SERTARUL CU GANDURI

06/03/2012

Jurnal – 1984 (II)

Filed under: JURNAL — afractalus @ 16:02
Tags: , , ,

13.10.1984 – sâmbătă

 “De aceea am avut griă să nu îl spun eu [cuvântul,n.m.], ci l-am pus în gura unui personaj, pentru că toată lumea o ştie, eroii romanelor sunt stâlpii propriilor cuvinte” (G.G.Márquez). Stăpânii aceştia au la rândul lor nişte stăpâni.

 14.10.1984 – duminică

 “Prin muncă sufletul se înnobilează” (In labore nobilitat)

  • “Cum vei semăna aşa vei culege” (Ut sementem feceris, ita metes) Cicero
  • “Munca stăruitoare învinge totul” (Labor/omnia vincit improbus)

 15.10.1984 – luni

 “Când amănuntul este viaţa unui om, el reprezinţă pentru mine toată lumea şi toată istoria” (Camus). Acest motto a fost ales de Augustin Buzura pentru a înfrumuseţa romanul său “Orgolii”

 18.10.1984 – joi

 Înaintea examenului meu de treapta a doua mă încercau temeri pentru un eventual insucces. Cu atât mai mult cu cât, în cazul unui eşec, viitorul meu, aşa-zisul meu viitor se va fi prăvălit în neguri. Nu mă puteam concepe, totuşi, ca elev la o şcoală profesională, mai rău, încadrat într-un serviciu. Acum, acelaşi lucru se repetă: temerile pentru un eşec, ce ar reprezenta un dezastru plus de asta, nu pot să mă văd lucrător la CFR după ce termin liceul. Mă gândesc să nu fie un lucru rău imposibilitatea acestei imagini şi de câte ori mă gândesc la acest examen îmi alung din minte eventualele imagini ale mele ca student. Auzi, mă închipui student! Să nu sune rău. Amin!

  • Am citit romanul Lidiei Roman – “Drumuri încricişate” în două zile. Sirop de mure şi dulceaţă de trandafiri e tot ce se poate spune. L-am citit în două zile (de pe 17.10) şi timpul atât de scurt dovedeşte calitatea romanului. Nu sunt un snob, dar pur şi simplu nu mai pot citi decât romane serioase. “Serioase” poate nu e cuvântul potrivit dar vreau să spun, romane la care participi cu toată fiinţa ta. Romane pe care nu le pot citi în maşină sau la şcoală ci numai în liniştea şi singurătatea absolută, deplină. Acesta este actul lecturii şi acestea sunt romanele denumite de mine serioase. Romane ca cel al Lidiei Roman nu constituie decât un lejer intermezzo. Atât.
  • Continui romanul lui Francisc Păcurariu. Îmi place.

 19.10.1984 – vineri

 Am terminat “Tatuajele nu se lasă la garderobă” şi acum mă delectez cu vol.VII din “Caietele Princepelui” de Eugen Barbu.

  • Sunt pe jumătate pierdut pentru chimie şi jumătate câştigat pentru literatură.

 23.10.1984 – marţi

 “Orice carte bună, abia citită, trebuie imediat recitită. După schiţă, care este prima lectură, vine opera de lectură propriu-zisă. Atunci trebuie să cunoşti problema autorului. Lectura a doua, a treia ne învaţă puţin câte puţin soluţia acestei probleme” (Gaston Bachelard în “La Poétique de l’espace”)

  • “A locui singur – marele vis !” (tot el)
  • “A coborâ gândind într-o lume în profunzime, într-o casă care îşi arată la fiecare pas adâncimea, înseamnă a coborâ în tine însuţi” (tot el)

 24.10.1984 – miercuri

 “Există o zonă mijlocie unde se unesc experienţele visului şi cele ale vieţii la lumina zilei. Mai ales acolo se formează imaginilr literare.” (Gaston Bachelard)

 30.10.1984 – marţi

 Mă simt aşa de bine când simt că toţi neuronii mei sunt folosiţi la maximum. Mă simt mai puternic.

  • Continui “caietele Pricepelui” dar cred că voi termina volumul după Anul Nou. Am foarte mult de lucru şi îmi neglijez lecturile. În schimb citesc cu regularitate ziarele MELE.
  • Am început “Genitrix.Misterul Frontenac” de François Mauriac.

 04.11.1984 – duminică

 Am terminat “Genitrix.Misterul Frontenac”. Nu prea mi-a plăcut. Este cam departe de stilul romanului actual. Între “Orb prin Gaza” şi romanul actual nu era o aşa o distanţă.

  • Continui “Caietele Princepelui”
  • Lucrez încontinuu pentru examen.

 08.11.1984 – joi

 Am început “Tărâmul unde nu ajungi niciodată” de Valeriu Râpeanu.

  • 18 ani. Mulţi, puţini? Cert este că ziua aceasta nu a fost ceva extraordinar, în care să te simţi cu totul altfel. Mi s-a părut ceva normal. Dacă de acum înainte totul va fi la fel ca până acum, viaţa-mi va fi roză. Dacă nu…
  • “Lecturile noastre mi se par încă şi mai pline de reminiscenţele existenţelor noastre, căci nu există rând într-o carte, care să nu dezlănţuie furtuni de imagini în noi, tulburătoare amintiri, tablouri inceţoşate dar care, suprapuse peste imaginile cărţii pe care o citim capătă o incertă concreteţe durabilă totuşi, a imaginilor de vis. (Marcel Proust)

 12.11.1984 – luni

 “… la mélancolie c’est le bonheur d’être triste” (V.Hugo)

  • Thibaudet spune că filosofii au trăit totdeauna singuri. Celibatul face parte, începând cu secolul al III-lea, din viaţa filosofică. Descartes, Malebranche, Spinoza, Kant, Condillac, Schopenhauer, Amiel n-au cunoscut comedia conjugală. Doar Auguste Comte (“temperament filosofic, conjugal şi amoros” – notează Thibaudet) a trecut prin mai multe experienţe conjugale şi şi-a încheiat cariera într-o casă de alienaţi… (Rom.Literară, nr.44/84,p.20)
  • I-am scris Mădălinei azi, de ziua ei, un mic eseu despre ziua de naştere şi timpul care trece, trece, trece… este prima dată când pomenesc de o fată în jurnalul meu. Îmi impusesem o regulă: totul despre literatură, nimic despre ele. Nu s-a putut. Pesemne este o legătură ce trece până şi peste principiile mele.
  • “Ceea ce este înspăimântător la prietenii noştri este faptul că tot timpul vor să ne vadă. Trăiască cei ce mă părăsesc. Ei mă redau mie însumi”; “Un necunoscut trebuia să vină la mine, pentru a discuta câteva lucruri. Bănuiam că are să rămână o oră. A rămas numai cincisprezece minute. Entuziasmat, mi-am făcut din el prieten”. (Henry de Montherlant)
  • Plăcerea cu care citesc cronicile şi articolele, în general, ale lui Fănuş Neagu, creşte pe măsură ce îmi dau seama şi descifrez stilul lui. Voi nota cu un semn special (§) lucrurile interesante, pe care le voi găsi la el.

§    Luceafărul nr. 1175 (45-1884)

“Recunosc: sunt unul dintre puţinii oameni care-şi construiesc zilnic paradisuri artificiale. Fantoma lor spânzură de streaşina casei mele în orice clipă”.

“Căutând în mierea timpului”.

“… ca să nu zic de foaie verde matostat şi alte pietre semipreţioase”.

“… să lepădăm graţa din sânge, fiindcă răstignitului îi şade bine cu piroanele în palme…”

“argint cărpănos”

“… a pus fruntea la nivelul genunchilor, şi genunchii la nivelul bolovanilor”

“… lasă că fac eu om din tine, striga maimuţa, bătându-şi puiul la fund”

“… toate catargele înalte şi pline de luceferi…”

 13.11.1984 – marţi

 §    Luceafărul nr. 1175 (45-1984)

“mâhnirea semănată în mine […] rămâne dincolo de prag, dincolo de uşa închipuită din şiraguri de mărgele şi mătănii (sâmburi de rodie şi măslin), pe care mi-a atârnat-o, ca pe o clipă…”

“… de ce ne-am împiedicat în mohorul toamnei şi n-am ajuns la iarbaaa fragedă din primăvară…”

§    Luceafărul nr. 1173 (43-1984)

“La geam’-negurat de-o ploaie rece…”

“… undele mângâioase ale toamnei…”

“… victorie pe care am sorbit-o cu paiul rupt…”

“Am suferit câineşte văzând că în templul iluziei au pătruns porumbei orbi…”

“… vinele ni s-au înnodat…”

“… ţinutul vinului curat ca metafora”

“strigăt înjunghiat”

  • “Şantaj? Niciodată! O simplă presiune ajunge!” (Bunau Verilla) – din E.Barbu – “Caietele Princepelui VII”

 14.11.1984 – miercuri

 Bucureştiul! Îndesat cu tipologii distincte de oameni. Ce muzeu !

  • Din “Caietele Princepelui”:

Edmond Danallaché: “Iau bani, e adevărat, însă ei au întotdeauna culoarea opiniilor mele”.

G.Călinescu: “ Noi, românii, suntem un neam melancolic”.

Paul Valéry: “Nudul era o chestiune sacră, adică impură”.

  • “În ochii ei albaştri se târăsc păsările cerului” (Adrian Păunescu)

 15.11.1984 – joi

 Nichita Stănescu la 50 de ani: “Câtă poezie ai scris în viaţa ta, Nichita? – O, mai nimic din câtă am păţit”. De ce ai murit Nichita, aveam atâta nevoie de tine aici ?!

  • Din “Caietele Princepelui VII” de Eugen Barbu:

“Borges la recitire: “Noaptea nopţilor când se deschid porţile secrete ale cerului şi apa din ulcioare e mai dulce; tigrii transparenţi din Tlön; turnurile de sânge; busola care bate misterios, o haită de câini de culoarea lunii ţâşnind dintre trandafiri negri. În visul pe care omul îl visa, visatul s-a trezit…”

sau: Câmpiile erau pline de iarbă. Adăpătorile, amare…

sau: Moon, în timp ce fugeau printre pini, a scos un suspin palid (ca mistificare a prozei)

sau: Frica magică a ebreiştilor de cfrele pare

sau: Un pârâiaş orb

sau: O după-amiază pustie care seamănă cu dimineţile…

sau: Janus Bifrons care priveşte apusurile şi aurora

sau: Dumnezeul febrei şi al oblinzilor

Tot el:

-morţile simetrice şi periodice

-visele oamenilor aparţin lui Dumnezeu, Maimonides a scris că vorbele unui vis sunt divine când sunt deosebit de limpezi şi nu-l vezi pe cel ce le rosteşte

-există o oră din înserare când câmpia vrea parcă să vorbească

-Martin Bubec susţine că evreii sunt fundamental patetici

-străzile ca nişte vestibule largi, pieţele ca nişte curţi, oraşul era plin de fericire şi de un început de ameţeală. Eroul (în coşmar) intra într-o lume mai veche şi mai hotărâtă

-imaginea dezolării: nimic nu turbură ţărâna elementară. Pe un câmp fără margini nu e decât un taur. Singurătatea e perfectă, poate ostilă.

-altul este râul pe care-l caut, râul secret, cel care purifică pe oameni de moarte.”

  • Cărţi pe care le recomand celor ce cred în lume şi viaţă:

Henri Bergson – “Intuiţia filosofică

                        “Energia spirituală”

George Bernanos – “Sub soarele Satanei”

                            “Impostura”

                            “Bucuria”

                            “Jurnalul unui preot de ţară”

L. F. Céline – “Călătorie la capătul morţii”

Dostoievski – “Fraţii Karamazov”

G. D’Annunzio – “Triumful morţii”

George Duhamel – “Aventurile lui Salavin”

S. Freud – “Interpretarea viselor”

Malraux – “ Antimemorii”

 16.11.1984 – vineri

 Gândurile mi se învolburează în creier. Nu-mi mai ajung paginile jurnalului pentru ele.

  • Borges (din E.Barbu):

-Droetulft care vede ziua, marmura şi chiparoşii…

-corturile din piele de cal

-pe Tadeo Isidoro Cruz îl aştepta în viitor o noapte lucida, fundamentală (ca în Márquez). În 1879, când a murit de vărsat negru, nu văzuse încă un munte, o lampă de petrol sau o moară (ce biografie în zece cuvinte!)

-unul care s-a ascuns în mare

-araba, limba cu care Dumnezeu îi conduce pe îngeri

-o uşă distrusă care dădea spre un coridor orb, plin de riscuri

-zilele, cu foamea din ele

-seninătatea şi câmpia sunt doi mari medici

-un fluviu cu apele mulatre

-un imperiu fetid

-codoşul a trei prostituate cu imenşii săi ochi morţi sau Kit Burns, care era capabil să decapiteze dintr-o singură muşcătură un şoarece viu sau Yaske Nigger, otrăvitorul de cai…

-luciditatea atroce a insomniei

-sunt orbi pentru că au văzut chipul meu…

  • Am trimis primele patru poezii lui Geo Dumitrescu: Probabilitatea lor; Explozie roşie; Glossă la o prietenie; Anti-întâmplare.
  • Borges (din E.Barbu) : “Pământul pe care-l locuim este o oroare, o parodie incompetentă. Oglinzile şi paternitatea sunt abominabile pentru că o multiplică şi o pun în evidenţă. Scârba este virtutea fundamentală. Două discipline (pe care profetul le lasă la liberă alegere) pot să ducă la ea: abstinenţa sau desfrânarea, exerciţiul cărnii sau castitatea sa.”

07/03/2010

Jurnal fila 07032010 – G.G.Marquez


Redescopar un mare scriitor, G.G.Marquez si-mi aduc aminte de zilele de vara (altii erau la plaja !) dintre clasa a X-a si a XI-a, cand ma duceam in celalalt capat al orasului, la Biblioteca Judeteana unde citeam „Un veac de singuratate”. Am reusit sa termin cartea cam intr-o saptamana (era in colectia ‘Romanul secolului XX’) sub ochii mirati ai custodelui din sala care, ma privea de fiecare data cu mirare si mila, uitandu-se semnificativ spre fereastra la soarele de afara.

De fapt,pasiunea pentru literatura latino-americana a inceput de la serialul despre Marquez din ‘Romania Literara’, pe care atunci, in anii de liceu o cumparam in fiecare zi de joi. Fara exceptie. Pasiunea a continuat cu alte romane si s-a mai domolit in anul II de facultate, cand am urmat alte pasiuni.

Dar nu a disparut de tot niciodata. Acum ma reintalnesc cu Marquez si cu citatele lui pe http://autori.citatepedia.ro/. Trebuie sa ti le impartasesc si tie:

– Nu ar fi avut nimic împotriva sa se întoarca la dragostea searbada a Fernandei, a carei frumusete devenise mai calma odata cu maturitatea, însa ploaia îl tinuse la adapost de orice pornire patimasa si-i insuflase seninatatea spongioasa a lipsei de pofte. (Gabriel Garcia Marquez în Un veac de singuratate (1967))
– Locuiesc într-o casa coloniala, pe trotuarul însorit dinspre parcul San Nicolas, unde mi-am petrecut toate zilele vietii fara femeie si fara avere, unde au trait si au murit parintii mei si unde mi-am propus sa mor singur, în acelasi pat în care m-am nascut, si într-o zi pe care mi-o doream îndepartata si fara suferinta. Gabriel Garcia Marquez în Povestea târfelor mele triste)
– Nici un medicament nu vindeca ce nu poate vindeca fericirea.
– Singurul lucru pe care trebuie sa-l stii în dragoste: ca viata nu are nevoie de lectii de la nimeni. (Gabriel Garcia Marquez în Dragoste în vremea holerei)

– Cel mai important lucru pe care am învatat sa-l fac dupa patruzeci de ani a fost sa spun nu când a fost nu.
– Memoria inimii elimina raul si amplifica binele si datorita acestui truc putem îndura greutatile trecutului.
– Problema casatoriei este ca se termina în fiecare seara dupa ce faci dragoste, si trebuie sa o reconstruiesti în fiecare dimineata
înainte de micul dejun.
– Le-as dovedi oamenilor cât gresesc gândind ca înceteaza sa iubeasca atunci când îmbatrânesc, fara sa stie ca îmbatrânesc
numai când înceteaza sa iubeasca.
– Aveam, în sfârsit, parte de viata reala, cu inima la adapost si condamnat sa mor de dragoste adevarata în agonia fericita a oricarei
zile dupa ce aveam sa împlinesc o suta de ani.
(Gabriel Garcia Marquez în Povestea târfelor mele triste)
– Au continuat sa traiasca astfel într-o lume fugara, deocamdata tintuita în cuvinte, dar care n-avea sa întârzie sa le scape
fara întoarcere de îndata ce vor fi uitat însusi întelesul scrierii.
(Gabriel Garcia Marquez în Un veac de singuratate)
– Lumea era atât de recenta, încât multe lucruri nici nu aveau înca nume, iar pentru a le deosebi trebuia sa le arati cu degetul. Era într-adevar
un sat fericit: nimeni nu avea peste treizeci de ani, nimeni nu murise înca.
(Gabriel Garcia Marquez în Un veac de singuratate)
– A fost ceva nou pentru mine. Nu cunosteam viclesugurile seductiei si vesnic îmi alesesem la întâmplare iubitele de o noapte, mai
curând luându-ma dupa pret decât dupa farmecele lor, si facusem dragoste fara dragoste, pe jumatate îmbracati, de cele mai multe ori, si
întotdeauna pe întuneric, pentru a ne închipui ca suntem mai buni. În noaptea aceea am descoperit placerea de necrezut de a contempla trupul
unei femei adormite fara îmboldirea dorintei sau oprelistile pudorii.
(Gabriel Garcia Marquez în Povestea târfelor mele triste)
– Un prieten adevarat te prinde de mâna si îti atinge inima.
– Memoria inimii evita amintirile dezagreabile, exaltându-le numai pe cele placute, artificiu gratie caruia reusim sa ne suportam trecutul.
(Gabriel Garcia Marquez în Dragostea în vremea holerei)
– Cauta sa devii un om mai bun si asigura-te ca stii cine esti tu înainte de a cunoaste pe cineva si a astepta ca acea persoana sa stie cine esti.
– În fiecare minut în care închid ochii, pierd 60 de secunde de lumina.
– Spune întotdeauna ce simti si fa ceea ce gândesti. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara când te voi vedea dormind, te-as îmbratisa foarte strâns si
l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara când te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o îmbratisare, un
sarut si te-as chema înapoi sa-ti dau mai multe. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara când voi auzi vocea ta, as înregistra fiecare dintre cuvintele tale
pentru a le putea asculta o data si înca o data pâna la infinit. Daca as sti ca acestea ar fi ultimele minute în care te-as vedea, as spune „te iubesc” si
nu mi-as asuma, în mod prostesc, gândul ca deja stii.
– Doar pentru ca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu, nu înseamna ca nu te iubeste cu toata fiinta sa.
– O singura clipa de împacare este mai de pret decât o viata întreaga de prietenie.
(Gabriel Garcia Marquez în Un veac de singuratate)
– Nu plânge pentru ca s-a terminat, zâmbeste pentru ca s-a petrecut.
– Ziua de mâine nu-i este asigurata nimanui, tânar sau batrân. Azi poate sa fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta,
fa-o azi, întrucât, daca ziua de mâine nu va ajunge niciodata, în mod sigur vei regreta ziua când nu ti-ai facut timp pentru un surâs, o îmbratisare,
un sarut, si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cât de multa
nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui „îmi pare rau”, „iarta-ma”, „te rog” si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.
– Forta invincibila care a împins lumea înainte nu e iubirea fericita, ci aceea neîmplinita.
– Cea mai stranie forma de a îndeparta pe cineva este de a sta lânga el, stiind ca nu-l vei putea avea niciodata.
– Poate ca Dumnezeu va dori sa cunosti multe persoane nepotrivite înainte de a cunoaste persoana potrivita, pentru ca atunci când o vei cunoaste în sfârsit
sa stii sa fii recunoscator.
– Scriu pentru ca sa nu fiu nevoit sa vorbesc. (!!!)

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: