SERTARUL CU GANDURI

01/05/2019

Octavian Paler – Dürer, între măsură şi exces ( IV ) Melancolia


Albrecht Dürer -  Melencolia I (1514)

Albrecht Dürer – Melencolia I (1514)

   De ce ne regăsim în Melancolia lui Dürer atât de mult încât vorbim mereu despre ea ? Nu putem ocoli această gravură, la fel cum nu putem uita de soarele negru a Melancoliei lui Gérard de Nerval. E una din acele opere emblematice despre care s-a spus totul şi nimic. Şi la care simţim mereu nevoia să ne întoarcem pentru a le înţelege sau, poate, pentru a ne înţelege pe noi.

În jurul geniului uman, o femeie înaripată şi copleşită de gânduri sau de oboseală, se văd tot felul de instrumente de măsură şi unelte care ne dau, o clipă, impresia unui bazar, plin de lucruri ce n-au altă legătură între ele decât nepotolita curiozitate a lui Dürer. Clepsidra, scara, poliedrul, clopotul, fierăstrăul, ei bine, fie, dar de ce şi un câine ? Apoi echerul, rindeaua, balanţa, sfera, piatra de moară… Femeia care întrupează condiţia noastră, de argilă visând dureros infinitul, ţine în mâna dreaptă un compas. Cu cealaltă îşi sprijină tâmpla. Ea s-a oprit din calcule şi priveşte în gol. Te gândeşti fără voie la Faust, la perfecţiunea inaccesibilă, dar la care omul n-a renunţat niciodată. Căci totul e aici în Melancolia lui Dürer. Uneltele care ne înconjoară şi aripile care ne lipsesc. Întrebarea şi tăcerea care urmează. Ceea ce avem şi îndoiala. Setea care ne arde şi teama că nu ne-o vom potoli niciodată. Un ideal pe care nici nu-l putem atinge şi nici nu-l putem abandona. Melancolia, zicea Victor Hugo, e fericirea de a fi trist. Melancolia, pare să ne sugereze Dürer, e neputinţa de a renunţa.

Albrecht Dürer – Self Portrait With Eryngium Flower

   Ca şi cum ar spune: ne putem opune zădărniciei numai continuându-ne drumul spre ea. Şi mă gândesc că, poate, nimic nu e întâmplător în acest bazar. Nici măcar privirea femeii aţintită în gol, scrutătoare ca a lui Dürer… Artistul a avut totdeauna un adversar mai dificil decât nepăsarea altora şi mai îndărătnic decât materia cu care se luptă. Pe sine însuşi. Deoarece vine aproape totdeauna o clipă când el nu poate evita întrebarea: “La urma urmei, pentru ce?” Pericolul, atunci, e să nu mai creadă destul în creaţia sa şi să renunţe. Rimbaud a făcut asta la nouăsprezece ani preferând să plece pe alt continent şi să se apuce de negustorie. Dar Dürer se numără printre cei care nu renunţă niciodată. Dacă a trecut prin momente de disperare, ne ascunde cu grijă adevărul. Chiar şi aici.

În autoportretul aflat acum la pinacoteca  din München, pictat la jumătatea vieţii, e vizibilă încă grija pentru eleganţă. Ea nu mai e însă ostentativă. Fiul modestului argintar s-a obişnuit să fie un om preţuit. Aşa cum s-a obişnuit şi cu reputaţia sa. Şi dacă pictorii veneţieni nu s-au gândit, probabil, nici o clipă să-l otrăvească, aşa cum se lăuda Dürer, ar fi avut totuşi motive s-o facă. Acest bărbat elegant care ascundea în el şi ceva din Leonardo şi ceva din Rafael le putea stârniinvidia prin priceperea de a-şi stăpâni ezitările.

Şi nicăieri nu se vede mai bine această pricepere, ca în “Melencolia !” cum scrie pe banderola prinsă de aripile unui liliac care zboară în faţa unui soare strălucitor şi funebru. Elie Faure ne povesteşte că a văzut tineri germani care, debarcând la Veneţia cântau din Schumann cu spatele întors către palatele pe care nu le priviseră încă, iar pe Rin a văzut tinere germane cântând cântecul lui Heine în clipa în care treceau prin dreptul stâncii lui Lorelei pe care nu o priveau. Dürer e la fel de ggerman descoperind viaţa interioară. Numai că tot el e primul care se grăbeşte uneori s-o ascundă. În Melancolia balanţa stă dreaptă. Iar din clepsidră, nisipul s-a scurs pe jumătate. Cât nisip a curs, atâta a rămas. Ceea ce ne împiedică să ne dăm seama dacă privirea femeii se îndreaptă spre trecut sau spre viitor.

Albrecht Dürer – Self-Portrait

   Şi încă o dovadă de echilibru. Geniul uman, înconjurat de cuceririle sale, are trupul robust, copleşit de greutatea terestră, şi aripi. Anteu şi-a pus, se pare, în atelierul din Nürnberg, aripile lui Icar.

Dar toate acestea nu sunt decât un mod de a amâna o întrebare prea directă. Totuşi care e înţelesul Melancoliei lui Dürer ? S-a vorbit despre o criză dubitativă. Se poate. Aceasta însă nu înlătură senzaţia curioasă pe care Dürer mi-o dă mai ales aici. Şi anume că exprima cu cea mai mare exactitate, cu precizie şi fineţe de giuvaergiu un scop care ne scapă. El ne spune aparent totul şi tocmai astfel ascunde ce are de spus. Nimic nu este neglijat, nimic nu este doar sugerat. În gravură, până şi cutele rochiei sunt cu grijă urmărite. Totul e precis. Categoric. Concret. Cizelat. Dar cu această avalanşă de obiecte familiare se petrece un fenomen ciudat. În clipa când sunt toate împreună nu le mai înţelegem prea bine sensul. Rostul lor e oare să ascundă zădărnicia aripilor ? Dürer nu aruncă în umbră nimic. El dă, ca de obicei, tuturor lucrurilor aceeaşi atenţie. Dar luminează detaliile pentru a rămâne scret. Şi tocmai din scrupulozitatea lui maximă se naşte un paradox: cu cât obiectele din faţa noastră sunt mai numeroase şi mai precise, cu atât ideea care le reuneşte e mai ceţoasă. Sau e o simplă impresie ? Căutând un răspuns, enumerăm încă o dată ceea ce vedem… clepsidra, scara, balanţa, aripile, pAnă ce ne amintim că forţa artei e adesea dincolo de  cuvinte. Probabil asta l-a făcut pe Paul al III-lea să îngenuncheze şi să se roage când s-a dezvăluit înaintea lui incendiul tenebros din Judecata de apoi a lui Michelangelo.

Publicat in Revista „Flacara” nr.1378 – 05.11.1981

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: