SERTARUL CU GANDURI

26/03/2014

Octavian Paler – Impresionismul sau tentaţia clipei (IX). Un pictor fericit 6.


Jean-Louis Forain (1852-1931) - Joris-Karl Huysmans, 1878

Jean-Louis Forain (1852-1931) – Joris-Karl Huysmans, 1878

   Eugenio d’Ors când vizita un muzeu necunoscut se ducea în ultima sală, apoi se întorcea la intrare, declarând că nu vede limpede decât acele lucruri despre care ştie unde se termină.

Unde se termină viaţa ? Fireşte, în moarte. Renoir priveşte însă moartea doar pentru a se întoarce să iubească şi mai mult viaţa. Va ajunge în ultima sală într-un fotoliu de infirm, aproape paralizat. E poate simplă legendă faptul că în ultimii ani ai vieţii trebuia să i se lege penelul de degetele anchilozate de reumatism.

În realitate, se pare, trebuia numai să-i aşeze cineva cu grijă penelul între degetele înţepenite şi să i se pregătească paleta. Legenda penelului legat de degete s-a născut din pricină că pielea mâinilor jupuindu-se mereu, pictorului i se bandajau mâinile.

Dar ceea ce e important e că Renoir nu renunţă la pictură nici acum. Învelit cu o pătură pe picioare îşi petrece în fiecare zi câteva ore în faţa şevaletului. Face asta cu preţul unor mari suferinţe şi trebuie să se odihnească des.

Şi mai mult decât toate aceste amănunte ne tulbură o frază pe care bătrânul pictor o murmură în această ultimă sală. Tocmai acum, ajuns aproape la optzeci de ani, el exclamă: Je crois bien que j’ai trouvé. „Am găsit”. Câţi pot spune asta ? Uneori nu ştim prea bine nici ce căutăm. Ce forţă admirabilă are acest bătrân cu ochii aburiţi de o uşoară melancolie să opună din căruciorul său de infirm tuturor disperărilor care ne pot înăbuşi chiar fiind sănătoşi o frază atât de laconică şi de neechivocă în acelaşi timp ?  

Jean-Louis Forain (1852-1931) - La danseuse aux bas roses

Jean-Louis Forain (1852-1931) – La danseuse aux bas roses

 

Poate că mai mult decât orice confesiune, această frază ne vorbeşte despre adevăratul Renoir, despre visurile modeste, dar foarte umane din privirile femeilor pe care le-a pictat şi despre modul său de a trece prin viaţă fără grabă şi fără spaimă. „Am găsit”, şopteşte el. „Am găsit”, într-o lume în care atâţia ne-au asigurat că n-avem nici ce căuta, că totul e absurd, fără sens, inutil, chiar căutarea unui sens, chiar o revoltă…

Comoara pe care atâţia au căutat-o, pe care piraţii filosofiei au crezut c-o pot fura, comoara de care ne-au vorbit poeţii, care l-a îmbătat pe Don Quijote, după care alerga din femeie în femeie Don Juan, comoara în care scepticii n-au mai crezut şi pe care pesimiştii au contestat-o şi chiar au dispreţuit-o, comoara care părea să fie eşecul iluziilor, ţărmul inaccesibil, Hiperboreea, lâna de aur visată de argonauţi… ei bine, toate acestea nu sunt simple poveşti, dacă reuşeşti să crezi în ele destul de mult, ele există, vrea să spună, poate, această frază a lui Renoir.

În ultimii ani, tablourile lui cântă parcă şi mai limpede bucuria de a trăi. Sub cerul de cenuşă al războiului, culorile lui Renoir rămân nealterate, în vreme ce bătrânul pictor tremură pentru viaţa fiilor săi plecaţi pe front. El păstrează pictura departe de toate grijile şi suferinţele sale. Arta lui e ca o patrie fericită unde florile nu se veştejesc, nici cerul nu se maculează.

Jean-Louis Forain (1852-1931) - Le dialogue

Jean-Louis Forain (1852-1931) – Le dialogue

   Este aceasta fericirea adevărată ? Cuvântul „fericire” trebuie pronunţat cu teroare spunea cineva. Aptitudinea lui Renoir de a fi fericit, de care s-a făcut atâta caz, mă trimite cu gândul la definiţia pe care o dădea odată fericirii Romain Rolland: „Fericirea stă în a cunoaşte propriile limite şi a le iubi”. Ceea ce au făcut şi grecii în fond ! Şi-au cunoscut limitele şi le-au iubit. Oare întâmplător, după ce a pictat ca impresionist clipa, Renoir sfârşeşte prin a se întoarce la divinităţile Greciei antice ? Afrodita părea că murise în clipa împresionistă. Ea renăştea acum din aceeaşi mare unde pictorii impresionişti nu mai văzuseră o vreme decât reflexele apei şi soarelui pe plajă.

Obosit de nemurire, omul nu e obosit probabil decât de conştiinţa imposibilităţii ei. Cunoaşte dinainte eşecul care-l aşteaptă pe acest drum, de aceea caută uneori adevărul în direcţia opusă. În locul unei eternităţi goale, impresioniştii ne-au arătat o clipă cu braţele încărcate de daruri. Infinitul a acceptat să se aşeze pe patul lui Procust pentru a fi o cărare care urcă prin ierburi pe o colină într-o amiază de vară, iar spiritul părea că s-a conciliat cu ceea ce trece ireparabil. Şi, deodată, venind pe drumul impresioniştilor Renoir nimereşte direct în Grecia antică. Adică acolo unde ne-am fi aşteptat cel mai puţin. Alergând să vâneze clipa, el a ajuns la hotarele intemporalului.

Ciudată această aventură în care impresionismul găseşte la capăt, printr-unul din reprezentanţii săi, ţărmul de care vroise să fugă. Dar cât de limpede recunoaşte astfel Renoir că oricât ne-am înfrupta din clipă, dispreţuind eternitatea, clipa nu ne potoleşte foamea.

Jean-Louis Forain (1852-1931) - Le vieux monsieur, 1876 copy

Jean-Louis Forain (1852-1931) – Le vieux monsieur, 1876 copy

   În ultima sală a vieţii lui Renoir, buzele Afroditei murmură ceva despre limite şi despre puterea de a le iubi. Şi, probabil, nu există un mod mai înalt de a iubi clipa decât acela de a nu vrea s-o pierzi, dorind-o eternă.

Ajunşi aici, înţelegem că Renoir nu vrea să arunce trandafiri pe răni pentru a ascunde rănile. El ne spune numai că aceşti trandafiri există şi e păcat să-i ignorăm. Căci, într-adevăr, mai rea decât nefericirea e numai renunţarea care te împinge să te resemnezi cu ea şi s-o accepţi.

Publicat în Revista “Flacăra” nr.1328 – 20.11.1980

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: