SERTARUL CU GANDURI

14/06/2014

Octavian Paler – Van Gogh sau revanşa prin artă (2). Semnul lui Socrate.


Vincent Van Gogh - A Pair of Shoes, 1887

Vincent Van Gogh – A Pair of Shoes, 1887

   „A iubi, aceasta deschide închisoarea” – (Van Gogh)       

         

“Cunoaşte-te pe tine însuţi”, îndemnul înscris şi pe templul lui Apolo la Delfi, pare la prima vedere un îndemn spre singurătate.

Omul care se întoarce spre o oglindă stă în clipa aceea cu spatele la lume. Primul pas pe care-l face el e un pas înapoi. Dar orice cunoaştere de sine, când e dusă până la capăt, sfârşeşte probabil în adevărul că nu ne suntem de ajuns. Ceea ce căutăm în singurătate sunt, de fapt, motivele de a o părăsi şi mijloacele prin care putem face asta.

Vine, cu alte cuvinte, o clipă când înţelegem că, dacă ar fi întors privirea de la apa care l-a fascinat răsfrângându-i chipul, Narcis nu s-ar mai fi sinucis. Sinuciderea lui nu e atât consecinţa, cât eşecul cunoaşterii de sine. Or, nici moartea, nici singurătatea nu pot deveni scop. Cel care-şi scrutează chipul o face pentru că omul nu poate cunoaşte lumea în care trăieşte fără să se cunoască pe sine. Oglinda eea trebuie mai întâi privită atent. Singurătatea e prima treaptă. Pentru a fi depăşită, trebuie mai întâi suportată. 

Vincent Van Gogh - Mulberry Tree, c.1889

Vincent Van Gogh – Mulberry Tree, c.1889

 

Acesta e, cred, momentul în care trebuie să-l înţelegem pe pictorul care îşi ia îngândurat paleta şi se priveşte în ochi. În faţa oglinzii nu e un Narcis, şi dealtfel Narcis ar fi renunţat să-şi facă autoportretul dacă ar fi fost artist. I s-ar fi părut inutil. Din moment ce singura care îi rămânea era moartea, ce rost avea să picteze un chip hotărât să moară în clipa următoare ? În schimb, îndemnul lui Socrate se aude foarte clar. Autoportretul reprezinta chiar, aş spune, faza socratică a picturii. Momentul când oglinda suprimă universul, stelele, ca să ne vedem mai bine ridurile, ochii; când ea surpă totul pentru câtva timp în jur, dar nu pentru a izola; cel care face un pas înapoi, în singurătate, se pregăteşte să-l facă pe următorul spre lume.

Van Gogh, certat cu toată lumea, pare să ne contrazică. El nu găseşte până la urmă altă soluţie decât sinuciderea. Ce mai lipseşte ? Frumuseţea lui Narcis ? De ce n-ar exista şi un Narcis cu aspect de ţăran olandez ? Cei care se îndrăgostesc de ei înşişi nu sunt totdeauna frumoşi. Uneori, chiar dimpotrivă.

Vincent Van Gogh - Woods and Undergrowth, c.1887

Vincent Van Gogh – Woods and Undergrowth, c.1887

   Iar un om care a fost iubit atât de puţin şi a iubit atât de mult ar avea dreptul să se uite măcar cu o compasiune afectuoasă la obrazul său pe care unii îl consideră grosolan. Dar tocmai Van Gogh, care în numai câţiva ani, cât a durat cariera lui de pictor, şi-a făcut peste patruzeci de autoportrete şi care sfârşeşte însângerând anotimpul său preferat, vara, ne poate arăta distanţa enormă dintre Narcis şi Socrate, dintre iubirea de sine şi artă.

Căci, acest „olandez necioplit” în inima căruia cântă fraternitatea a dovedit mai mult decât oricine, probabil, că se putea frustra singur de ceea ce îi mai lăsase destinul. A trăit în cea mai exaltată mizerie, dormind pe un sac de paie într-o colibă şi îmbrăcat în haine ponosite, cu moletiere făcute din saci de cărbune, ca să ducă viaţa minerilor din Borinage.

Respins de femeile pe care le-a iubit, a cules de pe stradă o prostituată beţivă şi însărcinată încercând s-o salveze. În fond, de ce ne loveşte în înimă numele lui Van Gogh ? Au mai fost pictori care s-au sinucis. Au mai fost şi pictori care au înnebunit. Alţii, care au trăit mereu singuri. Sau în privaţiuni. Au mai fost artişti care au murit la o vârstă când alţii, ca Goya, abia se pregăteau să fie ei înşişi.

Şi totuşi, mai mult decât oricare altul, destinul lui Van Gogh ni se pare nedrept. Căci nici unul dintre pictori n-a avut parte de toate acestea la un loc. Nici unul n-a fost atât de singur cu geniul său. Alţii au avut fie prieteni, fie o femeie care i-a iubit, fie succes, sau chiar toate acestea, în vreme ce Van Gogh n-a avut nimic. Singurul său prieten a fost fratele lui Théo, singurele femei cărora a putut să le spună că le iubeşte i-au întors spatele şi singurul tablou care i s-a cumpărat în timpul vieţii nu-i putea asigura nici pâinea pe care a mâncat-o.

Tablourile pe care le picta într-o febră epuizantă nu le vedea aproape nimeni, se strângeau în casa lui Théo sau erau depozitate claie peste grămadă într-o magherniţă sordidă, ameninţate de degradare. Nimeni nu şi-a plătit biletul pentru eternitate atât de scump ca Van Gogh, cel mai damnat dintre artiştii damnaţi.

Şi totuşi acest sfânt laic al picturii revarsă în pustiul din jurul său o tandreţe care ne orbeşte. E aceeaşi tandreţe mihnită pe care el o admira la Rembrandt. Unii, care au trăit până la adânci bătrâneţi între prieteni şi admiratori, ca Tiţian, se privesc în oglindă parcă numai pe ei, în vreme ce Van Gogh, a cărui viaţă se uzează la rădăcină visează că într-o zi oamenii vor sfârşi prin a se sătura de cinism şi vor dori să trăiască “mai muzical”.

Vincent Van Gogh - Champs Aux Coquelicots

Vincent Van Gogh – Champs Aux Coquelicots

   Căci, ne spune el, cineva ridică pe catarg vela “Ambiţiei” şi mână drept prin viaţă fără accidente până ce vine o împrejurare când se opreşte. “Aş da tot ce am pentru un metru pătrat de velă în plus care-mi lipseşte” se gândeşte atunci disperat. Deodată îşi aduce aminte de vela până atunci dispreţuită, pe care totdeauna o aruncase în cală. E vela “Dragostei” care trebuie să-l salveze şi dacă nu o ridică pe catarg nu va ajunge în port.

Un artist care gândeşte aşa se priveşte în oglindă din cu totul alte motive decât Narcis, chiar dacă la capătul unei singurătăţi înspăimântătoare şi-a tras, la 37 de ani, un glonte în piept.

Publicat în Revista “Flacăra” nr.1330 – 04.12.1980

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: