SCORPION – Horoscop literar.

Kircher's Zodiac

  

   „Cum? Gândiţi oare că atâtea mii de stele strălucesc pe  degeaba?” se mira Seneca, unul dintre filozofii care credeau că astrele influenţează destinul omului. „Urmez multitudinea înşiruirii de stele în cursa lor circulară” spunea Ptolemeu, atent deopotrivă la ce se întâmplă pe bolta mişcătoare şi la ce se întâmplă pe Pământ. În schimb, Schopenhauer vedea în astrologie o dovadă a „subiectivităţii jalnice a oamenilor”, care raportează cursa astrelor în univers „la micul lor eu” şi pun în relaţie cerul plin de constelaţii cu pământul plin de ticăloşi.

   Cu capul în stele şi cu ochii în carte, Zodierul schimbă foaia de calendar, după mirările omului modern: „Cum? Gândiţi oare că atâtea mii de cărţi strălucesc pe degeaba?”  Fie ca în anul care vine să fiţi sănătoşi, veseli, ocrotiţi de cărţi şi de astre deopotrivă.

Zodier  

IANUARIE
La mulţi ani! Ca să începeţi anul râzând, Zodierul vă propune o carte de un umor fantastic, pe teme de ştiinţă, absolut serioase: teoria relativităţii şi mecanica cuantică. Cine poate să împace planuri atât de diferite? Un fizician de geniu, George Gamow, şi simpaticul domn C.G.H. Tompkins, personajul literar pe care l-a creat ca să popularizeze teoriile fizicii. Tompkins este „un mic funcţionar de la o mare bancă“, om cu tabieturi, care citeşte ziarul, iubeşte filmele, dar „detestă obsesia generală – sexul şi violenţa“. Cum ochii îi cad din întâmplare pe o notiţă care anunţă o serie de conferinţe despre problemele fizicii moderne, îşi ia curajul ştiinţific cu amândouă mâinile şi se duce să asculte prelegerea, mai ales că iniţialele numelui său reprezintă trei constante fizice: c, viteza luminii, G, constanta gravitaţională şi h, constanta cuantică. Aşa încep aventurile domnului Tompkins prin lumea fizicii cuantice, univers care i se pare chiar mai ciudat şi mai potrivnic bunului-simţ decât i se va fi părut lui Alice Ţara Minunilor. Găurile negre, biliardul cuantic, demonul lui Maxwell sau tribul vesel al electronilor sunt numai câteva din întâlnirile de care are parte domnul Tompkins în călătoria lui de iniţiere. De care va profita din plin. Să fie Scorpion?
George Gamow, Russell Stannard, Minunata lume a domnului Tompkins. Povestea fantastică a fizicii, trad. de Anca Vişinescu

Armenian Scorpio Sign Coin -2008

FEBRUARIE
Legendele Graalului preocupă pe toată lumea: de la literaţi la autorii de benzi desenate, de la folclorişti la medievişti, de la ezoterişti la cineaşti. Filme mari, ca A şaptea pecete de Ingmar Bergman, Perceval de Eric Rohmer, Excalibur de John Boorman, Regele pescar de Terry Gilliam sau Magnificat de Pupi Avati şi atâtea altele se inspiră din misterioasa legendă. Zodierul nici nu mai aduce în discuţie romanele recente de tip Dan Brown, al căror succes dovedeşte că interesul marelui public pentru misterul Graalului nu s-a stins. Dacă faceţi parte din acest public sau dacă, aşa cum se spune despre dumneavoastră, aveţi mintea deschisă către orice zonă a cunoaşterii, merită să răsfoiţi cartea lui Evola. Născut la Roma în 1898, Evola frecventează cercurile avangardiste şi e socotit azi unul dintre cei mai de seamă poeţi dadaişti din Italia, apropiat de Tristan Tzara. (Cu atât mai curioasă e, de aceea, ulterioara lui apropiere de extrema dreaptă). Ezoterismul de diverse surse îl preocupă constant. Cartea despre Graal este, ca tot ce a scris Evola, una nonconformistă. Tocmai de aceea cititorul e invitat la început să se dezbare de o serie de prejudecăţi, literare, religioase, folclorice. Nu strică nimănui.
Julius Evola, Misterul Graalului, Studiu introductiv de Franco Cardini, Anexă şi bibliografie de Chiara Nejrotti, trad. de Dragoş Cojocaru

MARTIE
Un mărţişor „cu inimă” pentru noptiera dumneavoastră: cartea despre dragostea favorită a lui Don Juan. Cum să nu fii curios ce tip de dragoste preferă celebrul seducător? Doar că, aşa cum spune Don Juan şi cum simte orice Scorpion îndrăgostit, „În dragoste, totu-i adevărat şi totu-i minciună“. Autorul, asemenea multor scriitori din secolul romantic, este el însuşi un personaj, iar viaţa proprie face concurenţă operei. Dandy care se reneagă, singuratic şi cuceritor, cunoscător al paradisurilor artificiale şi explorator literar al infernurilor, ateu convertit la catolicism fervent, demonizând femeia, dar salvat de „îngerul alb“ – o baroană, atacând celebrităţile literare ale timpului său (Sainte-Beuve, Hugo), fiind contra Academiei, contra lui Flaubert, contra parnasienilor şi contra debutantului Zola, Barbey d’Aurevilly este predestinat să obţină un succes de scandal. Cea mai cunoscută nuvelă a lui din ciclul Diabolicele, care a creat emoţie la apariţie, e Perdeaua stacojie, bijuterie indiscretă la vremea ei, poveste spusă „între bărbaţi“ despre o noapte de dragoste cu final neaşteptat. Impecabilă rămâne şi azi Cea mai frumoasă dragoste a lui Don Juan: la o cină, eroul povesteşte unei duzini de femei curioase (toate foste iubite) care i-a fost cea mai frumoasă dragoste. Veţi citi şi veţi afla.
Barbey D’Aurevilly, Cea mai frumoasă iubire a lui Don Juan, trad. de Mircea Lăzăroniu

APRILIE
Pentru că Paştele cade în miezul lunii aprilie, pe 19 cel ortodox, pe 12 cel catolic şi cel protestant, un comentariu strălucit la Evanghelia după Ioan e, desigur, potrivit. De ce tocmai la Evanghelia după Ioan? Pentru că hermeneuţii o socotesc miezul Bibliei. Deşi „toate cele patru evanghelii ni-l înfăţişează pe Christos”, la Ioan „prezenţa lui este mai intensă decât în celelalte”, povestea are forţă, „un dinamism clar” şi, „pe tot parcursul evangheliei e o înălţare continuă spre ceasul Crucii pascale”. Zodierul, literat, are şi un argument narativ al acestei alegeri. Cel mai puternic început, singurul pe care-l ştie oricine, indiferent de preocupările sau opţiunile spirituale este tocmai al lui Ioan: La început a fost Cuvântul… Comentariul evangheliei îi aparţine Părintelui Scrima, un erudit greu de încadrat în canoanele obişnuite pentru simplul motiv că le depăşeşte, un membru al grupului de la Antim şi un „cetăţean universal” (care a dorit totuşi să moară în România). Având mai multe nivele şi căi de acces, cartea se adresează oricui e dornic de înţelegere. E greu de imaginat cât de pasionantă poate deveni această călătorie la pas, frază cu frază, printr-unul din textele sacre ale omenirii, „cu adevărat o carte a iubirii şi a vieţii”.
André Scrima, Comentariu integral la Evanghelia după Ioan, trad. din arabă de Monica Broşteanu, trad. din franceză de Anca Manolescu

MAI
Deşi zodia Scorpionului este abia a opta a cercului zodiacal, astrele au vrut ca dintre cărţile lunii mai, care sunt cu sau 

Scorpion

despre dragoste, dumneavoastră s-o aveţi în calendar pe cea mai dragă Zodierului. Autorul ei e Octavio Paz, poet şi eseist mexican, laureat în 1990 al Premiului Nobel pentru Literatură. Abia după încă trei ani de la premiu, în 1993, când se apropia de 80 de ani, Paz are curajul să publice o carte dedicată dragostei în sine. O scrie în două luni! Nu este însă o carte de bătrâneţe, şi nici nu e scrisă în atât de puţin timp. Are în ea toate vârstele, pentru că autorul a început-o, virtual, în adolescenţă, atunci când a compus primele poeme de amor. Dragostea trăită o viaţă întreagă, e filtrată din cărţi citite o viaţă întreagă. Meditaţiile pe tema iubirii conţin câtă literatură, atâta viaţă. Iată nişte citate din cele pe care le-a subliniat Zodierul în exemplarul său:
Dragostea e un pariu smintit pe libertate. Nu a mea, a celuilalt.
Quevedo scrie: «Voi fi ţărână, dar ţărână-ndrăgostită».
Dragostea e metafora finală a sexualităţii. Piatra ei de temelie este libertatea: misterul persoanei.
La îndrăgostiţi trupul gândeşte şi sufletul e palpabil.
Persoana iubită e în acelaşi timp terra incognita şi casă părintească.
Dragostea e norocul cel mai mare şi nenorocirea cea mai mare.
Octavio Paz, Dubla flacără. Dragoste şi erotism, trad. de Cornelia Rădulescu

IUNIE
După dubla flacără din luna mai şi înainte de zăpuşeala care începe la solstiţiu, un duş rece e binevenit. Citiţi aşadar Ghidul nesimţitului de Radu Paraschivescu, cea mai bună metodă de a te răcori prin râs. Dintre vietăţile zodiacului pe care le cunoaşte direct Zodierul, cele mai politicoase şi mai bine crescute sunt Scorpionii, aşa că nu se vor simţi cu musca pe căciulă atnci când autorul descrie fiziologia nesimţitului de oraş. Cu toate variantele lui: nesimţitul de bloc, care-şi cumpără boxele cele mai puternice şi le testează la 3 dimineaţa, nesimţitul de la volan şi cel din autobuz, cel de pe trotuar, de la teatru sau din biserică. Când îi vezi pe stradă, te îmbolnăveşti, când îi vezi în carte te vindeci prin râs. Autorul e un Leu aşezat şi – Zodierul depune mărturie – opus personajelor din ghid. Iată-i prezentarea dintr-o carte de pe noptiera Gemenilor: „Abstinent, dar cafegiu. Ironic, dar sentimental. Harnic, dar jucăuş. O aprigă mustaţă îi maschează bine tandreţea. Se teme de avioane chiar şi când îi fac daruri. Prezidează peste trei motani mizantropi şi-i înţelege din ce în ce mai bine”. Citiţi ghidul ca vedeţi de unde i se trage mizantropia. În prezentare găsiţi şi o vorbă a lui Mark Twain: „Omul e singurul animal care roşeşte. Sau ar trebui s-o facă”.
Radu Paraschivescu, Ghidul nesimţitului, Colecţia „Râsul lumii

IULIE
Peştele-scorpion, nici nu se putea titlu mai potrivit dumneavoastră. Dar cartea nu e aleasă totuşi pentru nume, ci pentru frumuseţea ei ieşită din comun. Ar putea fi jurnal de călătorie, dacă n-ar fi în ea decât exotismul unor locuri îndepărtate, ca India şi Insula Ceylon. Nicolas Bouvier, un francez care a umblat hai-hui în lume de la 17 ani, bolnav de depărtare, depăşeşte însă cu mult limitele genului diaristic şi alunecă bine în roman. Tânărul ajuns singur în Orient e un fel de Robinson care-şi ia în stăpânire insula, cu o bucurie şi o dăruire pe care nici strămoşul literar nu le-a avut. Sentimente sunt din plin, dar niciodată sentimentalism, niciodată kitsch al inimii. Şi, pentru că Bouvier e singuratic doar de nevoie, se împrieteneşte cu tot ce mişcă în jur. Cu oamenii e mai prudent (nişte mici derbedei îl strigă Mister-what’s-your-name, iar un hangiu îi spune Ba-o-u-vi-e-eerr Sahib deoarece, ca să intri în rândul lumii e nevoie de un nume de cel puţin 12 silabe), în schimb e plin de atenţie cu „menajeria” personală, furnici, gândaci şi scorpioni, un crab şi un splendid peşte-scorpion în borcan: „Viaţa insectelor seamănă cu a noastră măcar sub un aspect: nici nu ai apucat să faci cunoştinţă, că deja există un învingător şi un învins”. Bouvier e învingător: scapă de demonii din el însuşi.
Nicolas Bouvier, Peştele-scorpion, trad. de Emanoil Marcu, Colecţia „Memorii. Jurnale”

AUGUST
Pentru că iubesc nisipul fierbinte, Scorpionii îşi duc cărţile de vacanţă spre mare. Şi nu cărţi grele, ca unii colegi de zodiac mai snobi, ci cărţi numite uşoare. Paradoxul observat de mult timp de Zodier este că, cu cât e mai uşoară o carte, cu atât se scrie mai greu. De aceea autorii buni de romane poliţiste sau de cărţi pentru copii sunt foarte rari. Argentinianul Guillermo Martínez, un matematician care a stat la Oxford cu o bursă postdoctorală, face parte dintre ei: a scris un policier bun. Decorul e chiar micul orăşel universitar Oxford. Naratorul, un tânăr matematician (specialist în topologie algebrică) abia sosit, e implicat, fără voia lui, în rezolvarea unor crime numite seria Oxford. Cuvântul „serie” nu duce cu gândul numai la criminalul în serie, ci şi la matematică. Într-adevăr, se pare că există o legătură între seriile de crime şi o carte despre seriile logice publicat de un profesor faimos, Arthur Seldom. Cei doi universitari, unul pe post de Sherlock Holmes, iar celălalt gata să înveţe, ca Watson, se dedică rezolvării cazului. Un strop de dragoste pe post de condiment. Zodierul ar fi criminal dacă ar spune mai mult.
Guillermo Martínez, Crimele din Oxford, trad. de Ileana Scipione, Colecţia „Raftul Denisei”

SEPTEMBRIE
Dacă pe soţia lui Carol I, Elisabeta, mai cunoscută cu numele de poetă, Carmen Sylva, fotografiile ne-o prezintă în ipostaze lirice, la pian sau la masa de scris, cu un aer parcă desprins de lume, Regina Maria, soţia lui Ferdinand, s-a impus în istorie tocmai prin energia, realismul şi vioiciunea ei. Născută la 29 octombrie 1875 (în zodia dumneavoastră), nepoată a Reginei Victoria, care o alinta cu numele de Missy, Maria vine la 17 ani în România (despre care abia dacă ştia unde se află pe hartă pentru că nu dovedise niciodată „o înclinaţie deosebită pentru geografie”). Pe an ce trece, se leagă tot mai mult de noua ei ţară, iar personalitatea şi frumuseţea ei devin legendare. În Marele Război îşi pune viaţa în primejdie îngrijind bolnavii şi, în scurt timp, e adorată de toată armata. Un martor ocular francez o vede la defilarea din 28 august 1916, după ce Consiliul Coroanei ia hotărârea ca România să intre în război de partea Aliaţilor şi e cucerit de „privirea luminoasă a ochilor ei uimitor de limpezi, […] de un mov care este exact movul florilor pe care le-a preferat toată viaţa, violetele de Parma”. Istoricul şi magistratul francez Guy Gauthier scrie o carte captivantă. Un mic reproş al Zodierului: fiind francez, are chiar mai puţină înţelegere pentru Carol I decât va fi avut eroina lui.
Guy Gauthier, Missy, Regina României, trad. de Andreea Popescu, Seria „Casa regală”

OCTOMBRIE
În cartea lunii trecute aţi avut ocazia să recapitulaţi, cu ochii unui francez, istoria primei jumătăţi a secolului 20. Acum istoria sfârşitului de secol 19 şi o altă faţă a lui Nicolae Iorga decât cea „tradiţională”: tânărul furios. Este ciudat cât de mult seamănă tonul şi revoltele junelui Iorga (nu împlinise încă 30 de ani) cu tonul de mai târziu al tinerilor interbelici, inclusiv al celor care îl vor ataca, între care şi fostul admirator Eliade. Revoltele lui sunt justificate  şi nicidecum singulare în epocă: lucrurile scârţâie, Academia şi Universitatea sunt departe de a funcţiona perfect, gazetarii sunt superficiali şi au lauda uşoară. V.A. Urechia este un impstor, dar nici de B.P. Hasdeu nu e mulţumit Iorga şi-i doboară pe amândoi dintr-o lovitură, pe aceeaşi pagină. (Înţepătura nu era tocmai elegantă: Hasdeu fusese primul care-l ironizase – şi mult mai fin – pe Urechia, iar ca erudiţie şi acribie se afla la polul opus). Pe Ionnescu-Gion îl face literalmente praf, cu floreta antifrazei, iar pe Grigore Tocilescu îl acuză de plagiat. Textele sunt puternice, au viaţă, merită citite. Zodierul s-a întrebat doar cu ce ochi ar privi tânărul Iorga ce se întâmplă în zilele noastre şi cum ieşim din comparaţia cu relele timpului său.
Nicolae Iorga, Opinii sincere şi pernicioase ale unui rău patriot, trad., introducere şi note de Andrei Pippidi

Scorpio

NOIEMBRIE
„Aţi muri dacă vi s-ar interzice să scrieţi?“ Întrebarea îi aparţine lui Rilke şi este reluată de Claude Bonnefoy în convorbirile cu Eugène Ionesco. Interlocutorul răspunde: „Nu, nu, desigur. Însă mi-ar părea grozav de rău…“  Pentru dumneavoastră, Zodierul schimbă întrebarea: aţi muri dacă vi s-ar interzice să citiţi? Un lucru e limpede: dacă n-aţi citi convorbirile lui Eugène Ionescocu Claude Bonnefoy, aţi pierde o bucurie. Bonnefoy este plin de bună-credinţă, după cum îl arată şi numele (bonne foi), iar Ionesco este …ionescian. Adică tragic, mirat, seducător, inocent. Fără trucaje. Cartea conţine un mănunchi de chei pe care le puteţi potrivi în piesele de teatru ale lui Ionesco. Ce este teatrul? „Poate că asta este teatrul: revelaţia unui lucru care era ascuns. Teatrul este neaşteptatul care se arată.” În romanul său Însinguratul se pleacă de la câteva din semnele de întrebare aflate la temelia creaţiei şi a vieţii lui Ionescu-Ionesco, a dramei lui identitare: „Ce fac eu aici? De ce sunt aici? Ce este lumea din jurul meu?“ Nu rareori dramaturgul merge împotriva curentului, cu formulări-surpriză: „Însăşi demistificarea e o adevărată mistificare”. Joc, dar cu miză maximă.
P.S. Eugen Ionescu e Scorpion, iar anul acesta, pe 13 noiembrie, se împlinesc 100 de ani de la naşterea lui.
Eugène Ionesco, Între viaţă şi vis. Convorbiri cu Claude Bonnefoy, trad. de Simona Cioculescu

DECEMBRIE
O carte despre îngeri este cum nu se poate mai potrivită pentru decembrie, iar dacă e scrisă de Andrei Pleşu cadoul de Crăciun e gata. Este dintre produsele care nu expiră la scurt timp după apariţie, e vie, îngerii din ea sunt vii şi zboară printre rânduri. Are şi o solidă reţea bibliografică, pusă doar ca o plasă de protecţie pentru periculoasa echilibristică din susul paginii. Căci tot ce ţine de o realitate impalpabilă de un posibil „dublu” ceresc al omului, implică, la fiecare frază, o primejdie. Portretul îngerului, aşa cum se încheagă de la o pagină la alta, depăşeşte, desigur, imaginea lui plastică (şi e opusul îngeraşilor care invadează vitrinele în aceste zile) şi e nevoie mai degrabă de o imaginaţie ştiinţifică pentru a-l “vedea”. De aceea în tradiţia textelor despre îngeri se face adesea analogie cu lumina şi cu spaţiul oglinzii, cu imaginile inversate din oglindă (cine e în oglindă ? ce realitate are chipul meu în ea? de ce nu-mi pot atinge realitatea din oglindă ?). Totul ţine de o lume care “e tot atât de reală şi de ireală pe cât este lumea vizibilă pentru un orbi”.  Cartea îţi deschide ochii, şi nu neapărat ca să vezi îngeri. Ca să vezi mai bine lumea asta cu oamenii ei. Fie-vă îngerii aproape!
La mulţi ani!
Andrei Pleşu, Despre îngeri

(Text preluat de pe http://www.erudio.ro)