Gânduri pentru totdeauna – 02

–         „Creştinismul este o religie absolută, dar, vorba lui Gandhi, are un cusur: e prea perfect! Poţi să-l imiţi, imperfect, dar una e imitarea şi alta e participarea care te face să te realizezi în tine, prin el, în mod total.” (Petre Ţuţea)

–         „Creştinismul este o imitare a naturii divine.” (Sfântul Grigorie de Nyssa)

–         „Creştinismul este primul umanism real: Evangheliile exclud programatic vio­lenţa şi crima din economia faptei umane.” (Gabriel Liiceanu în Uşa interzisă)

–         „Creştinismul e o metafizică a călăului.”( Friedrich Nietzsche în Amurgul idolilor)

–         „Creştinismul este pentru cele ale sufletului, nu pentru cele ale minţii.” (Constantin Noica în De Caelo)

–         „Creştinismul este o religie în care Dumnezeu îşi trimite Fiul să moară pentru tine.” (John Ashcroft)

–         „Creştinismul este una dintre multele erezii iudaice.” (Eric Hoffer)

–         „Creştinismul este o şcoală a fericirii.” (Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii)

–         „O Biblie în mâna valorează cât două în geantă.” (Autor necunoscut)

–         „Oamenii nu resping Biblia pentru că aceasta se contrazice pe sine, ci pentru ca îi contrazice pe ei.” (Autor necunoscut)

–         „Noul Testament este cea mai bună carte care a fost şi va fi vreodată cunoscută în această lume. ” (Charles Dickens)

–         „Este imposibil să conduci lumea cu dreptate fără Dumnezeu şi fără Biblie. ” (George Washington)

–         „Între coperţile unei singure cărţi, Biblia, sunt toate răspunsurile la toate problemele cu care ne confruntăm azi – numai să le citim şi să le credem.” (Ronald Reagan)

–         „Niciodată să nu laşi cărţile bune să ia locul Bibliei. Adapă-te din Izvor, nu din şuvoaiele care izvorăsc din Izvor.” (Amy Carmichael)

–         „Dumnezeu este pretutindeni. Totuşi, El nu vrea ca tu să-L gaseşti în altă parte, ci doar în Cuvânt. Caută-L şi-L vei înţelege corect. Altfel îl ispiteşti pe Dumnezeu şi înalţi idolatria. De aceea El a stabilit o anumită metodă pentru noi. Aceasta ne învaţă cum şi unde să-L căutăm şi să-L găsim, şi anume în Cuvant.” (Martin Luther)

–         „Ţine-te strâns de Biblie, ca singura speranţă a libertăţii tale. Scrie preceptele ei în inima ta şi pune-le în practică în viaţa ta.” (U. S. Grant)

–         „There is no surprise more magical than the surprise of being loved. It is the finger of God on a man’s shoulder.” (Charles Morgan)

–         „The happiness which God designs for His higher creatures is the happiness of being freely, voluntarily united to Him and to each other in an ecstasy of love and delight compared with which the most rapturous love between a man and a woman on this earth is mere milk and water. And for that they must be free. Of course God knew what would happen if they used their freedom the wrong way: apparently He thought it worth the risk” (.S.Lewis)

Gânduri pentru totdeauna – 01

–  … roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia ; împotriva unora ca acestea nu este lege. Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele.  Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm. Să nu fim iubitori de slavă deşartă, supărându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii…
Epistola către Galateni, 5, 22-26

–  Dacă azi oamenii nu mai ştiu să vorbească, e pentru că nu mai ştiu să asculte. Nu foloseşte la nimic să vorbeşti bine : trebuie să vorbeşti repede, pentru a ajunge să termini înainte de a cădea răspunsul celuilalt ; de fapt nu ajungi niciodată. Poţi să spui orice, oricum – e inutil : eşti imediat întrerupt. Conversaţia e un fel de foarfece, fiecare taie scurt vorba vecinului.
Jules Renard, Jurnal (1893)

–  Un frate a întrebat pe avva Ierax zicând: spune-mi cuvânt ca să mă mântuiesc. I-a răspuns lui bătrânul: şezi în chilia ta şi de îţi este foame – mănâncă. Iar de îţi este sete – bea. Şi nu vorbi de rău pe cineva. Aşa ai să te mântuieşti!
Patericul egiptean, Pentru Avva Ierax

–   Iată semnele după care se cunoaşte un suflet raţional şi virtuos : privirea, mersul, glasul, râsul, ocupaţiile şi întâlnirile cu oamenii. Căci toate acestea se îndreptează spre tot mai multă cuviinţă. Mintea cea iubitoare de Dumnezeu li se face străjer treaz şi închide intrarea patimilor şi a ruşinoaselor aduceri aminte.
Sf. Antonie cel Mare, Filocalia I    

–   Întruparea are loc într-un singur trup, pe când împieliţarea se poate face în oricâte piei… Dracul te pune într-o fluiditate fără de capăt. E specialitatea lui de a opera prin contraste, adică la extreme, la hotare. Dacă ia pe „ba” singur, el te va pune într-un „da” ori „ba” fără ieşire ; dacă ia pe „ba” însoţitor de ceva, te face să spui : „ba şi asta”, „ba şi asta”. El le pune în joc pe amândouă, întrucât şi în îngheţ şi în dezgheţ total zace ceea ce-i place lui – neutralitatea, indiferenţa… Inima omului se întreabă numai ca să se desfete. Dar Împieliţatul îi răspunde ca s-o prindă în atâtea ispite încât s-o desprindă de dragostea reală… Îi pune înainte toate împieliţările cu putinţă ale unei fiinţe reuşite, aşa încât mută inima în irealitate!
Constantin Noica, Cuvânt împreună despre rostirea românească

–   Avva Macarie se întorcea odată din luncă la chilia sa, încărcat cu ramuri de palmier, când, iată, îi ieşi în cale diavolul cu o seceră. Încercă să-l lovească dar nu reuşi. Atunci îi zise : ”Eşti puternic, Macarie, nu pot să-ţi fac nimic, chiar dacă fac şi eu ce faci tu : tu posteşti, eu nu mănânc niciodată ; tu veghezi noaptea ; eu nu dorm niciodată. Cu un singur lucru mă birui”. Avva Macarie întrebă : ”Care?”. Diavolul răspunse : ”Smerenia. Din pricina ei nu pot să-ţi fac nimic”.
Patericul egiptean

–   Un frate a zis lui avva Antonie : Roagă-te pentru mine! Răspuns-a lui bătrânul : nici eu nu te miluiesc, nici Dumnezeu, dacă tu însuţi nu te vei sili şi nu te vei ruga lui Dumnezeu.
Sf. Antonie cel Mare, Filocalia I

–   Despre ajutorul Domnului : Sunt momente când Domnul nu trebuie să te ajute! Treburile mici, insignifiante, mărunte, nu trebuie trecute în grija Lui! În grija Lui trebuie pasat ceea ce cu nici un chip nu poţi rezolva de unul singur. Sunt încercări, greutăţi, situaţii pe viată şi pe moarte, care, cum bine spune Eugen Ionescu, sunt greu de rezolvat „la mintea omului”. Pe acestea trebuie să i le oferim Domnului spre rezolvare. Sunt momente în care trebuie cu toată energia şi osteneala să te ajuţi tu! El, Domnul, te asistă, te însoţeşte, te călăuzeşte, devine chiar confidentul tău dacă ştii să i te rogi, te priveşte ca un Pedagog, ca un Părinte care vrea să-şi vadă copilul pus pe lucru, pus pe treabă, neleneş, sârguincios… Şi dacă vede că nu poţi, că te prăbuşeşti (cum El Însuşi s-a prăbuşit sub lemnul crucii) subit îţi sare în ajutor, îţi întinde mâna, te ridică, te iartă şi, dacă e cazul, te sărută pe obrazul scuipat şi pălmuit.
Pr. Ioan Pintea, Însemnările unui preot de ţară, XXXIV, Convorbiri literare

-Ce bine ar fi dacă „Hristos a înviat!” ar deveni crezul şi salutul nostru de zi cu zi. Asta ca să înţeleagă fariseii şi cărturarii că Învierea lui Hristos nu e celebrată doar o dată în an ci, spre surprinderea lor, la orice Liturghie şi, spre mirarea lor, în tot timpul şi în tot locul, dacă nu suntem tonţi, ci suntem creştini cu adevărat. Aşadar, în ciuda „tiptirişurilor” de tot felul – cum ar zice N. Steinhardt, să spunem, „cu timp şi fără timp” – cum ar spune Apostolul Pavel, „Hristos a înviat!”.
Pr. Ioan Pintea, Însemnările unui preot de ţară

–   Anii trec repede şi oamenii îmbătrânesc, deci nu staţi la răscruce. Fiecare să-şi aleagă o cruce (căsătoria sau monahismul) în funcţie de dăruirea pe care o are şi să înainteze pe una din cele două căi ale Bisericii noastre. Şi să nu întârzie! Să-L urmeze pe Hristos la Răstignire, dacă vrea să se bucure de Înviere.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Mica Filocalie

–   Este lucru vădit că sufletul cuprins de nepăsare este şi necredincios; iar amânând zi după zi, nu primeşte cuvântul mântuirii. Deseori este purtat de vise, este cuprins de înfumurare şi nu percepe războiul care se dă înlăuntrul său. Pentru că înfumurarea aduce cu sine orbirea sufletului, care nu-i permite să-şi cunoască slăbiciunea.
Sf. Macarie Egipteanul, Cuvânt despre răbdare şi discernământ, 17, PSB 34

–   Un frate oarecare a fost batjocorit de diavol printr-o nălucire ca aceasta: vedea pe un oarecare frate păcătuind cu o femeie şi se tulbura cu gândul, luptându-se cu patima poftei; deci ducându-se, i-a lovit pe ei cu piciorul său zicându-le: „Opriţi-vă! Până când greşiţi?” Când, iată că află snop de grâu, iar nu oameni. Pentru aceasta vă grăiesc vouă ca nu îndată să judecaţi, chiar şi cu ochii de aţi vedea.

–   Un frate l-a întrebat pe Avva Pimen: „Părinte, am făcut un păcat greu şi voiesc ca trei ani să petrec în pocăinţă.” Stareţul a răspuns: „Este mult!” Fratele a zis: „Atunci porunceşte ca să mă pocăiesc un an.”
Stareţul iarăşi a răspuns: „Este mult!” Auzind aceasta, ceilalţi fraţi au zis: „Apoi până la patruzeci de zile se cuvine a petrece în pocăinţă?” Iar stareţul iarăşi a răspuns: „Este mult!” Şi a adăugat: „Eu socotesc că de se va pocăi omul din toată inima şi de va pune gând tare, ca de acum să nu se mai întoarcă la păcat, apoi în trei zile îi primeşte Dumnezeu pocăinţa! Toate cele peste măsură sunt ale dracilor.”
Avva Pimen cel Mare, Vieţile sfinţilor, 27 august

–   Trebuie să ne deprindem a privi omul aşa cum este el în adâncul adâncului său. Aşa se raportează Dumnezeu la noi. El nu ne iubeşte pentru că suntem buni; Dumnezeu este milostiv faţă de noi nu pentru că merităm milă sau dragoste. El pur şi simplu ne iubeşte.

–   Dacă suntem în stare să fim recunoscători pentru faptul că cineva – Dumnezeu sau om – poate să ne iubească fără nici un temei, putem deveni alţi oameni. Şi în căsătorie lucrul acesta are o importanţă atât de mare! E esenţială această credinţă în om; această capacitate de a ne aminti că numai prin dragoste aproapele meu poate fi ajutat să devină aşa cum l-a plănuit Dumnezeu; numai prin dragoste poate fi adusă la lumină întreaga lui frumuseţe.
Mitropolitul Antonie de Suroj, Taina iubirii

–   „Lucrarea lăuntrică” prin excelenţă este rugăciunea, în întreaga bogăţie de semnificaţii pe care această noţiune o are în Scriptură şi Tradiţie. „Spune-mi cum te rogi şi îti voi spune ce crezi” – am putea spune modificând un cunoscut proverb. În practica rugăciunii devine evidentă esenţa faptului de a fi creştin, modul în care credinciosul se raportează la Dumnezeu şi la semenii săi. Numai în rugăciune creştinul e în mod efectiv el însuşi.
Ieromonah Gabriel Bunge, Practica rugăciunii personale

–   De ce a poruncit Domnul să ne iubim vrăjmaşii? Nu pentru ei, ci pentru noi! Căci atâta timp cât ţinem în noi gândul despre vătămarea pe care ne-a adus-o cineva, nu avem pace şi nici linişte. Trebuie să ne lepădăm de asta. Cum? Trebuie să iertăm din inimă. Dacă se iartă din inimă, e ca şi cum nu a fost nimic. Dacă acela e iertat, atunci pacea pune stăpânire pe sufletul tău.
Stareţul Tadei de la mănăstirea Vitovniţa, Pace şi bucurie în Duhul Sfânt

–   De ce oamenii nu iubesc adevărul? Ei iubesc, fireşte, şi adevărul, pe care nu l-ar iubi dacă în memoria lor nu s-ar afla o oarecare noţiune a adevărului. De ce nu se bucură de adevăr? De ce nu sunt fericiţi? Fiindcă sunt mult mai intens preocupaţi de alte lucruri, a căror putere de a-i face fericiţi este mai mare decât puterea de a-i face fericiţi a firavei amintiri a adevărului. În oameni încă se mai află o mică lumină; să meargă, să meargă, pentru ca să nu-i apuce întunericul!

–   Dar de ce adevărul naşte ură? De ce este văzut ca un duşman unul din slujitorii Tăi vestind adevărul, de vreme ce oamenii iubesc viaţa fericită, care nu este altceva decât bucuria întemeiată pe adevăr? Aceasta nu se întâmplă decât pentru că iubirea pentru adevăr este atât de mare încât oricine iubeşte ceva care nu este adevărat vrea ca ceea ce iubeşte să fie adevărat şi, fiindcă nu vrea să admită că se înşeală, nu vrea nici să se lase convins că greşeşte! Şi astfel, oamenii urăsc adevărul de dragul a ceea ce cred ei că este adevărat.

–   Iubesc adevărul când îi scaldă în lumina lui şi îl urăsc când îi contrazice. Deoarece nu le place să fie înşelaţi, dar vor să-i înşele pe alţii, oamenii iubesc adevărul când el li se prezintă, dar îl urăsc atunci când le arată greşelile lor. Iată pedeapsa cu care adevărul îi răsplăteşte: ei nu vor să le fie dezvăluită greşeala, dar el le-o dezvăluie totuşi în pofida voinţei lor şi, în acelaşi timp, rămâne ascuns pentru ei… Şi totuşi, chiar şi aşa, oricât de nenorocit ar fi, sufletul preferă să-şi afle bucuria mai degrabă în adevăr decât în minciună. Şi va fi cândva fericit dacă, lăsând deoparte orice piedici sau supărări, se va bucura de singurul Adevăr, prin care sunt adevărate toate celelalte lucruri.
Fericitul Augustin, Confesiuni

³   Fără ca omul să-şi schimbe locul, mintea lui hoinăreşte prin lume (Ep. 7, 1), resortul acestui „vagabondaj” fiind patimile: „Căci mintea împătimită se învârte în cerc şi ajunge cu anevoie de stăvilit când vizitează materiile care produc poftele; dar când ajunge nepătimitoare, atunci se opreşte din rătăcire întâlnind realităţile necorporale care-i împlinesc dorinţele duhovniceşti” (Cog 26). Pentru a favoriza această „fermitate” imobilă a minţii (Or 2.72), este recomandată „citirea Cuvântului lui Dumnezeu”. „Căci nimic nu contribuie atât de mult la rugăciunea curată ca cititul dumnezeieştilor Scripturi… Nimic nu izbăveşte [de gândurile rele] ca meditarea Cuvintelor sau raţiunilor lui Dumnezeu”… De aceea monahii, ca şi toţi creştinii la început, îşi consacrau mult timp lecturii şi meditării Scripturilor.
Evagrie Ponticul, Despre cele opt gânduri ale răutăţii şi replici împortiva lor

–   Să se veselească toţi cei ce nădăjduiesc întru Tine; în veac se vor bucura şi le vei fi lor sălaş şi se vor lăuda cu Tine toţi cei ce iubesc numele Tău. Că Tu vei binecuvânta pe cel drept, Doamne, căci cu arma
bunei voiri ne-ai încununat pe noi.
Psalmul V, 11-12

sursa: http://www.apostolia.eu

Jurnal – Ieri si azi

M-am uitat ieri peste paginile mele de jurnal zilele trecute. Să ştii că multe pasaje mi-au plăcut, parcă erau scrise de altcineva, de un profesionist al scrisului. Am să reproduc aici câteva din pasajele citite şi sămi spui dacă îţi plac. Ştiu că în acei ani tu aveai alte pasiuni, printre care cititul  nu era.

Am vorbit mult despre citit, te-am rugat să transformi cititul într-o plăcere zilnică… am insistat. La un moment dat părea că am reuşit, dar… Acum poate relaţia noastră ar fi arătat altfel. Sau poate nu. Poate că relaţia ta de acum ar fi mers altfel… Poate.
Cititul te-ar fi ajutat să renunţi la câteva din prejudecăţile tale care iţi fac atât de rău şi care îndepărtează bărbaţii. Ca şi pe mine dealtfel. La un moment dat chiar ţi-am spus asta.
Cititul te-ar fi ajutat să treci fără atâta tristeţe şi întunecare peste despărţirea de A. Ai fi reuşit să vezi că în jurul tău este multă frumuseţe, te-ai fi bucurat de lucrurile mici pe care ţi le-a dat El, ai fi văzut că în sufletul tău este o comoară de care ar trebui să fii mândră. În schimb te afunzi zi de zi într-o tristeţe neagră.

Te sărut !

26.09.1984 – miercuri

Cum nu am imaginaţia şi talentul unui scriitor fantastic ca Borges sau Marquez, sau ceva în apropierea lor, mă voi apleca spre lumea REALĂ din care voi lua cu penseta viitoarele mele personaje. Mă aplec mai mult spre romanul psihologic. M-ar fi tentat romanul-eseu, îndelung elaborat, la fel  cu “Orb prin Gaza” de Aldous Huxley dar…
Singurul ţel, pentru care aş sacrifica orice pentru realizarea lui: ADMITEREA. (Chiar aş sacrifica orice? DA)

27.09.1984 – joi

Scrisul lui Huxley, cu toate că este nu prea luat în braţe şi legănat cu vorbe dulci (sunt şi excepţii, însă puţine), totuşi mie-mi place. Mai ales paginile eseistice.
Este interesant, aş putea spune foarte interesant de urmărit transformările ce le suferă personalitatea şi felul de a se comporta al oamenilor, atunci când intră în vârtejul unor evenimente deosebite, mai ales dramatice. Iese în evidenţă aici, mai pregnant ca oricând, egoismul oamenilor iscat de instinctul de conservare.
Continui eseul despre Borges al lui Darie Novăceanu.

30.09.1984 – duminică

Observ că atunci când mă apropii de sfârşitul unui roman bun, un roman care-mi place, pofta de scris îşi semnalează apariţia printr-o stare de nervozitate, ce nu se astâmpără decât atunci când pun mâna pe stilou. Nu contează ce scriu şi cât scriu. Mă mai despart vreo sută de pagini, până la nivelul maxim al poftei de a scrie. Aştept.
Un nou scriitor pe lista mea de romancieri preferaţi: Aldous Huxley.
“Orice filosofie este din punct de vedere intelectual, legitimă dacă – primo – porneşte de la fapte care pentru filosoful respectiv constituie date şi dacă – secundo – construcţia logică edificată pe aceste date stă în picioare. O filosofie intelectuală nu este insă identică cu o filosofie legitimă din punct de vedere moral” (A.Huxley – “Orb prin Gaza” p.407)

01.10.1984 – luni

Am încheiat romanul lui Huxley, roman ce mi s-a părut deosebit de interesant. Mai ales paginile eseistice de la începutul şi sfârşitul romanului. Ultimile pagini se dovedesc a fi mărturisiri ale autorului în privinţa bunei înţelegeri dintre oameni. Un fragment mi se pare mai interesant:
“În pace se află unitatea. Unitatea cu celelalte vieţi. Comuniunea cu toată fiinţa. Căci sub tot ce există, dincolo de nenumăratele modele identice, dar separate, dincolo de atracţii şi repulsii, se află pacea. Aceeaşi pace care domneşte sub incandescenţa spiritului. Pace obţinută prin eliberare. Căci pacea înseamnă libertate înfăptuită. Libertate şi în acelaşi timp ADEVĂR (subl.m.)”
Personaje care mi s-au părut mai deosebite:
Anthony Beavis – pentru felul de a privi lumea
Brian Foxe – cred că între el şi mine există o asemănare
Mark Staithes – pentru spiritul său de aventura şi tăria de caracter.
Azi am început romanul lui Francisc Păcurariu – “Tatuajele nu se lasă la garderobă”, roman ce are ca motto următorul text: “Sufletul nu are nici o voinţă absolută sau liberă, ci este determinat de o cauză care şi ea este determinată de o altă cauză, şi aceasta la rândul ei de alta, şi aşa la infinit.” (SPINOZA,”Etica”,teor.XLVIII)

02.10.1984 – marţi

Citesc în “Ghid Disco-Rock” despre Jimi Hendrix. Dacă nu ar fi dispărut prematur dintre noi în 1970 ar fi devenit, sunt sigur de acest lucru, cel mai bun instrumentist al secolului. Cum îşi bate moartea joc de viaţă, cum o păcăleşte!

03.10.1984 – miercuri

“Thomas Mann îl punea pe biblicul Iosif să afirme că fiecare viaţă e un cerc, intersectat cu multe alte cercuri alcătuind lumea proprie a fiecărei existenţe, şi dacă îl scoţi pe om din lumea sa şi-l plasezi într-un context nou, unde cercul existenţei sale se întretaie cu alte cercuri, necunoscute până atunci, vechea sa lume va pali cu încetul şi I se va părea până la urmă ireală, un fel de vis fără consistenţă…” (Francisc Pacurariu – “Tatuajele nu se lasă la garderobă”)
“Femeia – e viitorul omului” spunea Aragon. Ducă-se pe pustii cu toatele, spun eu. Şi nu spun bine?
Romanul lui Francisc Păcurariu pătrunde într-o lume puţin cunoscută de oamenii “simpli” (nu sunt deloc simpli, moral!), adică în aparatul de conducere al statului. De obicei, romancierii noştri rămâneau undeva la primul-secretar al unui judeţ sau, mai modest, la directorul general al unui mare combinat. Francisc Păcurariu patrunde într-o sferă mai înaltă: CC-ul. E drept, Onisifor Sociu a ieşit la pensie dar el mai are destula putere să domine un prim-secretar judeţean, Furdui. Continui cu interes romanul lui Păcurariu.

05.10.1984 – vineri

“În fiecare om există cel puţin trei oameni: Ioan cel real, cunoscut doar de făcătorul său, Ioan aşa cum se vede el, idealizat, niciodată identic cu cel real, adeseori foarte diferit de cel real, şi Ioan cel văzut de semenul său, de Toma (de mine sau de tine), niciodată identic cu cel real, sau cu Ioan aşa cum se vede el însuşi.” (Oliver Wendel Holmes)

07.10.1984 – duminică

Un posibil subiect de roman: “Un doctor psihiatru (nu o somitate în domeniu) îşi descoperă o a doua pasiune: muzica sintetizată de instrumentele electronice, unele chiar realizate de el. Nu compune orice fel de muzică ci una inspirată de trăirile bolnavilor săi” Ce zici?
“Scriam articole. Nu ţineam jurnal. Notam unele lucruri pe bucăţi de hârtie, pe care apoi le rătăceam…” spune George Bălăiţă într-un interviu din “Flacăra” nr.40. Vechea mea părere despre “ţinutul unui jurnal se dovedeşte a fi pe zi ce trece, mai imposibila de mine.
“Cain, în versiunea lui Nero, ar simboliza lupta între berbec şi taur. După ce-l ucide pe Abel, Cain vagabondează, dar întemeiază un oraş unde se dezvoltă artele, meseriile, pacea. Se semnalează asemănarea dintre descendenţa lui Cain şi cea a lui Seth; cea mai mare parte a numelor se găseşte în ambele descendenţe, cu mici modificări. Se poate trage concluzia că scriitorii biblici au admis că umanitatea se trage din Adam prin fiul său Cain şi fiul său Seth. Blestemul lui Cain seamănă cu cel al lui Adam însuşi.” (Eugen Barbu – “Caietele Princepelui 7”)
De Jean Cocteau am auzit prima dată, atunci când tanti Mira mi-a spus că Gigi a imaginat o sciţă coregrafică pe tema vieţii şi operei poetului. Eugen Barbu îmi oferă în “Caietele Princepelui” vol.7 dulceaţa şi siropul unei strofe din poezia lui Cocteau:
“Când am deschis oblonul vedeam că toamna vine
Cu prăbuşiri de îngeri. Se răspândesc în cale
Cu laptele din cană. Opera, vezi bine,
E un copac de aur care face portocale
Pe care le mănâncă un public de balcon
Căci la parter, mâncatul nu este de bon ton”
“Cocteau – marele croitor de lux al literelor franceze.” (Gaëtan Picon)

08.10.1984 – luni

Francisc Păcurariu în “Tatuajele nu se lasă la garderobă” şi Iris Murdoch în “Marea, marea” au aceeaşi preferinţă de a descrie mâncărurile servite de eroii lor cu o măiestrie de gurmand-literat.
“Tot ce-i divin aleargă pe picioare delicate” (Nietzsche)

10.10.1984 – miercuri

“… scriitorul şi-a construit un mit al condiţiei de scriitor, în varianta Panait Istrati. Ca şi predecesorul său, el crede că literatura conferă o imunitate absoluta, sanctificând fiecare gest al scriitorului, inclusiv pe cele licenţioase. Potrivit acestei concepţii, un artist al cuvântului este un etern boem, bun cunoscător de “poveşti şi doine, ghicitori, eresuri”, oaspete de seamă al oricărui necunoscut, ca şi al pădurilor sau al gărilor” spune despre Fănuş Neagu, criticul Alex.Ştefănescu în Revista “Tomis” nr.9. De acord cu criticul.
Nichita Stănescu despre Fănuş Neagu:
“Ursul acesta blând şi calm şi bleg, Fănuş
e apucat de nimeni ca de doruri –
dă cu sărutul numai doar în zboruri
iar iernii lumii e învârtecuş”
Eternul Nichita! Pe zi ce trece creşte în ochii mei ca un pârâiaş de munte în anotimpul ploios. Atunci el devine – TORENT.
Prima mea poezie:

PROBABILITATEA LOR

Roua cuvintelor de dragoste
Sorbită de receptorul telefonului meu
Iubita mea condensând vaporii în inimă
Oh, tu, elixir al inimii
Medicament al senectuţii
Intangibil pocal cu esenţă pură
Al Morţii

Data exactă a compunerii ei: 07.10.1984. Voi încerca marea cu degetul. Marea: Tărâmul literar-liric.

Jurnal fila 07032010 – G.G.Marquez

Redescopar un mare scriitor, G.G.Marquez si-mi aduc aminte de zilele de vara (altii erau la plaja !) dintre clasa a X-a si a XI-a, cand ma duceam in celalalt capat al orasului, la Biblioteca Judeteana unde citeam „Un veac de singuratate”. Am reusit sa termin cartea cam intr-o saptamana (era in colectia ‘Romanul secolului XX’) sub ochii mirati ai custodelui din sala care, ma privea de fiecare data cu mirare si mila, uitandu-se semnificativ spre fereastra la soarele de afara.

De fapt,pasiunea pentru literatura latino-americana a inceput de la serialul despre Marquez din ‘Romania Literara’, pe care atunci, in anii de liceu o cumparam in fiecare zi de joi. Fara exceptie. Pasiunea a continuat cu alte romane si s-a mai domolit in anul II de facultate, cand am urmat alte pasiuni.

Dar nu a disparut de tot niciodata. Acum ma reintalnesc cu Marquez si cu citatele lui pe http://autori.citatepedia.ro/. Trebuie sa ti le impartasesc si tie:

– Nu ar fi avut nimic împotriva sa se întoarca la dragostea searbada a Fernandei, a carei frumusete devenise mai calma odata cu maturitatea, însa ploaia îl tinuse la adapost de orice pornire patimasa si-i insuflase seninatatea spongioasa a lipsei de pofte. (Gabriel Garcia Marquez în Un veac de singuratate (1967))
– Locuiesc într-o casa coloniala, pe trotuarul însorit dinspre parcul San Nicolas, unde mi-am petrecut toate zilele vietii fara femeie si fara avere, unde au trait si au murit parintii mei si unde mi-am propus sa mor singur, în acelasi pat în care m-am nascut, si într-o zi pe care mi-o doream îndepartata si fara suferinta. Gabriel Garcia Marquez în Povestea târfelor mele triste)
– Nici un medicament nu vindeca ce nu poate vindeca fericirea.
– Singurul lucru pe care trebuie sa-l stii în dragoste: ca viata nu are nevoie de lectii de la nimeni. (Gabriel Garcia Marquez în Dragoste în vremea holerei)
– Cel mai important lucru pe care am învatat sa-l fac dupa patruzeci de ani a fost sa spun nu când a fost nu.
– Memoria inimii elimina raul si amplifica binele si datorita acestui truc putem îndura greutatile trecutului.
– Problema casatoriei este ca se termina în fiecare seara dupa ce faci dragoste, si trebuie sa o reconstruiesti în fiecare dimineata
înainte de micul dejun.
– Le-as dovedi oamenilor cât gresesc gândind ca înceteaza sa iubeasca atunci când îmbatrânesc, fara sa stie ca îmbatrânesc
numai când înceteaza sa iubeasca.
– Aveam, în sfârsit, parte de viata reala, cu inima la adapost si condamnat sa mor de dragoste adevarata în agonia fericita a oricarei
zile dupa ce aveam sa împlinesc o suta de ani.
(Gabriel Garcia Marquez în Povestea târfelor mele triste)
– Au continuat sa traiasca astfel într-o lume fugara, deocamdata tintuita în cuvinte, dar care n-avea sa întârzie sa le scape
fara întoarcere de îndata ce vor fi uitat însusi întelesul scrierii.
(Gabriel Garcia Marquez în Un veac de singuratate)
– Lumea era atât de recenta, încât multe lucruri nici nu aveau înca nume, iar pentru a le deosebi trebuia sa le arati cu degetul. Era într-adevar
un sat fericit: nimeni nu avea peste treizeci de ani, nimeni nu murise înca.
(Gabriel Garcia Marquez în Un veac de singuratate)
– A fost ceva nou pentru mine. Nu cunosteam viclesugurile seductiei si vesnic îmi alesesem la întâmplare iubitele de o noapte, mai
curând luându-ma dupa pret decât dupa farmecele lor, si facusem dragoste fara dragoste, pe jumatate îmbracati, de cele mai multe ori, si
întotdeauna pe întuneric, pentru a ne închipui ca suntem mai buni. În noaptea aceea am descoperit placerea de necrezut de a contempla trupul
unei femei adormite fara îmboldirea dorintei sau oprelistile pudorii.
(Gabriel Garcia Marquez în Povestea târfelor mele triste)
– Un prieten adevarat te prinde de mâna si îti atinge inima.
– Memoria inimii evita amintirile dezagreabile, exaltându-le numai pe cele placute, artificiu gratie caruia reusim sa ne suportam trecutul.
(Gabriel Garcia Marquez în Dragostea în vremea holerei)
– Cauta sa devii un om mai bun si asigura-te ca stii cine esti tu înainte de a cunoaste pe cineva si a astepta ca acea persoana sa stie cine esti.
– În fiecare minut în care închid ochii, pierd 60 de secunde de lumina.
– Spune întotdeauna ce simti si fa ceea ce gândesti. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara când te voi vedea dormind, te-as îmbratisa foarte strâns si
l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara când te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o îmbratisare, un
sarut si te-as chema înapoi sa-ti dau mai multe. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara când voi auzi vocea ta, as înregistra fiecare dintre cuvintele tale
pentru a le putea asculta o data si înca o data pâna la infinit. Daca as sti ca acestea ar fi ultimele minute în care te-as vedea, as spune „te iubesc” si
nu mi-as asuma, în mod prostesc, gândul ca deja stii.
– Doar pentru ca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu, nu înseamna ca nu te iubeste cu toata fiinta sa.
– O singura clipa de împacare este mai de pret decât o viata întreaga de prietenie.
(Gabriel Garcia Marquez în Un veac de singuratate)
– Nu plânge pentru ca s-a terminat, zâmbeste pentru ca s-a petrecut.
– Ziua de mâine nu-i este asigurata nimanui, tânar sau batrân. Azi poate sa fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta,
fa-o azi, întrucât, daca ziua de mâine nu va ajunge niciodata, în mod sigur vei regreta ziua când nu ti-ai facut timp pentru un surâs, o îmbratisare,
un sarut, si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cât de multa
nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui „îmi pare rau”, „iarta-ma”, „te rog” si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.
– Forta invincibila care a împins lumea înainte nu e iubirea fericita, ci aceea neîmplinita.
– Cea mai stranie forma de a îndeparta pe cineva este de a sta lânga el, stiind ca nu-l vei putea avea niciodata.
– Poate ca Dumnezeu va dori sa cunosti multe persoane nepotrivite înainte de a cunoaste persoana potrivita, pentru ca atunci când o vei cunoaste în sfârsit
sa stii sa fii recunoscator.
– Scriu pentru ca sa nu fiu nevoit sa vorbesc. (!!!)

Jurnal. Fila 09022010

Imi place sa umblu printre bloguri. Uneori gasesti adevarate pepite de frumusete. Nu am cum sa nu le trec si aici :

1. http://edithfrincu.blogspot.com/ un citat frumos:
„Life is too short to wake up in the morning with regrets
So love the people who treat you right forget about the ones who don’t
And believe that everything happens for a reason
If you get a chance, take it, if it changes your life, let it
Nobody said it would be easy they just promise that it would be worth it.”

Surpriza este ca blogul se ocupa de retete culinare (unele arata excelent!), nu te-ai astepta la asa un motto.

2. http://www.adrianciubotaru.ro/modestia-este-o-disciplina-a-gandurilor/
„Orice avans în cunoastere trebuie sa presupuna o smerenie aferenta. Modestia este o disciplina a gândurilor. Drama nu consta în faptul ca afli mai multe lucruri. Provocarea cea mai mare vine din modul cum gestionezi imaginea de sine dupa ce afli mai multe lucruri. You can’t handle the truth nu înseamna ca adevarul e groaznic, ci mai degraba faptul ca sandramaua personala este fragila, iar acel adevar nu are cum sa fie integrat decât cu riscul unor comotii personale. O alta nuanta în acest caz este si mai interesanta. Nu toate adevarurile îti sunt necesare, însa atunci când fortezi nota din orgoliul cunoasterii,  încerci în mod artificial si orbit de mândrie sa te cuplezi la niste adevaruri care nu sunt pe potriva ta, care nu sunt pe masura ta.”

Citate

„Due to financial restraints, the light at the end of the tunnel has been turned off until further notice.” (Unknown)

„Fill a space in a beautiful way.” Georgia O’Keeffe

„What can be asserted without proof can be dismissed without proof.” Christopher Hitchens

Botvinnik

Imi plac foarte mult citatele, maximele, vorbele de duh. Chiar colectionez asa ceva: mi-am facut o baza de date, pe autori in MS Access si acolo pun orice gasesc fie in carti, fie pe net. M-am gandit sa postez aici un citat din Mikhail Botvinnik (marele sahist rus):
”Chess, like any creative activity, can exist only through the combined efforts of those who have creative talent, and those who have the ability to organize their creative work”.