se teme că va fi confruntat. Confruntat cu cine ? Cu realitatea ? Dar care realitate când el vrea să reînnoade firul artei undeva înainte de greci, unde a fost rupt ? Pentru el, “barbar” înseamnă  altceva decât pentru greci; înseamnă “nepervertit”, “inocent”. Şi parcă în această natură luxuriantă şi însorită nu există nici un petec de umbră. Femeile stau pe o plajă roz cum ar sta în mijlocul unei iluzii. Alături de tărm, pete de albastru, portocaliu şi alb. Marea. Şi deasupra nisipului, frunzişul intens, strălucitor, al unui copac pictat parcă astfel pentru a-i da dreptate lui Cézanne că un kilogram de verde e mai verde decât o jumătate de kilogram.

O întrebare pluteşte în aer, dar, ca de obicei, personajele lui Gauguin nu răspund la întrebări. Sau cel mult răspund “nu ştiu”.

Dintr-un fruct de mango, dintr-un frunziş roşu şi o iarbă galbenă, din albastrul arzător al mării, din florile pe care femeile le strivesc în palme, din coada de păun a unui copac tropical, reconstituim treptat un paradis strălucitor, enigmatic şi indolent, uitând că Gauguin e un pictor care trăieşte, cum s-a spus, din culoare şi durere. Soarele curge pe pielea bronzată, ca pe lemnul pirogilor, şi iată-ne gata să trecem din istoria artei în istoria iluziilor noastre. Aşadar, remediul este o inocenţă visată, departe de disputele sordide şi de toate obtuzităţile ?  Să fii atât de naiv şi atât de puternic încât să rămâi senin, orice s-ar întâmpla ? Să laşi ca totul să atârne de o întrebare al cărei răspuns nu va veni niciodată ? Ce va fi peste o clipă, peste o noapte, peste un veac ?

Pe aceste femei de pe plajă nu le interesează că “azi” va deveni “ieri”. Stau pe nisipul fierbinte şi asta le e de ajuns. Din când în când îşi udă picioarele în apa sărată a mării, privind imobile vapoarele care lasă pe cerul cald şi înmiresmat o dâră de fum şi de regret ce va rămâne până la căderea serii. Noaptea, numai ţipetele păsărilor tulbură liniştea. Uneori câte o frunză uscată cade, pictorul o aude, dar foşnetul ei i se pare mai degrabă foşnetul  unui spirit. Gauguin înţelege atunci de ce băştinaşii pot să rămână ore întregi, fără a spune un cuvânt, privind cerul cu melancolie.

There is the Marae

There is the Marae

S-ar zice că vrea să ucidă timpul. Să sfărâme clepsidra. Să se învăluie într-un timp fără început şi fără sfârşit care se sustrage morţii şi totodată derizoriului, convins că numai scăldându-ne într-un râu încremenit vom putea afla adevărul. Tahitienii lui seamănă cu arborii, cu florile şi cu zeii. Ei există parcă după aceleaşi legi ca şi fructele  tropicale; nu cunosc tristeţea pentru că nu şi-au pus probabil nici problema fericirii. În mizeria noastră actuală, îl auzim pe Gauguin, nu există salvare posibilă decât în întoarcerea bine gândită şi firească la principii.

“Principii” e, poate, prea mult spus. E mai degrabă o încercare de salvare prin creaţie. Şi cum în artă între durere şi orgoliu nu e decât un pas, mi-l  imaginez pe Gauguin simţindu-se în coliba lui ca zeul Mahin care a înălţat în mitologia maori insulele polineziene din adâncurile mării. Ca toţi rătăcitorii incurabili, n-a încetat nici el să viseze un loc de unde să nu mai plece nicăieri. Tot căutând paradise pierdute, nu e de mirare că s-a decis să-şi clădească singur unul. Şi când Strindberg îi refuză prefaţa la un catalog pentru că nu-i putea iubi arta tahitiană, ia chiar tonul unui profet: “Eva concepţiei dumneavoastră civilizate ne face  şi ne va face aproape întotdeauna misogini; străvechea Evă care vă înspăimântă la mine ar putea să vă zâmbească într-o zi mai puţin amar”. Un om care spune asta nu se mai împiedică de obiecţii. Dacă vrea să picteze copacii în albastru, caii în verde şi nisipul violet, nu se sfieşte s-o facă.

Portrait of the Artist with the Idol

Portrait of the Artist with the Idol

Iubeşte o culoare muzicală şi e încredinţat că un pictor prost e ca un muzician care cântă fals. Culoarea sa dă viaţă lucrurilor şi în acelaşi timp le digeră, linia sa, şerpuind ca o liană, conturează fiinţele şi în acelaşi timp le înlănţuie. Beţi de parfumurile tropicale, tahitienii par prizonierii enigmei lor. Cât trebuie să sufere un om pentru a-şi închipui fericirea astfel ? Jean Valjean şi-a legat acum lanţul de un stâlp al colibei sale la tropice şi s­-a hotărât, ca să-şi suporte destinul, să se înconjoare de o natură fără probleme, în care totul e ambiguu şi indecis cala începuturi. Şi dacă o iluzie nu exclude singurătatea, cel  puţin o contestă.

 

Publicat în revista “Flacăra” nr. 1288 din 14.02.1980

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: