SERTARUL CU GANDURI

15/06/2014

Octavian Paler – Van Gogh sau revanşa prin artă (3). Fiul deşertului 1.


  „În viaţa unui pictor poate că nu moartea să fie ceea ce e mai greu” – (Van Gogh)          
Vincent Van Gogh - Dutch School. Naked Woman, 1887

Vincent Van Gogh – Dutch School. Naked Woman, 1887

       

Era “irascbil ca un fiu al deşertului”, îşi aminteşte unul dintre cei care l-au cunoscut pe Van Gogh. “Tot ce-l înconjura pe acest om era teribil, adaugă altul. Nu l-am văzut niciodată râzând”.

Aceste mărturii, şi altele încă ne îndeamnă să vedem în Van Gogh “un fiu al deşertului” într-un sens mai larg. El nu este numai un om singur. Târăşte parcă un deşert după el. Aduce acest deşert din Olanda, din câmpiile negre ale Brabantului şi chiar din casa părintească. L-a instalat temporar la Londra, în Borinage, la Anvers, peste tot pe unde a trecut.

Şi la Paris. Apoi îşi mută deşertul la Arles. În sudul Franţei, unde soarele arde şi mistralul suflă uscat. Stă în mijlocul acestui deşert într-o cameră galbenă. Nimeni nu intră în această cameră decât pentru a pleca. Un singur om ramâne. Fiul şi stăpânul acestui deşert. Stăpânul şi victima acestui deşert.

E un om ciudat, cu privirea pătrunzătoare, îmbrăcat de obicei cu o bluză albastră, stropită de culori, roşcovan şi destul de robust, care semănă când cu un ţăran olandez, când cu Spinoza. Din deşertul său, el adresează apeluri disperate. Cheamă alţi pictori să vină alături de el, să lucreze împreună la proiecte gandioase. Dar nimeni nu se grăbeşte să vină şi să se instaleze într-un deşert. Chiar dacă vocea celui care şi-a alcătuit acolo o oază săracă devine din ce în ce mai stăruitoare, caldă, rugătoare, cerşind aproape fraternitatea.   

Vincent Van Gogh - Wheatfield with Cypresses, 1889 (Oil on Canvas)

Vincent Van Gogh – Wheatfield with Cypresses, 1889 (Oil on Canvas)

 

Până la urmă, soseşte in acest deşert cel mai aşteptat dintre pictorii pe care fiul deşertului şi-l doreşte alături de el: Gauguin. Dar foarte curând ambiţiosul Gauguin regretă că a venit la Arles. El nu se simte bine într-un deşert. Cel puţin într-un deşert ca acesta. Visează unul la tropice, la marginea căruia să foşnească mangotieri şi să lunece pirogile pe mare.

Gauguin nu ştie cum să fugă din deşertul lui Van Gogh. Criza de nebunie a prietenului său îl decide sau îi oferă prilejul. Nimeni nu-l va condamna că fuge după ce a fost ameninţat , pretinde el, cu briciul. Cu privirea rătăcită, Van Gogh a rămas singur în deşertul său. Oglinda îi arată privirea tulbure şi o ureche tăiată şi bandajată. Mistralul fierbinte al nebuniei târăşte acum omul din acest deşert, cu deşertul său cu tot, în spital, pe urmă la azil. De-acum el ştie că deşertul său este incurabil. Nu mai cheamă pe nimeni. Fiul deşertului s-a resemnat cu gândul că acesta e destinul său, să moară singur în deşertul în care s-a născut.

Altădată, simţindu-se prizonier într-o cuşcă “oribilă, oribilă, foarte oribilă” se întreba cu spaimă: “Doamne, pentru multă vreme este asta, pentru totdeauna ?” Acum cunoaşte răspunsul: pentru totdeauna.

În privinţa singurătăţii lui Van Gogh ar fi multe lucruri de spus. Cât de vinovat e pentru ea Van Gogh însuşi ? Poate că într-o bună măsură e vinovat. Nu o dată, visând prietenia şi dragostea, le visăm într-un fel care le face imposibile. Şi nu se numeşte singur “imposibil şi suspect” ?  

Vincent Van Gogh - Wheatfield And Mountains c.1889

Vincent Van Gogh – Wheatfield And Mountains c.1889

 

Nesociabil, rătăceşte toată viaţa ca pe câmpiile cu mărăcini din copilărie, solitar şi rău înţeles, punându-i la grea încercare chiar pe cei apropiaţi când trăieşte lângă ei. Cu firea lui dificilă îi irită, îi scoate din matcă, îi incomodează şi, mâniindu-se repede, împinge afecţiunile sale cele mai nobile în impas.

Pentru a redeveni tandru şi pentru a fi iertat, trebuie să se îndepărteze. La fiecare pas, biografia lui Van Gogh sporeşte paradoxul celor care nu-şi pot mărturisi întreaga dragoste decât în tăcere şi nu-i pot iubi până la capăt pe cei dragi decât simţindu-le lipsa. Pentru el, singurătatea e în acelaşi timp o fugă şi o regăsire.

În deşert, poate lăsa în sfârşit inima să-i dicteze mărturisirile cele mai patetice. Nu mai trebuie să se îndâijească împotriva nimănui şi să se ferească de nimeni Dimpotrivă, aşteaptă. Are, cum spune el însuşi un foc imens în suflet şi nimeni nu vine să se încălzească la acest foc. Trecătorii nu zăresc decât un mic fir de fum şi îşi văd de drum fără să mai întoarcă privirile. Ce să faci în această situaţie ? Pentru Van Gogh există un singur răspuns. Îşi vă păstra ospitalitatea şi va aştepta, fie şi în zadar, ziua, ora, când cineva va voi să se aşeze lângă vatră sau, cine ştie, să rămână acolo…

Căci, vinovat în parte de singurătatea sa, Van Gogh nu e totuşi un pustnic obişnuit. Gauguin, rugat să vină la Arles ca să întemeieze Impreună Atelierul Sudului, era mai puţin generos. Mai preocupat de interesele sale. El n-a fost niciodată atât de singur ca Van Gogh, nici atât de naiv. Şi în ciuda faptului că la tropice a luat apărarea indigenilor, intrând pentru asta în conflict cu autorităţile coloniale, a fost mai puţin solidar decât solitarul care, într-un deşert, a visat himeric o mare operă comună a pictorilor într-un loc plin de soare.

Vincent Van Gogh - Road with Cypresses

Vincent Van Gogh – Road with Cypresses

   Dintre cei doi, Van Gogh n-a avut nici un gând ascuns şi nici o reticenţă în scurta lor convieţuire care a pus capăt iluziilor lui Vincent. Acest izolat de la Arles şi-a dorit mereu să renunţe la orgoliul izolării. Singurătatea lui e din ce în ce mai însetată şi mai plină de remuşcări. Curios ascet care suferă pentru toţi şi visează pentru toţi.

Are obsesia galbenului pentru că galbenul este culoarea iubirii. Şi îl impresionează un epitaf unde scrie că defunctul n-a făcut rău nimănui. Dacă există un artist care n-a făcut rău nimănui, în afară de sine însuşi, numele său e Van Gogh.

 

Publicat în Revista “Flacăra” nr.1331 – 11.12.1980

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: