SERTARUL CU GANDURI

01/06/2014

Octavian Paler – Van Gogh sau revanşa prin artă (1). O întâmplare ciudată.


 

Vincent Van Gogh - Edge_of_a_Wood (1882)

Vincent Van Gogh – Edge_of_a_Wood (1882)

    „În sfârşit, orice ar fi vreau cu orice preţ să merg înainte, vreau să fiu eu însumi” – (Van Gogh)   


Există în viaţa lui Van Gogh mai multe episoade ciudate. Dar, poate, cel mai ciudat dintre ele este cel legat de naşterea sa. Unsprezece luni dupa căsătoria lor, părinţii săi au avut un copil care s-a născut mort şi a fost înmormântat în micul cimitir protestant din Zundert.

Acest copil se chema Vincent-Willem. Exact un an mai târziu, în aceeaşi lună şi în aceeaşi zi, a venit pe lume un alt băiat pe care părinţii, zdrobiţi încă de durerea pierderii primului lor fiu, l-au numit tot Vincent-Willem. (Pe cele două acte de naştere, printr-o altă coincidenţă bizară, cei doi Vincent au fost înscrişi cu acelaşi număr de ordine, 29 !).

Astfel că ducându-se în cimitir, care se afla la o aruncătură de piatră de casă, Van Gogh a descoperit, de îndată ce a învăţat să citească, un mormânt pe care figura propriul său nume. În mintea acelui copil taciturn, au putut încolţi atunci întrebări neobişnuite pentru vârsta lui. Cine sunt eu ? Ce taină se ascunde în mine ? Trăia parcă existenţa altuia, pe care o uzurpase ; iar, într-un suflet solitar şi sensibil, un asemenea şoc lasă urme.

Am uneori senzaţia, privind autoportretele lui Van Gogh, că el s-a întors mai târziu spre oglindă şi şi-a pictat chipul, căutând parcă o identitate pierdută, urmărit de aceleaşi întrebări pe care şi le va fi pus în micul cimitir din Zundert. Cine sunt eu ? Ce taină se ascunde în mine ? Şi că mereu e gata să răspundă cu vorbele lui Rimbaud : Je est un autre. Psihologii vorbesc de un sentiment de culpabilitate care poate apărea în asemenea împrejurări când un copil are revelaţia că el este un înlocuitor.  

Vincent Van Gogh - Fisherman On The Beach (1882)

Vincent Van Gogh – Fisherman On The Beach (1882)

 

Această culpabilitate, topită apoi în alte culpabilităţi, l-ar fi urmărit toată viaţa până în ziua sinuciderii, ca şi setea îndârjită de a-şi stabili un drum propriu… Ipoteze, desigur, nimic altceva decât ipoteze. Cum spunea cineva care l-a cunoscut pe Van Gogh, faţa lui „exprima atât de multe, ascunzând încă şi mai multe”. Totuşi e greu să nu observăm insistenţa cu care pictorul repetă mereu în scrisori că vrea să fie el însuşi.

Poate că nevoia lui precoce de independenţă, de izolare şi de întoarcere spre sine, către care îl împingea temperamentul, să nu fi fost cu totul străină de întâmplarea stranie sub semnul căreia s-a născut. Buzele mereu crispate, de care vorbesc cei care l-au cunoscut în copilărie, aerul de copil prea serios, închis în sine, nu ascund oare o sensibilitate muşcată de timpuriu de nevoia tulbure de a-şi cunoaşte adevărul propriu ?

N-aş vrea să fiu înţeles greşit. E hazardat să împingem speculaţiile prea departe, considerând destinul lui Van Gogh modelat şi determinat de un amănunt straniu cu care a început viaţa lui, dar acest amănunt mi se pare, oricum, simbolic pentru pictorul care, alături de Rembrandt, s-a întors cel mai des spre oglindă, interogativ… doi olandezi, atât de diferiţi amândoi de Olanda realistă şi pozitivă, dacă Olanda este realistă şi pozitivă cum se spune.

Un număr mare de autoportrete este cumva o dovadă de egoism, de interes excesiv pentru propria persoană ? Să nu ne grăbim. În artă, unele lucruri se numesc câteodată altfel decât în morala curentă. Şi chiar dacă am uita o clipă mărturia lui Emile Bernard că Van Gogh era “lipsit cu desăvârşire de orice egoism şi ambiţie măruntă”, nu e oare adevărat că există două categorii de “egoişti” ? Unii devin victimele interesului pentru propria persoană, alţii fac victime. Primii nu distrug pe nimeni în afară de ei înşişi. Narcis se numără printre ei. Şi nu numai el.

Şi probabil ar trebui un alt cuvânt pentru cei care îşi înfig un cuţit în inimă deasupra fântânii şi cei care se întorc să-i înjunghie pe alţii… Într-un domeniu atât de subiectiv cum e arta, oricine ar putea fi învinuit, pe nedrept şi cu uşurinţă, de subiectivism exagerat. În realitate, un artist care se cufundă în sine însuşi, atingând adevărurile sale cele mai profunde, le va fi de folos altora prin opera sa.

Vincent Van Gogh - Fisherman's Wife On The Beach (1882)

Vincent Van Gogh – Fisherman’s Wife On The Beach (1882)

   În artă, elanurile caritabile nu dăruiesc nimic decât predici plicticoase. Nu dăruiesc nimic decât cei care dăruiesc totul. Cei care ard pentru a dărui nu ceea ce au în plus, ci chiar flacăra care i-a mistuit. De aceea, poate, nimeni dintre pictori nu ne pare atât de generos şi solidar ca însinguratul Van Gogh. Privindu-se în oglindă, el a făcut asta cu atât de puţină vanitate, încât nu şi-a pierdut timpul să se înfrumuseţeze. Ceea ce căuta era altceva…

S-a bănuit că pământul e plat, spune într-o scrisoare. Şi tot el adaugă. Pare adevărat aşa ceva şi azi când mergi de la Pris la Assières, de exemplu. Ştiinţa dovedeşte însă că pământul e rotund. Tot aşa crezi că viaţa e plată şi merge de la naştere la moarte. Dar şi viaţa e probabil rotundă. Această „altă emisferă a vieţii” îl obsedează, de fapt, pe Van Gogh şi atunci când se uită în oglindă. El îşi priveşte chipul, dar şi-lpriveste aşa cum copilul îşi va fi privit numele pe piatra funerară din Brabantul natal.

În ciuda atâtor autoportrete şi scrisori pe care le-a lăsat, încă şi azi mai auzim de atâtea ori întrebarea : “Cine a fost Van Gogh ?” Unii au considerat chiar imposibil şi inutil un răspuns la această întrebare. A-l prezenta pe Van Gogh amatorilor seamănă cu a-l prezenta pe Christos creştinilor, spunea cineva şi dacă l-am crede n-ar mai fi nimic de adăugat. Dar acolo unde nu mai rămâne decât tăcerea, nu mai e mult şi-şi face apariţia chiar într-un muzeu, intoleranţa. E o lege a tuturor dogmelor asta.

 Publicat în Revista “Flacăra” nr.1329 – 27.11.1980

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: