SERTARUL CU GANDURI

01/01/2012

Octavian Paler – Veneţienii (VIII). Tintoretto sinuosul.

Filed under: OCTAVIAN PALER — afractalus @ 12:10
Tags: , , , , ,

Rar o viaţă atât de rectilinie, a cărei operă să arate atât de limpede că atunci când n-a mai crezut în linia dreaptă omul s-a afundat în meandre.

Archangel-Michael-Fights-Satan,-c.1590
Archangel-Michael-Fights-Satan,-c.1590

Tintoretto nu e primul care înfruntă Minotaurul, el e însă unul dintre cei care o mărturisesc cel mai explicit. “Furia” lui nu e, probabil, atât un “entuziasm furios” cât o spaimă nelămurită care se refugiază în furia de a picta. “Furiosul” intră în labirint hotărât să-i acopere toţi pereţii cu fresce.

Căci labirintul e o vrajă, o beţie dar şi un refugiu. Un blestem, dar şi o şansă de mântuire. O obsesie, dar şi un liman posibil. Prin atâtea meandre există, poate, şi un drum care ne-ar putea duce mai departe decât linia dreaptă. E greu de crezut că omul a intrat în labirint din curiozitate sau plictisit de o lume prea clară. El a făcut-o de fiecare dată când n-a mai puut crede că totul e atât de simplu. Ajuns la limitele răspunsului în care crezuse, el n-a mai găsit altă soluţie decât să se întrebe din nou. S-a simţit în pericol într-o claritate nesigură, al cărei eşec îl presimţea, şi a alergat înapoi în labirint.

Ceea ce n-a găsit în certitudine, el speră să găsească atunci în dilemă. Ceea ce n-a găsit pe un drum drept, speră să găsească la o răspântie. Noaptea ne apără uneori mai bine decât amiaza, iar labirintul e uneori singurul adăpost care ne primeşte.

Poate că nu întâmplător Tintoretto a fost reabilitat de acelaşi romantism care a reabilitat goticul. Zâmbim când îl auzim pe Molière îngrozindu-se la vederea catedralelor gotice care i se par nişte monştri şi înţelegem de ce un fanatic al idealului clasic, ca Burckhardt, vorbeşte de “nu ştiu ce asprime şi barbarie a sentimentului” la Tintoretto. Dar nu de opţiuni estetice ne lovim aici. Există ceva mult mai profund care ne tulbură de fapt în pictura lui Tintoretto. Omul labirintic este un om cu toate întrebările sângerând ca nişte răni. El nu pătrunde în labirint pentru că preferă dezordinea şi rătăcirea, ci pentru că speră într-o ordine cucerită prin rătăcire. Cucerită şi nu pur şi simplu acceptată; căci, acum, el nu mai vrea să consimtă, ci să obţină. În acest caz, Minotaurul nu mai reprezintă un monstru, ci miezul enigmei. Locul unde în sfârşit va cunoaşte Taina, Răspunsul. Chiar dacă acest răspuns este moartea.

  Pictura lui Tintoretto are, într-adevăr, ceva dramatic. desenul lui e nervos şi sinuos. Poartă pecetea crizei manieriste, ar spune unul din acei critici reticenţi faţă de arta lui care l-au socotit “un geniu înăbuşit de facilitate” sau “un El Greco fără inimă”. Dar nu sunt aceste şerpuiri insinuante chiar meandrele labirintului ? Venus e încă tot frumoasă, dar are o febră ciudată.  Şi de ce tocmai Ariadna îi aşează diadema pe creştet ? Apostoli care par gondolieri cu corpurile înclinate deasupra ramelor, bătrâni care au fixitatea privirii lui Tintoretto, femei care cântă într-un concert, dar fiecare ascultă parcă o altă muzică, interioară, o tristeţe nelămurită care sfârşeşte prin a cotropi şi corupe gloria culorii veneţiene, o lumină ireală, semănând cu cea pe care o va folosi mai târziu cinematograful, sunt toate acestea din secolul lui Tiţian ? Sunt, şi nu sunt. Tiţian e majestuos şi senin. Tintoretto îşi clădeşte majestatea pe vulcani. Ca să lupte împotriva îndoielilor ce-l macină, strigă răspunsurile mai tare decât ar trebui.

Uneori pare convins că numai cel care se răstigneste la răspântii găseşte până la urmă Drumul de care are nevoie; că numai deschizându-şi toate rănile omul se poate vindeca şi numai strigându-şi toate întrebările poate spera într-un răspuns. Deoarece labirintul nu poate fi învins decât străbătându-l până la capăt. Transformând neliniştea în operă, aşa cum clasicismul a transformat în operă liniştea. 

The Temptation of Adam and Eve

The Temptation of Adam and Eve


Dar norii sumbri pe care Tintoretto îi aşează pe cerul veneţian plutesc deasupra unor ziduri luminate parcă de un incendiu fastuos. “Furiosul” încearcă să-şi compenseze zbuciumul printr-o regie mai impunătoare.

Contrar majorităţii veneţienilor, el a impus studiul desenului în atelierul său. Întrebat de către un tânăr artist ce rebuie să facă pentru a deveni un bun pictor, i-a răspuns “trebuie să desenezi şi iar să desenezi”. Şi totuşi, ca orice veneţian, nici Tintoretto nu mai e Tintoretto fără culoare. Comparând acelaşi tablou în culori şi fotografiat în alb-negru, avem senzaţia că incendiul s-a stins. Nu mai e în faţa noastră decât cenuşa lui păstrând intact conturul personajelor şi arhitectura zidurilor. Lava s-a răcit şi sfinţii par îmbrăcaţi în zdrenţe când, de fapt, veşmintele lor au aceeaşi somptuozitate anxioasă ca şi aerul, ca şi carnea goală, ca şi piatra, aridă şi strălucitoare în acelaşi timp. Uneori suntem parcă la Toledo cu El Greco, nu la Veneţia.

The Last Supper, mid 1540s

The Last Supper, mid 1540s

   O dogoare ciudată stăpâneşte zidurile şi turmentează vegetaţia. Ceva crispează gesturile prea largi. Încrederea în valorile existenţei, care a fost virtutea cea mai preţioasă a Veneţiei, şi-a pierdut siguranţa care o ajuta să se comporte normal. În vreme ce pentru Tiţian nu exista decât victoria, acum, înfrângerile de pe mări au parcă urmări şi în pictură. Condotierii au decăzut. Au devenit nişte bătrâni lubrici care o pândesc pe Suzana când face baie. Iar în Fierăria lui Vulcan diademele se amestecă acum cu armele. Poate. Veneţia bănuieşte că va trebui să dea o luptă mai dificilă decât pe mări, în propriul ei suflet.

Şi că Minotaurul renaşte în timp ce încă mai sărbătorim victoria împotrica lui.

Publicat în “Flacăra” nr.1300 din 08.05.1980

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: