M-am uitat ieri peste paginile mele de jurnal zilele trecute. Să ştii că multe pasaje mi-au plăcut, parcă erau scrise de altcineva, de un profesionist al scrisului. Am să reproduc aici câteva din pasajele citite şi sămi spui dacă îţi plac. Ştiu că în acei ani tu aveai alte pasiuni, printre care cititul nu era.
Am vorbit mult despre citit, te-am rugat să transformi cititul într-o plăcere zilnică… am insistat. La un moment dat părea că am reuşit, dar… Acum poate relaţia noastră ar fi arătat altfel. Sau poate nu. Poate că relaţia ta de acum ar fi mers altfel… Poate.
Cititul te-ar fi ajutat să renunţi la câteva din prejudecăţile tale care iţi fac atât de rău şi care îndepărtează bărbaţii. Ca şi pe mine dealtfel. La un moment dat chiar ţi-am spus asta.
Cititul te-ar fi ajutat să treci fără atâta tristeţe şi întunecare peste despărţirea de A. Ai fi reuşit să vezi că în jurul tău este multă frumuseţe, te-ai fi bucurat de lucrurile mici pe care ţi le-a dat El, ai fi văzut că în sufletul tău este o comoară de care ar trebui să fii mândră. În schimb te afunzi zi de zi într-o tristeţe neagră.
Te sărut !
26.09.1984 – miercuri
Cum nu am imaginaţia şi talentul unui scriitor fantastic ca Borges sau Marquez, sau ceva în apropierea lor, mă voi apleca spre lumea REALĂ din care voi lua cu penseta viitoarele mele personaje. Mă aplec mai mult spre romanul psihologic. M-ar fi tentat romanul-eseu, îndelung elaborat, la fel cu “Orb prin Gaza” de Aldous Huxley dar…
Singurul ţel, pentru care aş sacrifica orice pentru realizarea lui: ADMITEREA. (Chiar aş sacrifica orice? DA)
27.09.1984 – joi
Scrisul lui Huxley, cu toate că este nu prea luat în braţe şi legănat cu vorbe dulci (sunt şi excepţii, însă puţine), totuşi mie-mi place. Mai ales paginile eseistice.
Este interesant, aş putea spune foarte interesant de urmărit transformările ce le suferă personalitatea şi felul de a se comporta al oamenilor, atunci când intră în vârtejul unor evenimente deosebite, mai ales dramatice. Iese în evidenţă aici, mai pregnant ca oricând, egoismul oamenilor iscat de instinctul de conservare.
Continui eseul despre Borges al lui Darie Novăceanu.
30.09.1984 – duminică
Observ că atunci când mă apropii de sfârşitul unui roman bun, un roman care-mi place, pofta de scris îşi semnalează apariţia printr-o stare de nervozitate, ce nu se astâmpără decât atunci când pun mâna pe stilou. Nu contează ce scriu şi cât scriu. Mă mai despart vreo sută de pagini, până la nivelul maxim al poftei de a scrie. Aştept.
Un nou scriitor pe lista mea de romancieri preferaţi: Aldous Huxley.
“Orice filosofie este din punct de vedere intelectual, legitimă dacă – primo – porneşte de la fapte care pentru filosoful respectiv constituie date şi dacă – secundo – construcţia logică edificată pe aceste date stă în picioare. O filosofie intelectuală nu este insă identică cu o filosofie legitimă din punct de vedere moral” (A.Huxley – “Orb prin Gaza” p.407)
01.10.1984 – luni
Am încheiat romanul lui Huxley, roman ce mi s-a părut deosebit de interesant. Mai ales paginile eseistice de la începutul şi sfârşitul romanului. Ultimile pagini se dovedesc a fi mărturisiri ale autorului în privinţa bunei înţelegeri dintre oameni. Un fragment mi se pare mai interesant:
“În pace se află unitatea. Unitatea cu celelalte vieţi. Comuniunea cu toată fiinţa. Căci sub tot ce există, dincolo de nenumăratele modele identice, dar separate, dincolo de atracţii şi repulsii, se află pacea. Aceeaşi pace care domneşte sub incandescenţa spiritului. Pace obţinută prin eliberare. Căci pacea înseamnă libertate înfăptuită. Libertate şi în acelaşi timp ADEVĂR (subl.m.)”
Personaje care mi s-au părut mai deosebite:
Anthony Beavis – pentru felul de a privi lumea
Brian Foxe – cred că între el şi mine există o asemănare
Mark Staithes – pentru spiritul său de aventura şi tăria de caracter.
Azi am început romanul lui Francisc Păcurariu – “Tatuajele nu se lasă la garderobă”, roman ce are ca motto următorul text: “Sufletul nu are nici o voinţă absolută sau liberă, ci este determinat de o cauză care şi ea este determinată de o altă cauză, şi aceasta la rândul ei de alta, şi aşa la infinit.” (SPINOZA,”Etica”,teor.XLVIII)
02.10.1984 – marţi
Citesc în “Ghid Disco-Rock” despre Jimi Hendrix. Dacă nu ar fi dispărut prematur dintre noi în 1970 ar fi devenit, sunt sigur de acest lucru, cel mai bun instrumentist al secolului. Cum îşi bate moartea joc de viaţă, cum o păcăleşte!
03.10.1984 – miercuri
“Thomas Mann îl punea pe biblicul Iosif să afirme că fiecare viaţă e un cerc, intersectat cu multe alte cercuri alcătuind lumea proprie a fiecărei existenţe, şi dacă îl scoţi pe om din lumea sa şi-l plasezi într-un context nou, unde cercul existenţei sale se întretaie cu alte cercuri, necunoscute până atunci, vechea sa lume va pali cu încetul şi I se va părea până la urmă ireală, un fel de vis fără consistenţă…” (Francisc Pacurariu – “Tatuajele nu se lasă la garderobă”)
“Femeia – e viitorul omului” spunea Aragon. Ducă-se pe pustii cu toatele, spun eu. Şi nu spun bine?
Romanul lui Francisc Păcurariu pătrunde într-o lume puţin cunoscută de oamenii “simpli” (nu sunt deloc simpli, moral!), adică în aparatul de conducere al statului. De obicei, romancierii noştri rămâneau undeva la primul-secretar al unui judeţ sau, mai modest, la directorul general al unui mare combinat. Francisc Păcurariu patrunde într-o sferă mai înaltă: CC-ul. E drept, Onisifor Sociu a ieşit la pensie dar el mai are destula putere să domine un prim-secretar judeţean, Furdui. Continui cu interes romanul lui Păcurariu.
05.10.1984 – vineri
“În fiecare om există cel puţin trei oameni: Ioan cel real, cunoscut doar de făcătorul său, Ioan aşa cum se vede el, idealizat, niciodată identic cu cel real, adeseori foarte diferit de cel real, şi Ioan cel văzut de semenul său, de Toma (de mine sau de tine), niciodată identic cu cel real, sau cu Ioan aşa cum se vede el însuşi.” (Oliver Wendel Holmes)
07.10.1984 – duminică
Un posibil subiect de roman: “Un doctor psihiatru (nu o somitate în domeniu) îşi descoperă o a doua pasiune: muzica sintetizată de instrumentele electronice, unele chiar realizate de el. Nu compune orice fel de muzică ci una inspirată de trăirile bolnavilor săi” Ce zici?
“Scriam articole. Nu ţineam jurnal. Notam unele lucruri pe bucăţi de hârtie, pe care apoi le rătăceam…” spune George Bălăiţă într-un interviu din “Flacăra” nr.40. Vechea mea părere despre “ţinutul unui jurnal se dovedeşte a fi pe zi ce trece, mai imposibila de mine.
“Cain, în versiunea lui Nero, ar simboliza lupta între berbec şi taur. După ce-l ucide pe Abel, Cain vagabondează, dar întemeiază un oraş unde se dezvoltă artele, meseriile, pacea. Se semnalează asemănarea dintre descendenţa lui Cain şi cea a lui Seth; cea mai mare parte a numelor se găseşte în ambele descendenţe, cu mici modificări. Se poate trage concluzia că scriitorii biblici au admis că umanitatea se trage din Adam prin fiul său Cain şi fiul său Seth. Blestemul lui Cain seamănă cu cel al lui Adam însuşi.” (Eugen Barbu – “Caietele Princepelui 7”)
De Jean Cocteau am auzit prima dată, atunci când tanti Mira mi-a spus că Gigi a imaginat o sciţă coregrafică pe tema vieţii şi operei poetului. Eugen Barbu îmi oferă în “Caietele Princepelui” vol.7 dulceaţa şi siropul unei strofe din poezia lui Cocteau:
“Când am deschis oblonul vedeam că toamna vine
Cu prăbuşiri de îngeri. Se răspândesc în cale
Cu laptele din cană. Opera, vezi bine,
E un copac de aur care face portocale
Pe care le mănâncă un public de balcon
Căci la parter, mâncatul nu este de bon ton”
“Cocteau – marele croitor de lux al literelor franceze.” (Gaëtan Picon)
08.10.1984 – luni
Francisc Păcurariu în “Tatuajele nu se lasă la garderobă” şi Iris Murdoch în “Marea, marea” au aceeaşi preferinţă de a descrie mâncărurile servite de eroii lor cu o măiestrie de gurmand-literat.
“Tot ce-i divin aleargă pe picioare delicate” (Nietzsche)
10.10.1984 – miercuri
“… scriitorul şi-a construit un mit al condiţiei de scriitor, în varianta Panait Istrati. Ca şi predecesorul său, el crede că literatura conferă o imunitate absoluta, sanctificând fiecare gest al scriitorului, inclusiv pe cele licenţioase. Potrivit acestei concepţii, un artist al cuvântului este un etern boem, bun cunoscător de “poveşti şi doine, ghicitori, eresuri”, oaspete de seamă al oricărui necunoscut, ca şi al pădurilor sau al gărilor” spune despre Fănuş Neagu, criticul Alex.Ştefănescu în Revista “Tomis” nr.9. De acord cu criticul.
Nichita Stănescu despre Fănuş Neagu:
“Ursul acesta blând şi calm şi bleg, Fănuş
e apucat de nimeni ca de doruri –
dă cu sărutul numai doar în zboruri
iar iernii lumii e învârtecuş”
Eternul Nichita! Pe zi ce trece creşte în ochii mei ca un pârâiaş de munte în anotimpul ploios. Atunci el devine – TORENT.
Prima mea poezie:
PROBABILITATEA LOR
Roua cuvintelor de dragoste
Sorbită de receptorul telefonului meu
Iubita mea condensând vaporii în inimă
Oh, tu, elixir al inimii
Medicament al senectuţii
Intangibil pocal cu esenţă pură
Al Morţii
Data exactă a compunerii ei: 07.10.1984. Voi încerca marea cu degetul. Marea: Tărâmul literar-liric.
SERTARUL CU GANDURI 