SERTARUL CU GANDURI

11/10/2015

Octavian Paler – Van Gogh sau revanşa prin artă (13). Chiparosii – 2.


” A exprima speranţa printr-o stea” – (Van Gogh)

Vincent van Gogh - Moara din Galette -1886

Vincent van Gogh – Moara din Galette -1886

   În schimb, el, Van Gogh n-a renunţat niciodată la nevoia lui de fraternitate, în ciuda faptului că trăieşte într-un deşert. Dimpotrivă, el ne duce până acolo unde descoperim noi înşine, cu surprindere, că e o prejudecată să opui totdeauna singurătatea solidarităţii, să crezi că orice linişte e o trădare şi că adevărul trebuie să fie neapărat zgomotos.

Departe de bătăliile pentru glorie, departe de toate ambiţiile, de toate calculele, de toate intrigile, departe de vacarmul care pregăteşte nimburi sau le sfâşie, departe de toate culisele şi de toate scenele, departe de bursa tuturor aranjamentelor şi tuturor strategiilor de conjunctură, departe de oratorii de ocazie şi de cei de profesie, departe de cei care tropăie nerăbdători în pragul muzeelor pregătiţi de eternitate, departe de cei care spun ce trebuie să fie arta şi de cei care spun ce nu trebuie să fie, departe de toate luptele şi de toate căderile, departe de strigătele de triumf, de strigătele de furie, de strigătele de decepţie, departe de taberele care se înfruntă, departe de cei care trepidează pe malul Rubiconului cu zarurile pregătite, departe de toate acestea, într-un deşert în care nu mai pătrunde acum nimeni, un artist singur oferă totul fără să primească nimic.

Şi fără să ceară nimic. El a renunţat, se pare, chiar să aştepte. Deoarece caută speranţa într-o stea, întorcându-ne însă şi pe noi, cu nesecata lui fraternitate, la prima uimire în faţa cerului înstelat.

Omul e singurul animal căruia nu-i ajunge să trăiască. El vrea să ştie de ce trăieşte şi cum ar trebui să trăiască. Asta nu înseamnă că omul a ajuns să trăiască mai bine decât animalele. Ceea ce se poate spune cu siguranţă este că a ajuns să trăiască altfel. Adică punându-şi mereu întrebări, când nu se lasă orbit de răspunsuri de-a gata. Odată cu primul fior metafizic, el a fost lovit de moarte şi de imortalitate, cum ar zice Van Gogh. Şi poate nu întâmplător pentru Van Gogh o stea înseamnă în acelaşi timp moarte şi nemurire.

Dar nu e aceasta chiar arta ? Chiparoşii pictaţi de Van Gogh îmi par uneori coloanele unui templu al cărui tavan este chiar cerul înstelat; un templu în care vechiul predicator din Borinage crede în artă ca într-o religie. Este un preot păgân al frumuseţii şi suferinţei, care, după ce-şi va striga dragostea şi durerea, se va sinucide în altar.  

Vincent van Gogh - Peisaj de toamna cu copaci 1885

Vincent van Gogh – Peisaj de toamna cu copaci 1885

 

În fond, el a rămas ceea ce a fost: un suflet însetat de o credinţă. Şi a găsit, în sfârşit, singura credinţă în care nimic nu-l mai poate contraria. Nici măcar faptul că nimeni nu se interesează de tablourile lui care se îngrămădesc acasă la Théo şi într-o magazie sordidă. Se povesteşte că Napoleon i-a arătat unui cardinal cerul în plină zi şi l-a întrebat: “Vedeţi steaua aceea ?”, “Nu”, i-a răspuns cardinalul şi, într-adevăr pe cer nu se zărea nimic. “Ei bine, a adăugat Napoleon, cât timp voi fi singurul care o vede îmi voi urma drumul şi nu voi suporta obiecţii”.

Van Gogh ar fi putut declara şi el acelaşi lucru. Mai ales că, pentru cineva care crede în menirea sa, acesta e, poate, uneori singurul mod de a-şi continua drumul. Dar, departe de toate bătăliile care sfâşie lumea, el mai visează o singură victorie: să-şi exprime speranţa prin câteva stele.

Într-o noapte, un trecător bizar a fost văzut pe străzile înguste şi rău luminate din Arles. Ducea în spate o ladă de lemn, atârnată de o curea, , şi purta o pălărie cu boruri largi pe care erau fixate lumânări. Era Van Gogh. Ajuns în Piaţa Forum, el s-a oprit, a pus pe şevalet o pânză albă, ea însăşi înconjurată cu lumânări, a aprins toate lumânările şi a început să picteze. A doua zi, întreg orăşelul a vorbit despre acest străin ciudat ca despre un nebun. Curând după asta, într-o noapte de septembrie, Van Gogh a traversat din nou străzile din Arles purtând pălăria sa cu lumânări. Atunci a pictat el Noapte înstelată.

Nimeni până atunci nu pictase astfel un cer înstelat. Şi nimeni, din câte ştiu, n-a aşezat ca el o stea în vârful unui chiparos negru. Chiparoşii îl preocupă, îl trimit cu gândul la obeliscurile egiptene şi se miră cum de încă n-au fost pictaţi aşa cum îi vede el.

Dar, probabil, Paul Valéry are dreptate: “omul nu vede decât ceea ce visează”. După cum au dreptate cei care spun că fotografia reproduce, în vreme ce pictura alege. Am comparat tablouri făcute de Van Gogh la Saint-Rémy cu fotografii ale aceloraşi locuri şi chiar ale aceloraşi detalii. Asemănarea e vizibilă şi totuşi parcă, în tablouri, duhul lui Van Gogh a intrat în arbori, într-un colţ de zid sau în cimentul fântânii circulare din parcul azilului de la Saint-Rémy.

Vincent van Gogh - Piersici in floare (Souvenir de Mauve) - 1888

Vincent van Gogh – Piersici in floare (Souvenir de Mauve) – 1888

   În special chiparoşii ne fac să ne gândim că, “alese” de Van Gogh, peisajele îi iau chipul: florile cresc în craterul unui vulcan; copacii au rădăcinile fierbinţi; grâul e un incendiu care germinează. Totul devine autoportret. Chiparoşii, semănând cu flăcări sumbre şi tremurând în lumina de miazăzi, ajung uneori să ocupe toată suprafaţa pânzei cu incendiul lor negru. Ne amintim în faţa lor fără voie întrebarea lui Nietzsche: “Cât adevăr poate să suporte omul ?”

Speranţa lui Van Gogh mai bate acum dintr-o singură aripă. Şi aceea rănită. Sângerând la fiecare mişcare. Dar între flacără şi cenuşă, nu există probabil altă cale decât aceea pe care merge el: dacă a luat foc, cel puţin să ardă cu toată energia de care e în stare. Figura lui are acum ceva din surâsul maladiv al ultimei flori de toamnă. Dar e un călător care are o destinaţie… steaua în care visa să ajungă, steaua care simboliza pentru el speranţa şi pe care o picta în vârful chiparoşilor, chiar dacă pe câmpurile din jurul azilului de la Saint-Rémy era singurul care o vedea…

Publicat în Revista “Flacăra” nr.1341 – 19.02.1981

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: