SERTARUL CU GANDURI

06/03/2012

Jurnal – 1984 (II)

Filed under: JURNAL — afractalus @ 16:02
Tags: , , ,

13.10.1984 – sâmbătă

 “De aceea am avut griă să nu îl spun eu [cuvântul,n.m.], ci l-am pus în gura unui personaj, pentru că toată lumea o ştie, eroii romanelor sunt stâlpii propriilor cuvinte” (G.G.Márquez). Stăpânii aceştia au la rândul lor nişte stăpâni.

 14.10.1984 – duminică

 “Prin muncă sufletul se înnobilează” (In labore nobilitat)

  • “Cum vei semăna aşa vei culege” (Ut sementem feceris, ita metes) Cicero
  • “Munca stăruitoare învinge totul” (Labor/omnia vincit improbus)

 15.10.1984 – luni

 “Când amănuntul este viaţa unui om, el reprezinţă pentru mine toată lumea şi toată istoria” (Camus). Acest motto a fost ales de Augustin Buzura pentru a înfrumuseţa romanul său “Orgolii”

 18.10.1984 – joi

 Înaintea examenului meu de treapta a doua mă încercau temeri pentru un eventual insucces. Cu atât mai mult cu cât, în cazul unui eşec, viitorul meu, aşa-zisul meu viitor se va fi prăvălit în neguri. Nu mă puteam concepe, totuşi, ca elev la o şcoală profesională, mai rău, încadrat într-un serviciu. Acum, acelaşi lucru se repetă: temerile pentru un eşec, ce ar reprezenta un dezastru plus de asta, nu pot să mă văd lucrător la CFR după ce termin liceul. Mă gândesc să nu fie un lucru rău imposibilitatea acestei imagini şi de câte ori mă gândesc la acest examen îmi alung din minte eventualele imagini ale mele ca student. Auzi, mă închipui student! Să nu sune rău. Amin!

  • Am citit romanul Lidiei Roman – “Drumuri încricişate” în două zile. Sirop de mure şi dulceaţă de trandafiri e tot ce se poate spune. L-am citit în două zile (de pe 17.10) şi timpul atât de scurt dovedeşte calitatea romanului. Nu sunt un snob, dar pur şi simplu nu mai pot citi decât romane serioase. “Serioase” poate nu e cuvântul potrivit dar vreau să spun, romane la care participi cu toată fiinţa ta. Romane pe care nu le pot citi în maşină sau la şcoală ci numai în liniştea şi singurătatea absolută, deplină. Acesta este actul lecturii şi acestea sunt romanele denumite de mine serioase. Romane ca cel al Lidiei Roman nu constituie decât un lejer intermezzo. Atât.
  • Continui romanul lui Francisc Păcurariu. Îmi place.

 19.10.1984 – vineri

 Am terminat “Tatuajele nu se lasă la garderobă” şi acum mă delectez cu vol.VII din “Caietele Princepelui” de Eugen Barbu.

  • Sunt pe jumătate pierdut pentru chimie şi jumătate câştigat pentru literatură.

 23.10.1984 – marţi

 “Orice carte bună, abia citită, trebuie imediat recitită. După schiţă, care este prima lectură, vine opera de lectură propriu-zisă. Atunci trebuie să cunoşti problema autorului. Lectura a doua, a treia ne învaţă puţin câte puţin soluţia acestei probleme” (Gaston Bachelard în “La Poétique de l’espace”)

  • “A locui singur – marele vis !” (tot el)
  • “A coborâ gândind într-o lume în profunzime, într-o casă care îşi arată la fiecare pas adâncimea, înseamnă a coborâ în tine însuţi” (tot el)

 24.10.1984 – miercuri

 “Există o zonă mijlocie unde se unesc experienţele visului şi cele ale vieţii la lumina zilei. Mai ales acolo se formează imaginilr literare.” (Gaston Bachelard)

 30.10.1984 – marţi

 Mă simt aşa de bine când simt că toţi neuronii mei sunt folosiţi la maximum. Mă simt mai puternic.

  • Continui “caietele Pricepelui” dar cred că voi termina volumul după Anul Nou. Am foarte mult de lucru şi îmi neglijez lecturile. În schimb citesc cu regularitate ziarele MELE.
  • Am început “Genitrix.Misterul Frontenac” de François Mauriac.

 04.11.1984 – duminică

 Am terminat “Genitrix.Misterul Frontenac”. Nu prea mi-a plăcut. Este cam departe de stilul romanului actual. Între “Orb prin Gaza” şi romanul actual nu era o aşa o distanţă.

  • Continui “Caietele Princepelui”
  • Lucrez încontinuu pentru examen.

 08.11.1984 – joi

 Am început “Tărâmul unde nu ajungi niciodată” de Valeriu Râpeanu.

  • 18 ani. Mulţi, puţini? Cert este că ziua aceasta nu a fost ceva extraordinar, în care să te simţi cu totul altfel. Mi s-a părut ceva normal. Dacă de acum înainte totul va fi la fel ca până acum, viaţa-mi va fi roză. Dacă nu…
  • “Lecturile noastre mi se par încă şi mai pline de reminiscenţele existenţelor noastre, căci nu există rând într-o carte, care să nu dezlănţuie furtuni de imagini în noi, tulburătoare amintiri, tablouri inceţoşate dar care, suprapuse peste imaginile cărţii pe care o citim capătă o incertă concreteţe durabilă totuşi, a imaginilor de vis. (Marcel Proust)

 12.11.1984 – luni

 “… la mélancolie c’est le bonheur d’être triste” (V.Hugo)

  • Thibaudet spune că filosofii au trăit totdeauna singuri. Celibatul face parte, începând cu secolul al III-lea, din viaţa filosofică. Descartes, Malebranche, Spinoza, Kant, Condillac, Schopenhauer, Amiel n-au cunoscut comedia conjugală. Doar Auguste Comte (“temperament filosofic, conjugal şi amoros” – notează Thibaudet) a trecut prin mai multe experienţe conjugale şi şi-a încheiat cariera într-o casă de alienaţi… (Rom.Literară, nr.44/84,p.20)
  • I-am scris Mădălinei azi, de ziua ei, un mic eseu despre ziua de naştere şi timpul care trece, trece, trece… este prima dată când pomenesc de o fată în jurnalul meu. Îmi impusesem o regulă: totul despre literatură, nimic despre ele. Nu s-a putut. Pesemne este o legătură ce trece până şi peste principiile mele.
  • “Ceea ce este înspăimântător la prietenii noştri este faptul că tot timpul vor să ne vadă. Trăiască cei ce mă părăsesc. Ei mă redau mie însumi”; “Un necunoscut trebuia să vină la mine, pentru a discuta câteva lucruri. Bănuiam că are să rămână o oră. A rămas numai cincisprezece minute. Entuziasmat, mi-am făcut din el prieten”. (Henry de Montherlant)
  • Plăcerea cu care citesc cronicile şi articolele, în general, ale lui Fănuş Neagu, creşte pe măsură ce îmi dau seama şi descifrez stilul lui. Voi nota cu un semn special (§) lucrurile interesante, pe care le voi găsi la el.

§    Luceafărul nr. 1175 (45-1884)

“Recunosc: sunt unul dintre puţinii oameni care-şi construiesc zilnic paradisuri artificiale. Fantoma lor spânzură de streaşina casei mele în orice clipă”.

“Căutând în mierea timpului”.

“… ca să nu zic de foaie verde matostat şi alte pietre semipreţioase”.

“… să lepădăm graţa din sânge, fiindcă răstignitului îi şade bine cu piroanele în palme…”

“argint cărpănos”

“… a pus fruntea la nivelul genunchilor, şi genunchii la nivelul bolovanilor”

“… lasă că fac eu om din tine, striga maimuţa, bătându-şi puiul la fund”

“… toate catargele înalte şi pline de luceferi…”

 13.11.1984 – marţi

 §    Luceafărul nr. 1175 (45-1984)

“mâhnirea semănată în mine […] rămâne dincolo de prag, dincolo de uşa închipuită din şiraguri de mărgele şi mătănii (sâmburi de rodie şi măslin), pe care mi-a atârnat-o, ca pe o clipă…”

“… de ce ne-am împiedicat în mohorul toamnei şi n-am ajuns la iarbaaa fragedă din primăvară…”

§    Luceafărul nr. 1173 (43-1984)

“La geam’-negurat de-o ploaie rece…”

“… undele mângâioase ale toamnei…”

“… victorie pe care am sorbit-o cu paiul rupt…”

“Am suferit câineşte văzând că în templul iluziei au pătruns porumbei orbi…”

“… vinele ni s-au înnodat…”

“… ţinutul vinului curat ca metafora”

“strigăt înjunghiat”

  • “Şantaj? Niciodată! O simplă presiune ajunge!” (Bunau Verilla) – din E.Barbu – “Caietele Princepelui VII”

 14.11.1984 – miercuri

 Bucureştiul! Îndesat cu tipologii distincte de oameni. Ce muzeu !

  • Din “Caietele Princepelui”:

Edmond Danallaché: “Iau bani, e adevărat, însă ei au întotdeauna culoarea opiniilor mele”.

G.Călinescu: “ Noi, românii, suntem un neam melancolic”.

Paul Valéry: “Nudul era o chestiune sacră, adică impură”.

  • “În ochii ei albaştri se târăsc păsările cerului” (Adrian Păunescu)

 15.11.1984 – joi

 Nichita Stănescu la 50 de ani: “Câtă poezie ai scris în viaţa ta, Nichita? – O, mai nimic din câtă am păţit”. De ce ai murit Nichita, aveam atâta nevoie de tine aici ?!

  • Din “Caietele Princepelui VII” de Eugen Barbu:

“Borges la recitire: “Noaptea nopţilor când se deschid porţile secrete ale cerului şi apa din ulcioare e mai dulce; tigrii transparenţi din Tlön; turnurile de sânge; busola care bate misterios, o haită de câini de culoarea lunii ţâşnind dintre trandafiri negri. În visul pe care omul îl visa, visatul s-a trezit…”

sau: Câmpiile erau pline de iarbă. Adăpătorile, amare…

sau: Moon, în timp ce fugeau printre pini, a scos un suspin palid (ca mistificare a prozei)

sau: Frica magică a ebreiştilor de cfrele pare

sau: Un pârâiaş orb

sau: O după-amiază pustie care seamănă cu dimineţile…

sau: Janus Bifrons care priveşte apusurile şi aurora

sau: Dumnezeul febrei şi al oblinzilor

Tot el:

-morţile simetrice şi periodice

-visele oamenilor aparţin lui Dumnezeu, Maimonides a scris că vorbele unui vis sunt divine când sunt deosebit de limpezi şi nu-l vezi pe cel ce le rosteşte

-există o oră din înserare când câmpia vrea parcă să vorbească

-Martin Bubec susţine că evreii sunt fundamental patetici

-străzile ca nişte vestibule largi, pieţele ca nişte curţi, oraşul era plin de fericire şi de un început de ameţeală. Eroul (în coşmar) intra într-o lume mai veche şi mai hotărâtă

-imaginea dezolării: nimic nu turbură ţărâna elementară. Pe un câmp fără margini nu e decât un taur. Singurătatea e perfectă, poate ostilă.

-altul este râul pe care-l caut, râul secret, cel care purifică pe oameni de moarte.”

  • Cărţi pe care le recomand celor ce cred în lume şi viaţă:

Henri Bergson – “Intuiţia filosofică

                        “Energia spirituală”

George Bernanos – “Sub soarele Satanei”

                            “Impostura”

                            “Bucuria”

                            “Jurnalul unui preot de ţară”

L. F. Céline – “Călătorie la capătul morţii”

Dostoievski – “Fraţii Karamazov”

G. D’Annunzio – “Triumful morţii”

George Duhamel – “Aventurile lui Salavin”

S. Freud – “Interpretarea viselor”

Malraux – “ Antimemorii”

 16.11.1984 – vineri

 Gândurile mi se învolburează în creier. Nu-mi mai ajung paginile jurnalului pentru ele.

  • Borges (din E.Barbu):

-Droetulft care vede ziua, marmura şi chiparoşii…

-corturile din piele de cal

-pe Tadeo Isidoro Cruz îl aştepta în viitor o noapte lucida, fundamentală (ca în Márquez). În 1879, când a murit de vărsat negru, nu văzuse încă un munte, o lampă de petrol sau o moară (ce biografie în zece cuvinte!)

-unul care s-a ascuns în mare

-araba, limba cu care Dumnezeu îi conduce pe îngeri

-o uşă distrusă care dădea spre un coridor orb, plin de riscuri

-zilele, cu foamea din ele

-seninătatea şi câmpia sunt doi mari medici

-un fluviu cu apele mulatre

-un imperiu fetid

-codoşul a trei prostituate cu imenşii săi ochi morţi sau Kit Burns, care era capabil să decapiteze dintr-o singură muşcătură un şoarece viu sau Yaske Nigger, otrăvitorul de cai…

-luciditatea atroce a insomniei

-sunt orbi pentru că au văzut chipul meu…

  • Am trimis primele patru poezii lui Geo Dumitrescu: Probabilitatea lor; Explozie roşie; Glossă la o prietenie; Anti-întâmplare.
  • Borges (din E.Barbu) : “Pământul pe care-l locuim este o oroare, o parodie incompetentă. Oglinzile şi paternitatea sunt abominabile pentru că o multiplică şi o pun în evidenţă. Scârba este virtutea fundamentală. Două discipline (pe care profetul le lasă la liberă alegere) pot să ducă la ea: abstinenţa sau desfrânarea, exerciţiul cărnii sau castitatea sa.”
Anunțuri

02/01/2012

Jurnal – Fila 02012012

Filed under: FRAGMENTE DIN CARTI SI BLOGURI,FRUMOS,JURNAL — afractalus @ 11:12
Tags: , , , ,

              Nu mai stiu exact unde am gasit aceasta imagine-captura. Mi-a placut foarte mult pentru ca aceste cateva cuvinte rezuma o intreaga filosifie de viata.  Cati oameni, pe langa care trecem pe strada, cu care ne ciocnim la supermarket, cei de langa noi cu care vorbim zilnic, nu sunt de fapt morti pe dinauntru ?

27/06/2011

Royal Guard + Portavioane !

Filed under: JURNAL — afractalus @ 18:01
Tags: , , , , ,

Marturisesc ca intotdeauna am fost fascinat de fotografie. Rascoleam tot Net-ul pentru a gasi site-uri cu fotografii, nu conta domeniul: fotojurnalism, cosmos, nud, macro, etc. Asa am descoperit renderosity.com sau deviantart.com sau photo.net…

Apoi am inceput sa rascolesc arhivele ziarelor si revistelor pentru fotografii: Le Figaro, Boston Globe, Time, NYT si multe altele. Vazandu-le imi doream si eu sa fac fotografii, sa arate ca acelea pe care le vedeam. Nu aveam „aparat”. Ma rog… aveam intentia cumpararii dar trebuia, nu-iasa,  sa ma documentez. Evident am inceput sa citesc articole despre aparatura unui fotograf amator spre profesionist. Reviste peste reviste… Stiti, Net-ul este plin de asa ceva. Oh, si de sfaturi. care mai de care. Parca tot amanam finalul – sa fac propriile mele fotografii.

Am cumparat un Nikon. Asa si asa, adica nu prea scump dar care face multe. Si cu un pic de ajutor din partea Photoshop e ok. Acum chiar am sa incep sa fac fotografii. Chiar am sa le postez aici.

Pana una alta, vreau sa marturisesc casunt emotionat cand dau peste fotografii cu Garda Regala engleza  (of course!) si… si… nu ve-ti ghici veci, personalul auxiliat de pe portavioane !!! Stiti voi, cei care au grija ca avioanele sa decoleze si sa aterizeze cu bine, plus altele, pe un portavion. Fiecare are fixurile lui !

Iata „placerile” mele:

Royal Guard

American Military Soldiers on the Flight Deck of a Carrier Ship

American Military Soldiers on the Flight Deck of a Carrier Ship

An Aviation Boatswain's Mate (Handler)

An Aviation Boatswain's Mate (Handler)

An Aviation Boatswain's Mate (Handler) 2

An Aviation Boatswain's Mate (Handler) 2

An Aviation Boatswain's Mate (Handler)

An Aviation Boatswain's Mate (Handler) 3 (All rights reserved by Former Navy Gallery - New One is USNavy URL)

Scumpi, nu cred ca stiai asta despre mine. Ce parere ai ?

01/04/2011

Încercare de roman – note regasite [1986]

Filed under: JURNAL — afractalus @ 11:05
Tags: , , , , ,

A. Universul  meu, oamenii, îmi adună idealurile în singurătate şi-mi înmormântează tot ce doresc să îndepărtez de mine, într-un cavou de petale şi iubire. [Notă din jurnalul Mădălinei]

Am fost uşor atinsă în acel  cristal în care strânsesem doar sentimente, sensibilitate, vise, pentru a ajuta şi a le împărţi pe rând, considerându-mă bună şi rămânând singură pentru a-mi oferi prietenia şi a mă retrage după ce, finalizându-mi opera aş fi deschis porţi largi spre viaţă şi împlinire. [Notă din jurnalul Mădălinei]

B. Parcă urcă din străfundurile fiinţei mele o speranţă, o bucurie, un vis şi toate într-un glas : am găsit. Toată viaţa o cauţi, speri, cazi, iar speri şi iar… până când, sau cade resemnarea – voal negru şi hidos – sau trăieşti în bucuria găsirii.

Acum, poate, ea va fi însăşi căutarea, deşi niciodată în viaţă nu trebuie să speri lucrurile minunate tocmai pentru ca împlinirea lor să umple de fericire sinele. În M. voi găsi oare legătura aceea inextricabilă etern căutată şi care poartă eticheta : dragoste ?

Ochiul – în limitele unei existenţe singulare – rămâne totuşi condamnat la fragment, se opreşte o singură dată asupra unui chip, ce rămâne adânc încrustat în memorie. Şi pentru oprirea aceasta unică şi ireversibilă, Omul are o definiţie banală : prima iubire. Speranţa mocneşte în ficare, ca unu vulcan îmbătrânit sub munte şi erupe în răstimpuri cu glas moale, însă doar o singură data îşi dezvăluie pe deplin forţa : când iubesti – cu adevărat – o singură dată.

C.  Tu ştiai că dragostea e o raritate ? Ceea ce dă puţină culoare acestei “feerii incolore” e faptul că oamenii îşi recunosc şi simt neputinţa, nu chiar până  la a o vedea drept o infirmitate, dau au totuşi atâta sinceritate de câtă e nevoie pentru a nu juca cea mai oribilă (prin falsitate) din piesele vieţii [dintr-o discuţie cu M.]

D.  Apropierea s-a făcut în timp. De fapt primul pas, acel început ce poate aduce sau fericire sau… l-a făcut ea; disimulat, gingaş, prin intermediul unui banal pachet de cărţi de joc. De fapt îmi prezicea viitorul nostru şi nu al meu. Şi tot ea – eu nu înţelegeam cine este fata ce apărea atât de des – mi-a dat răspunsul.

Au urmat zile în care, nedumerit, oscilam între între întrebări şi răspunsuri, până când totul mi-a devenit clar: mă iubea. Concluzie de care mă temeam, nu puteam înţelege de ce, de fapt, ce întâlnise atât de nemaipomenit la mine. În lunile ce au urmat am trăit deplin sentimentul iubirii pure, trecând peste orice fel de prejudecăţi, ale mele sau ale celor din jurul meu. Luni în care vocea, trupul, fiecare gest al ei, mi se păreau ale unei zeiţe născute din spuma mării, din mii de stropi magnifici.

Cuvântul “te iubesc” – cu care de obicei sunt atât de zgârcit în rostire, în privinţa semnificaţiei lui – îl rosteam de zeci de ori pe zi, dar niciodată în faţa ei, tocmai pentru că aşteptam acea clipă unică în care cuvântul să întruchipeze o dragoste absolută. Rostirea lui ar fi adus cu sine o împăcare, ca atunci când faci un lucru pe care-l datorai de mult timp.

E. Dragostea e o caracteristică a tinereţii sufleteşti. E uimitor cât de repede se îmbătrâneşte în favoarea unor probleme nici pe departe atât de importante, sau care devin probleme tocmai datorită absenţei acestui lucru care să le clarifice. [Notă din jurnalul Mădălinei]

01/01/2011

Jurnal – Fila 01012011

Filed under: JURNAL — afractalus @ 08:30

Am început anul hotărât să parcurg programul de la C. de citire a Bibliei într-un an. Nu e mult în fiecare zi (cam 15 minute) şi trebuie să ţin ritmul. Este cam ca atunci când tranzacţionam futures pe Bursă şi mi-am dat seama că nu voi reuşi să asimilez cât mai multe cunoştinţe decât dacă urmez o facultate de profil. Şi aşa am făcut. Acum Biblia… Pe 31 decembrie voi citi ultimile capitole din Carte ! Amin !

23/11/2010

Jurnal – Ieri si azi

Filed under: JURNAL — afractalus @ 11:00
Tags: , , , ,

M-am uitat ieri peste paginile mele de jurnal zilele trecute. Să ştii că multe pasaje mi-au plăcut, parcă erau scrise de altcineva, de un profesionist al scrisului. Am să reproduc aici câteva din pasajele citite şi sămi spui dacă îţi plac. Ştiu că în acei ani tu aveai alte pasiuni, printre care cititul  nu era.

Am vorbit mult despre citit, te-am rugat să transformi cititul într-o plăcere zilnică… am insistat. La un moment dat părea că am reuşit, dar… Acum poate relaţia noastră ar fi arătat altfel. Sau poate nu. Poate că relaţia ta de acum ar fi mers altfel… Poate.
Cititul te-ar fi ajutat să renunţi la câteva din prejudecăţile tale care iţi fac atât de rău şi care îndepărtează bărbaţii. Ca şi pe mine dealtfel. La un moment dat chiar ţi-am spus asta.
Cititul te-ar fi ajutat să treci fără atâta tristeţe şi întunecare peste despărţirea de A. Ai fi reuşit să vezi că în jurul tău este multă frumuseţe, te-ai fi bucurat de lucrurile mici pe care ţi le-a dat El, ai fi văzut că în sufletul tău este o comoară de care ar trebui să fii mândră. În schimb te afunzi zi de zi într-o tristeţe neagră.

Te sărut !

26.09.1984 – miercuri

Cum nu am imaginaţia şi talentul unui scriitor fantastic ca Borges sau Marquez, sau ceva în apropierea lor, mă voi apleca spre lumea REALĂ din care voi lua cu penseta viitoarele mele personaje. Mă aplec mai mult spre romanul psihologic. M-ar fi tentat romanul-eseu, îndelung elaborat, la fel  cu “Orb prin Gaza” de Aldous Huxley dar…
Singurul ţel, pentru care aş sacrifica orice pentru realizarea lui: ADMITEREA. (Chiar aş sacrifica orice? DA)

27.09.1984 – joi

Scrisul lui Huxley, cu toate că este nu prea luat în braţe şi legănat cu vorbe dulci (sunt şi excepţii, însă puţine), totuşi mie-mi place. Mai ales paginile eseistice.
Este interesant, aş putea spune foarte interesant de urmărit transformările ce le suferă personalitatea şi felul de a se comporta al oamenilor, atunci când intră în vârtejul unor evenimente deosebite, mai ales dramatice. Iese în evidenţă aici, mai pregnant ca oricând, egoismul oamenilor iscat de instinctul de conservare.
Continui eseul despre Borges al lui Darie Novăceanu.

30.09.1984 – duminică

Observ că atunci când mă apropii de sfârşitul unui roman bun, un roman care-mi place, pofta de scris îşi semnalează apariţia printr-o stare de nervozitate, ce nu se astâmpără decât atunci când pun mâna pe stilou. Nu contează ce scriu şi cât scriu. Mă mai despart vreo sută de pagini, până la nivelul maxim al poftei de a scrie. Aştept.
Un nou scriitor pe lista mea de romancieri preferaţi: Aldous Huxley.
“Orice filosofie este din punct de vedere intelectual, legitimă dacă – primo – porneşte de la fapte care pentru filosoful respectiv constituie date şi dacă – secundo – construcţia logică edificată pe aceste date stă în picioare. O filosofie intelectuală nu este insă identică cu o filosofie legitimă din punct de vedere moral” (A.Huxley – “Orb prin Gaza” p.407)

01.10.1984 – luni

Am încheiat romanul lui Huxley, roman ce mi s-a părut deosebit de interesant. Mai ales paginile eseistice de la începutul şi sfârşitul romanului. Ultimile pagini se dovedesc a fi mărturisiri ale autorului în privinţa bunei înţelegeri dintre oameni. Un fragment mi se pare mai interesant:
“În pace se află unitatea. Unitatea cu celelalte vieţi. Comuniunea cu toată fiinţa. Căci sub tot ce există, dincolo de nenumăratele modele identice, dar separate, dincolo de atracţii şi repulsii, se află pacea. Aceeaşi pace care domneşte sub incandescenţa spiritului. Pace obţinută prin eliberare. Căci pacea înseamnă libertate înfăptuită. Libertate şi în acelaşi timp ADEVĂR (subl.m.)”
Personaje care mi s-au părut mai deosebite:
Anthony Beavis – pentru felul de a privi lumea
Brian Foxe – cred că între el şi mine există o asemănare
Mark Staithes – pentru spiritul său de aventura şi tăria de caracter.
Azi am început romanul lui Francisc Păcurariu – “Tatuajele nu se lasă la garderobă”, roman ce are ca motto următorul text: “Sufletul nu are nici o voinţă absolută sau liberă, ci este determinat de o cauză care şi ea este determinată de o altă cauză, şi aceasta la rândul ei de alta, şi aşa la infinit.” (SPINOZA,”Etica”,teor.XLVIII)

02.10.1984 – marţi

Citesc în “Ghid Disco-Rock” despre Jimi Hendrix. Dacă nu ar fi dispărut prematur dintre noi în 1970 ar fi devenit, sunt sigur de acest lucru, cel mai bun instrumentist al secolului. Cum îşi bate moartea joc de viaţă, cum o păcăleşte!

03.10.1984 – miercuri

“Thomas Mann îl punea pe biblicul Iosif să afirme că fiecare viaţă e un cerc, intersectat cu multe alte cercuri alcătuind lumea proprie a fiecărei existenţe, şi dacă îl scoţi pe om din lumea sa şi-l plasezi într-un context nou, unde cercul existenţei sale se întretaie cu alte cercuri, necunoscute până atunci, vechea sa lume va pali cu încetul şi I se va părea până la urmă ireală, un fel de vis fără consistenţă…” (Francisc Pacurariu – “Tatuajele nu se lasă la garderobă”)
“Femeia – e viitorul omului” spunea Aragon. Ducă-se pe pustii cu toatele, spun eu. Şi nu spun bine?
Romanul lui Francisc Păcurariu pătrunde într-o lume puţin cunoscută de oamenii “simpli” (nu sunt deloc simpli, moral!), adică în aparatul de conducere al statului. De obicei, romancierii noştri rămâneau undeva la primul-secretar al unui judeţ sau, mai modest, la directorul general al unui mare combinat. Francisc Păcurariu patrunde într-o sferă mai înaltă: CC-ul. E drept, Onisifor Sociu a ieşit la pensie dar el mai are destula putere să domine un prim-secretar judeţean, Furdui. Continui cu interes romanul lui Păcurariu.

05.10.1984 – vineri

“În fiecare om există cel puţin trei oameni: Ioan cel real, cunoscut doar de făcătorul său, Ioan aşa cum se vede el, idealizat, niciodată identic cu cel real, adeseori foarte diferit de cel real, şi Ioan cel văzut de semenul său, de Toma (de mine sau de tine), niciodată identic cu cel real, sau cu Ioan aşa cum se vede el însuşi.” (Oliver Wendel Holmes)

07.10.1984 – duminică

Un posibil subiect de roman: “Un doctor psihiatru (nu o somitate în domeniu) îşi descoperă o a doua pasiune: muzica sintetizată de instrumentele electronice, unele chiar realizate de el. Nu compune orice fel de muzică ci una inspirată de trăirile bolnavilor săi” Ce zici?
“Scriam articole. Nu ţineam jurnal. Notam unele lucruri pe bucăţi de hârtie, pe care apoi le rătăceam…” spune George Bălăiţă într-un interviu din “Flacăra” nr.40. Vechea mea părere despre “ţinutul unui jurnal se dovedeşte a fi pe zi ce trece, mai imposibila de mine.
“Cain, în versiunea lui Nero, ar simboliza lupta între berbec şi taur. După ce-l ucide pe Abel, Cain vagabondează, dar întemeiază un oraş unde se dezvoltă artele, meseriile, pacea. Se semnalează asemănarea dintre descendenţa lui Cain şi cea a lui Seth; cea mai mare parte a numelor se găseşte în ambele descendenţe, cu mici modificări. Se poate trage concluzia că scriitorii biblici au admis că umanitatea se trage din Adam prin fiul său Cain şi fiul său Seth. Blestemul lui Cain seamănă cu cel al lui Adam însuşi.” (Eugen Barbu – “Caietele Princepelui 7”)
De Jean Cocteau am auzit prima dată, atunci când tanti Mira mi-a spus că Gigi a imaginat o sciţă coregrafică pe tema vieţii şi operei poetului. Eugen Barbu îmi oferă în “Caietele Princepelui” vol.7 dulceaţa şi siropul unei strofe din poezia lui Cocteau:
“Când am deschis oblonul vedeam că toamna vine
Cu prăbuşiri de îngeri. Se răspândesc în cale
Cu laptele din cană. Opera, vezi bine,
E un copac de aur care face portocale
Pe care le mănâncă un public de balcon
Căci la parter, mâncatul nu este de bon ton”
“Cocteau – marele croitor de lux al literelor franceze.” (Gaëtan Picon)

08.10.1984 – luni

Francisc Păcurariu în “Tatuajele nu se lasă la garderobă” şi Iris Murdoch în “Marea, marea” au aceeaşi preferinţă de a descrie mâncărurile servite de eroii lor cu o măiestrie de gurmand-literat.
“Tot ce-i divin aleargă pe picioare delicate” (Nietzsche)

10.10.1984 – miercuri

“… scriitorul şi-a construit un mit al condiţiei de scriitor, în varianta Panait Istrati. Ca şi predecesorul său, el crede că literatura conferă o imunitate absoluta, sanctificând fiecare gest al scriitorului, inclusiv pe cele licenţioase. Potrivit acestei concepţii, un artist al cuvântului este un etern boem, bun cunoscător de “poveşti şi doine, ghicitori, eresuri”, oaspete de seamă al oricărui necunoscut, ca şi al pădurilor sau al gărilor” spune despre Fănuş Neagu, criticul Alex.Ştefănescu în Revista “Tomis” nr.9. De acord cu criticul.
Nichita Stănescu despre Fănuş Neagu:
“Ursul acesta blând şi calm şi bleg, Fănuş
e apucat de nimeni ca de doruri –
dă cu sărutul numai doar în zboruri
iar iernii lumii e învârtecuş”
Eternul Nichita! Pe zi ce trece creşte în ochii mei ca un pârâiaş de munte în anotimpul ploios. Atunci el devine – TORENT.
Prima mea poezie:

PROBABILITATEA LOR

Roua cuvintelor de dragoste
Sorbită de receptorul telefonului meu
Iubita mea condensând vaporii în inimă
Oh, tu, elixir al inimii
Medicament al senectuţii
Intangibil pocal cu esenţă pură
Al Morţii

Data exactă a compunerii ei: 07.10.1984. Voi încerca marea cu degetul. Marea: Tărâmul literar-liric.

14/03/2010

Jurnal Fila 14032010

Filed under: JURNAL — afractalus @ 12:30
Tags: , ,

1. N. suna cu o surpriza. Reuseste sa ma ia prin surprindere de cele mai multe ori. Totusi, nu stiu ce vrea. Mai mult ca sigur ca nimic si face asta pentru „o viitoare trebuinta” profesionala.

2. Astazi s-a nascut Einstein.

3. Mi-a placut: „There is a sort of jealousy which needs very little fire; it is hardly a passion, but a blight bred in the cloudy, damp despondency of uneasy egoism.”  George Eliot (1819-1880)

4. Citesc cu nesat articolele din blogul Deei. Scrie superb desi, chiar ea spune, uneori sta destul de mult ca sa cizeleze textul. Daca as avea si eu timp… Eh, oricum n-ar iesi ceva la fel de frumos !

07/03/2010

Jurnal fila 07032010 – G.G.Marquez


Redescopar un mare scriitor, G.G.Marquez si-mi aduc aminte de zilele de vara (altii erau la plaja !) dintre clasa a X-a si a XI-a, cand ma duceam in celalalt capat al orasului, la Biblioteca Judeteana unde citeam „Un veac de singuratate”. Am reusit sa termin cartea cam intr-o saptamana (era in colectia ‘Romanul secolului XX’) sub ochii mirati ai custodelui din sala care, ma privea de fiecare data cu mirare si mila, uitandu-se semnificativ spre fereastra la soarele de afara.

De fapt,pasiunea pentru literatura latino-americana a inceput de la serialul despre Marquez din ‘Romania Literara’, pe care atunci, in anii de liceu o cumparam in fiecare zi de joi. Fara exceptie. Pasiunea a continuat cu alte romane si s-a mai domolit in anul II de facultate, cand am urmat alte pasiuni.

Dar nu a disparut de tot niciodata. Acum ma reintalnesc cu Marquez si cu citatele lui pe http://autori.citatepedia.ro/. Trebuie sa ti le impartasesc si tie:

– Nu ar fi avut nimic împotriva sa se întoarca la dragostea searbada a Fernandei, a carei frumusete devenise mai calma odata cu maturitatea, însa ploaia îl tinuse la adapost de orice pornire patimasa si-i insuflase seninatatea spongioasa a lipsei de pofte. (Gabriel Garcia Marquez în Un veac de singuratate (1967))
– Locuiesc într-o casa coloniala, pe trotuarul însorit dinspre parcul San Nicolas, unde mi-am petrecut toate zilele vietii fara femeie si fara avere, unde au trait si au murit parintii mei si unde mi-am propus sa mor singur, în acelasi pat în care m-am nascut, si într-o zi pe care mi-o doream îndepartata si fara suferinta. Gabriel Garcia Marquez în Povestea târfelor mele triste)
– Nici un medicament nu vindeca ce nu poate vindeca fericirea.
– Singurul lucru pe care trebuie sa-l stii în dragoste: ca viata nu are nevoie de lectii de la nimeni. (Gabriel Garcia Marquez în Dragoste în vremea holerei)

– Cel mai important lucru pe care am învatat sa-l fac dupa patruzeci de ani a fost sa spun nu când a fost nu.
– Memoria inimii elimina raul si amplifica binele si datorita acestui truc putem îndura greutatile trecutului.
– Problema casatoriei este ca se termina în fiecare seara dupa ce faci dragoste, si trebuie sa o reconstruiesti în fiecare dimineata
înainte de micul dejun.
– Le-as dovedi oamenilor cât gresesc gândind ca înceteaza sa iubeasca atunci când îmbatrânesc, fara sa stie ca îmbatrânesc
numai când înceteaza sa iubeasca.
– Aveam, în sfârsit, parte de viata reala, cu inima la adapost si condamnat sa mor de dragoste adevarata în agonia fericita a oricarei
zile dupa ce aveam sa împlinesc o suta de ani.
(Gabriel Garcia Marquez în Povestea târfelor mele triste)
– Au continuat sa traiasca astfel într-o lume fugara, deocamdata tintuita în cuvinte, dar care n-avea sa întârzie sa le scape
fara întoarcere de îndata ce vor fi uitat însusi întelesul scrierii.
(Gabriel Garcia Marquez în Un veac de singuratate)
– Lumea era atât de recenta, încât multe lucruri nici nu aveau înca nume, iar pentru a le deosebi trebuia sa le arati cu degetul. Era într-adevar
un sat fericit: nimeni nu avea peste treizeci de ani, nimeni nu murise înca.
(Gabriel Garcia Marquez în Un veac de singuratate)
– A fost ceva nou pentru mine. Nu cunosteam viclesugurile seductiei si vesnic îmi alesesem la întâmplare iubitele de o noapte, mai
curând luându-ma dupa pret decât dupa farmecele lor, si facusem dragoste fara dragoste, pe jumatate îmbracati, de cele mai multe ori, si
întotdeauna pe întuneric, pentru a ne închipui ca suntem mai buni. În noaptea aceea am descoperit placerea de necrezut de a contempla trupul
unei femei adormite fara îmboldirea dorintei sau oprelistile pudorii.
(Gabriel Garcia Marquez în Povestea târfelor mele triste)
– Un prieten adevarat te prinde de mâna si îti atinge inima.
– Memoria inimii evita amintirile dezagreabile, exaltându-le numai pe cele placute, artificiu gratie caruia reusim sa ne suportam trecutul.
(Gabriel Garcia Marquez în Dragostea în vremea holerei)
– Cauta sa devii un om mai bun si asigura-te ca stii cine esti tu înainte de a cunoaste pe cineva si a astepta ca acea persoana sa stie cine esti.
– În fiecare minut în care închid ochii, pierd 60 de secunde de lumina.
– Spune întotdeauna ce simti si fa ceea ce gândesti. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara când te voi vedea dormind, te-as îmbratisa foarte strâns si
l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara când te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o îmbratisare, un
sarut si te-as chema înapoi sa-ti dau mai multe. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara când voi auzi vocea ta, as înregistra fiecare dintre cuvintele tale
pentru a le putea asculta o data si înca o data pâna la infinit. Daca as sti ca acestea ar fi ultimele minute în care te-as vedea, as spune „te iubesc” si
nu mi-as asuma, în mod prostesc, gândul ca deja stii.
– Doar pentru ca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu, nu înseamna ca nu te iubeste cu toata fiinta sa.
– O singura clipa de împacare este mai de pret decât o viata întreaga de prietenie.
(Gabriel Garcia Marquez în Un veac de singuratate)
– Nu plânge pentru ca s-a terminat, zâmbeste pentru ca s-a petrecut.
– Ziua de mâine nu-i este asigurata nimanui, tânar sau batrân. Azi poate sa fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta,
fa-o azi, întrucât, daca ziua de mâine nu va ajunge niciodata, în mod sigur vei regreta ziua când nu ti-ai facut timp pentru un surâs, o îmbratisare,
un sarut, si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cât de multa
nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui „îmi pare rau”, „iarta-ma”, „te rog” si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.
– Forta invincibila care a împins lumea înainte nu e iubirea fericita, ci aceea neîmplinita.
– Cea mai stranie forma de a îndeparta pe cineva este de a sta lânga el, stiind ca nu-l vei putea avea niciodata.
– Poate ca Dumnezeu va dori sa cunosti multe persoane nepotrivite înainte de a cunoaste persoana potrivita, pentru ca atunci când o vei cunoaste în sfârsit
sa stii sa fii recunoscator.
– Scriu pentru ca sa nu fiu nevoit sa vorbesc. (!!!)

14/02/2010

Sarbatoare ?

Filed under: JURNAL — afractalus @ 14:10
Tags: , , , ,

Parca exista o legatura, nu ?

http://www.ucb.co.uk (14.02.2010): ‘Do everything without complaining…’ Philippian 2:14
You say, ‘But isn’t it possible my complaint might be legitimate?’ Yes. Injustice, abuse, betrayal, robbery, gossip, libel, prejudice, physical harm against you or your family, and so on, are legitimate causes. ‘And if I don’t do something about these, won’t I be failing in my responsibility?’ Right again! You are called to be salt and light in this world, resolving problems that arise by practising spiritual principles in your daily life. To do nothing at such times makes you irresponsible and disobedient to God. But complaining about it is not doing something, not by God’s definition. You say, ‘All right, since God is against complaining, how do I handle legitimate complaints?’ First, do nothing until you’ve talked with God. You’ll make the right moves if you take time to get the
right counsel. Prayer clarifies your options and adjusts your perspectives. It defuses your anger, restoring you to objectivity and rational thinking. Your second
move is more likely to succeed if your first move is to seek God for wisdom: ‘…he should ask God…’ (James 1:5 NIV). Second, before you say or do anything, carry out an attitude check. Stop and ask yourself, ‘What’s my real agenda here? Is it to show them that I’m right and they’re wrong? Is it to come away looking good while I make them look bad? Is it to win a personal victory or to solve the problem in a way that glorifies God?’ Before you speak, check what’s in your heart: ‘…For the mouth speaks out of that which fills the heart’ (Matthew 12:34 NAS). When your heart attitude pleases God, you’re ready to handle any legitimate complaint.
(De citit azi: Bible in a Year: Eph 5:21-33; S of S 2:1-7; Ps 45; Prov 5:15-19; )

http://www.renderosity.com/mod/gallery/index.php?image_id=1981695&user_id=481818&page=5&member&np:

For Absent Friends …by auntietk

Pentru Tine

For Absent Friends ...by auntietk

13/02/2010

Jurnal. Fila 09022010

Filed under: JURNAL — afractalus @ 11:56
Tags: , , , ,

Imi place sa umblu printre bloguri. Uneori gasesti adevarate pepite de frumusete. Nu am cum sa nu le trec si aici; parca este pacat sa nu le citesti si tu:

1. http://edithfrincu.blogspot.com/ un citat frumos:
„Life is too short to wake up in the morning with regrets
So love the people who treat you right forget about the ones who don’t
And believe that everything happens for a reason
If you get a chance, take it, if it changes your life, let it
Nobody said it would be easy they just promise that it would be worth it.”

Surpriza este ca blogul se ocupa de retete culinare (unele arata excelent!), nu te-ai astepta la asa un motto. Cand l-am citit m-am gandit la noi. Mai tii minte cum te bateam la cap cu cititul si ce refractara erai la inceput ?

2. http://www.adrianciubotaru.ro/modestia-este-o-disciplina-a-gandurilor/
„Orice avans în cunoastere trebuie sa presupuna o smerenie aferenta. Modestia este o disciplina a gândurilor. Drama nu consta în faptul ca afli mai multe lucruri. Provocarea cea mai mare vine din modul cum gestionezi imaginea de sine dupa ce afli mai multe lucruri. You can’t handle the truth nu înseamna ca adevarul e groaznic, ci mai degraba faptul ca sandramaua personala este fragila, iar acel adevar nu are cum sa fie integrat decât cu riscul unor comotii personale. O alta nuanta în acest caz este si mai interesanta. Nu toate adevarurile îti sunt necesare, însa atunci când fortezi nota din orgoliul cunoasterii,  încerci în mod artificial
si orbit de mândrie sa te cuplezi la niste adevaruri care nu sunt pe potriva ta, care nu sunt pe masura ta.”

Pagina următoare »

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: