SERTARUL CU GANDURI

09/01/2015

Octavian Paler – Van Gogh sau revanşa prin artă (9). Mistralul de iarnă.


„… viaţa mea e atacată chiar la rădăcină” – (Van Gogh)

 

Vincent Van Gogh - Sunflowers, c.1888

Vincent Van Gogh – Sunflowers, c.1888

   Rugat de Van Gogh să vină la Arles şi să împartă cu el “Atelierul Sudului”, Gauguin se hotărăşte după multe amânări. soseşte în octombrie şi, la început, totul pare să meargă bine.

Îi apropiau, dealtfel, multe lucruri. Niciunul nu e un răsfăţat al destinului, în genul lui Rubens. lumea îi ocoleşte, discută despre ei cu milă sau cu dispreţ. Amândoi fac parte dintre artiştii despre care Van Gogh spunea că plătesc un preţ prea mare de sănătate şi libertate, de care nu se bucură deloc, înhămaţi, ca un cal de birjă, la truda lor.

Unul şi-a părăsit slujba şi familia ca să picteze pânze pe care nu i le cumpără nimeni. Altul trăieşte singur din copilărie, n-a avut niciodată ceea ce se cheamă o “situaţie”, trăind din banii pe care îi trimite devotatul său frate. Cu alte cuvinte, într-o lume dispusă oricând să dea unui artist sfatul de a se feri, ca de durerea de dinţi, să contrarieze, amândoi sunt suspecţi.

Dar tot atâtea lucruri îi separau.

Van Gogh îl admira sincer pe Gauguin.

Gauguin, în schimb, avea o părere destul de tulbure despre stima faţă de alţii.

Van Gogh era preocupat de himerele sale legate de “Atelierul Sudului”.

Gauguin era preocupat mai ales de el însuşi.

Van Gogh era susceptibil, uşor de rănit.

Gauguin nu admitea decât să domine.

Van Gogh era un naiv. Îi va scrie singurului critic care va publica un articol elogios despre el în timpul vieţii că exagerează.  

Vincent Van Gogh - Terrace and Observation Deck at the Moulin De Blute-Fin, Montmartre, 1886

Vincent Van Gogh – Terrace and Observation Deck at the Moulin De Blute-Fin, Montmartre, 1886

 

Gauguin se va dovedi până la urmă un regizor destul de abil al carierei sale postume. Va forţa istoria artei să-i deschidă uşile şi va intra tropăind cu vechii săi saboţi de marinar în muzee.

Van Gogh se îndoia de sine.

Gauguin se îndoia de toţi ceilalţi. Cu eternul său surâs sardonic şi provocator, el nu era omul maleabil care să ţină seama de susceptibilităţile lui Van Gogh.

Un sfânt, un utopist, un vizionar, un idealist, un martir, un posedat, un profet, s-a spus despre Van Gogh. Nimeni n-a folosit în legătură cu el cuvântul „aventurier”.

Nimeni n-a ocolit acest cuvânt, în schimb, în legătură cu Gauguin.

Unul ambiţios şi egoist, celălalt altruist şi sensibil, cei doi nu erau făcuţi pentru a se înţelege. După entuziasmul primelor zile, încep certurile. Tensiunea devine tăioasă şi se ajunge, poate, chiar la ameninţări.

Există destule împrejurări în care ceea ce ne apropie de cineva ne şi desparte, ca să ne mai mirăm de caracterul relaţiilor dintre cei doi mari pictori. În ce mă priveşte, cred numai că trebuie să fim reticenţi cu unele amănunte din mărturia lui Gauguin. El a povestit întâmplările petrecute în acel început de iarnă provensală, când Van Gogh a avut prima criză, cincisprezece ani mai târziu, când nu mai putea fi contrazis.

Şi există în aerul condescendent, neplăcut, rece şi cam arogant pe care-l adoptă Gauguin când scrie despre Van Gogh ceva care, pe mine cel puţin, mă face să bănuiesc că n-a pierdut prilejul de a prezenta versiunea care îi convenea cel mai mult, justificând astfel fuga sa de la Arles de lângă un prieten nebun.

Afirmaţia că Van Gogh i-ar fi aruncat un pahar în cap în vreme ce beau răcoritoare într-o braserie, incident despre care Vincent nu pomeneşte nimic în scrisorile lui, ar trebui privită cu un minimum de prudenţă, ca şi relatarea celor petrecute a doua zi.

„După cină, povesteşte Gauguin, am simţit nevoia să ies singur şi să iau puţin aer pe cărările cu dafin în floare. deodată am auzit în spatele meu un pas binecunoscut, rapid şi sacadat. M-am întors chiar în momentul când Vincent se repezea spre mine cu un brici deschis în mână. Privirea mea, în acel moment, trebuie că a fost foarte puternică, încât el se opri şi, coborând capul, s-a întors şi a plecat în fugă spre casă”. De aici, tragedia intră pe scenă.

Ajuns acasă, Van Gogh se duce la oglindă şi îşi taie cu briciul o ureche. Într-un hebdomadar local, apăru acest fapt divers : „Duminecă seara, la unsprezece şi jumătate, un anume Vincent Vaugogh ( !), pictor, originar din Olanda, s-a prezentat la casa de toleranţă nr.1, a întrebat de o anume Rachel şi i-a dat acesteia… urechea sa spunându-i : »<< Păstrează acest obiect preţios>>. După care a dispărut. Informată de această faptă, care nu putea să aparţină decâu unui biet alienat, poliţia s-a dus a doua zi dimineaţă la acest individ pe care l-a găsit culcat în patul său, nedând aproape niciun semn de viaţă. Acest nefericit a fost admis de urgenţă la ospiciu”. Între timp, Gauguin se întoarce la Paris.

Întâmplarea a fost mai târziu interpretată în fel şi chip. S-a văzut în ea inclusiv un ritual tragic inspirat de obiceiul matadorilor din Provenţa de a oferi urechea taurului doborât femeii iubite. S-a vorbit despre autopedepsire…

Vincent Van Gogh - The Café Terrace on the Place du Forum, Arles, at Night, c.1888

Vincent Van Gogh – The Café Terrace on the Place du Forum, Arles, at Night, c.1888

   Ceea ce ştim sigur e că, în acea zi de 25 decembrie, echilibrul vieţii lui Van Gogh s-a rupt. Corbii au năvălit brusc în incendiul său… În această perioadă a anului, mistralul e mai frecvent decât vara şi suflă violent. Tocmai potrivit pentru a exaspera un artist cu nervii uzaţi, extenuat de surmenaj şi de tensiunea unor luni în care a pictat cât alţii într-o viaţă.

Înnegrind chiparoşii în drum spre Mediterana, el vine rece. Ca aripa nebuniei. „Păzeşte-te, a doua zi după sărbătoare, de mistralul de iarnă”, scrie undeva Van Gogh.

 

Publicat în Revista “Flacăra” nr.1337 – 22.01.1981

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: