SERTARUL CU GANDURI

16/05/2013

Octavian Paler – Visul şi Waterloo-ul neoclasicismului (IV). Controversatul David 3.


Jacques-Louis David. Napoleon in His Study. 1812.

Jacques-Louis David. Napoleon in His Study. 1812.

   Deşi în inchisoare, David pare foarte sigur de sine. Sigur de talentul lui şi de dreptatea lui. Ridică în singurătatea detenţiei capul cu mândrie, dar în ce măsură, când începi să descoperi gustul cenuşii, mai este mândria o compensaţie suficientă ? Şi ce ascunde ea ?  La ce se gândeşte, de fapt, David ? Se visează cumva în decorurile antice, acum când teama, primejdia au devenit şi pentru el adevăruri vii ? Se simte lezat în amorul propriu ? Regretă cumva înfocarea sa iacobină ? Sau faptul că n-a fost suficient de abil ?

Cum putea să prevadă că Robespierre va simţi el însuşi efectul ghilotinei după ce îl experimentase la alţii ? Şi nu el, David, a tras sfoara care face cuţitul să cadă. El a organizat serbări, a regizat ceremonii, a desenat, a pictat. Atât. E vinovat că a urmărit succesul ? Că a cerut desfiinţarea Academiei ? Că n-a pierdut prilejul pe care-l avea de a se răfui cu pictorii ce-i erau adversari ?

Mai direct spus, David îşi face oare autoportretul în închisoare pentru că în singurătate omul simte nevoia să devină judecătorul său ? Pentru că el caută, atunci, cel puţin în sine însuşi un interlocutor ?

Ceea ce ştim sigur e un motiv mai banal. David nu poate crea nimic fără model, fără o scenă reală de la care să plece, fără o documentaţie. Fantezia nu l-a ajutat niciodată decât să continue, nu să înceapă. Or, singurul chip pe care-l poate studia acum în linişte este chipul său din oglindă. Dealtfel, tot la închisoare, privind pe fereastră face şi singurul peisaj din opera lui, dacă nu socotim carnetele cu crochiuri italiene.

Jacques-Louis David. Portrait of Marguerite-Charlotte David. 1813.

Jacques-Louis David. Portrait of Marguerite-Charlotte David. 1813.

   Dar e greu să credem că în această tăcere n-au răbufnit ecouri din vacarmul altor zile. Chiar dacă David şi-a pictat chipul ca să uite, amintirile umbresc această faţă frumoasă şi îngândurată… drumul la Roma, euforia convertirii la idealul clasic, triumful primelor tablouri, succesul, gloria, adunările furtunoase ale Convenţiei, strigătele pătimaşe ca ghilotina să fie necruţătoare, Danton, asasinarea lui Marat pe care-l văzuse cu o zi înainte de moarte în aceeaşi încăpere unde a fost înjunghiat, apoi angoasa, nervii întinşi la maximum, aproape arşi de încordare în acele zile cu soare implacabil din mijlocul verii, când căldura era înăbuşitoare şi chiar noaptea cerul avea febră şi se ridicau spre stele nori fierbinţi de praf… căldură amestecată cu frică, deoarece cuţitul ghilotinei cădea mereu şi pe căldură, sub soarele năucitor… plutea ceva în aer, ca o presimţire în acele zile…

Robespierre părea impenetrabil, sigur de efectele elocinţei sale, de aceea ce spuneau şi mai ales tăcerile lui, dar el, David, n-avea de ce să se teamă, el era prietenul Incoruptibilului… apoi dintr-o dată toate s-au prabuşit împotriva sa. În ziua când capul lui Robespierre s-a prăbuşit în coşul călăului, i s-a făcut frică. Şi când în Convenţie a fost somat să se explice, stătea rezemat de tribuna oratorilor, lungă şi joasă, din lemn pictat în verde antic, se ştergea de transpiraţie, iar spectrul ghilotinei dădea o valoare epică vorbelor… uneori de abilitatea oratorului a depins viaţa lui… vorbea sub cuţitul ghilotinei ca sub sabia lui Damocles…

Niciodată n-ar mai vrea să treacă prin clipe ca acelea. Ele pot umili şi un artist remarcabil, mai ales când el tremură si simte o dungă rece sau fierbinte pe ceafă. Frica dezonorează, cu atât mai mult un pictor mândru care l-a zugrăvit pe Socrate murind liniştit şi pe Brutus imobil în durere, pentru ca apoi să constate că în viaţă nu e atât de simplu să fii calm…

În portrete, David a scăpat totdeauna de constrângerile estetice ale idealurilor sale antice. Aici a fost totdeauna mai liber. Dacă în compoziţiile sale istorice e uneori rece, declamator, în portrete îşi arată întregul talent. El le acorda, cum se ştie, mai puţină importanţă, fiind convins că va intra în istorie ca pictor al istoriei; a refuzat chiar să trimită un portret la Salon, motivând că ar fi ridicol ca un pictor de talia lui să expună un simplu portret, oricât de bun ar fi.

Dar destul de des creatorii sunt răi judecători ai operei lor. La fel cum s-a înşelat Petrarca aşteptându-şi gloria de la doctul si plictisitorul poem Africa, nu de la Canţonier, David n-a bănuit niciodată probabil că, după moartea sa, autoportretul lui va stârni mai multe întrebări decât Răpirea sabinelor pe care a schiţat-o tot în închisoare. Singura lui grijă pictându-şi chipul a fost, s-ar zice, să arate că decepţiile nu l-au atins.  

Jacques-Louis David. Leonidas at Thermopylae. Detail.

Jacques-Louis David. Leonidas at Thermopylae. Detail.

 

Într-adevăr, el pare să nu-şi reproşeze nimic. Dacă regretă ceva, reuşeşte să ne-o ascundă foarte bine. Singurul care vorbeşte este orgoliul său. Îşi va fi amintit, poate, de personajele sale şi a vrut să le adopte atitudinea ? Vrea să ne spună că scena penibilă când, palid şi transpirând abundent, a retractat prietenia cu Robespierre a fost o slăbiciune trecătoare ? Că îşi cunoaşte valoarea şi nu se mai teme ? Că un artist adevărat rămâne un artist adevărat dincolo de întâmplările care nu-l cruţă nici pe el ? Că atâta vreme cât îşi păstrează capul pe umeri are arta de partea lui care-l va răzbuna pentru orice umilinţă, în timp ce pe alţii uitarea îi va arunca de pe socluri în praf ? Că la urma urmei n-are de ce să se considere vinovat ?

 

Publicat în Revista “Flacăra” nr.1318 – 11.09.1980

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: