Wordle + Parinteasca Dimandare

Am descoperit Wordle acum aproape doi ani.  Recidivez azi cu trei imagini pentru aceeasi poezie „Parinteasca Dimandare”:

Parinteasca Dimandare – 01

Parinteasca Dimandare – 02

Parinteasca Dimandare – 03

Jurnal – Ieri si azi

M-am uitat ieri peste paginile mele de jurnal zilele trecute. Să ştii că multe pasaje mi-au plăcut, parcă erau scrise de altcineva, de un profesionist al scrisului. Am să reproduc aici câteva din pasajele citite şi sămi spui dacă îţi plac. Ştiu că în acei ani tu aveai alte pasiuni, printre care cititul  nu era.

Am vorbit mult despre citit, te-am rugat să transformi cititul într-o plăcere zilnică… am insistat. La un moment dat părea că am reuşit, dar… Acum poate relaţia noastră ar fi arătat altfel. Sau poate nu. Poate că relaţia ta de acum ar fi mers altfel… Poate.
Cititul te-ar fi ajutat să renunţi la câteva din prejudecăţile tale care iţi fac atât de rău şi care îndepărtează bărbaţii. Ca şi pe mine dealtfel. La un moment dat chiar ţi-am spus asta.
Cititul te-ar fi ajutat să treci fără atâta tristeţe şi întunecare peste despărţirea de A. Ai fi reuşit să vezi că în jurul tău este multă frumuseţe, te-ai fi bucurat de lucrurile mici pe care ţi le-a dat El, ai fi văzut că în sufletul tău este o comoară de care ar trebui să fii mândră. În schimb te afunzi zi de zi într-o tristeţe neagră.

Te sărut !

26.09.1984 – miercuri

Cum nu am imaginaţia şi talentul unui scriitor fantastic ca Borges sau Marquez, sau ceva în apropierea lor, mă voi apleca spre lumea REALĂ din care voi lua cu penseta viitoarele mele personaje. Mă aplec mai mult spre romanul psihologic. M-ar fi tentat romanul-eseu, îndelung elaborat, la fel  cu “Orb prin Gaza” de Aldous Huxley dar…
Singurul ţel, pentru care aş sacrifica orice pentru realizarea lui: ADMITEREA. (Chiar aş sacrifica orice? DA)

27.09.1984 – joi

Scrisul lui Huxley, cu toate că este nu prea luat în braţe şi legănat cu vorbe dulci (sunt şi excepţii, însă puţine), totuşi mie-mi place. Mai ales paginile eseistice.
Este interesant, aş putea spune foarte interesant de urmărit transformările ce le suferă personalitatea şi felul de a se comporta al oamenilor, atunci când intră în vârtejul unor evenimente deosebite, mai ales dramatice. Iese în evidenţă aici, mai pregnant ca oricând, egoismul oamenilor iscat de instinctul de conservare.
Continui eseul despre Borges al lui Darie Novăceanu.

30.09.1984 – duminică

Observ că atunci când mă apropii de sfârşitul unui roman bun, un roman care-mi place, pofta de scris îşi semnalează apariţia printr-o stare de nervozitate, ce nu se astâmpără decât atunci când pun mâna pe stilou. Nu contează ce scriu şi cât scriu. Mă mai despart vreo sută de pagini, până la nivelul maxim al poftei de a scrie. Aştept.
Un nou scriitor pe lista mea de romancieri preferaţi: Aldous Huxley.
“Orice filosofie este din punct de vedere intelectual, legitimă dacă – primo – porneşte de la fapte care pentru filosoful respectiv constituie date şi dacă – secundo – construcţia logică edificată pe aceste date stă în picioare. O filosofie intelectuală nu este insă identică cu o filosofie legitimă din punct de vedere moral” (A.Huxley – “Orb prin Gaza” p.407)

01.10.1984 – luni

Am încheiat romanul lui Huxley, roman ce mi s-a părut deosebit de interesant. Mai ales paginile eseistice de la începutul şi sfârşitul romanului. Ultimile pagini se dovedesc a fi mărturisiri ale autorului în privinţa bunei înţelegeri dintre oameni. Un fragment mi se pare mai interesant:
“În pace se află unitatea. Unitatea cu celelalte vieţi. Comuniunea cu toată fiinţa. Căci sub tot ce există, dincolo de nenumăratele modele identice, dar separate, dincolo de atracţii şi repulsii, se află pacea. Aceeaşi pace care domneşte sub incandescenţa spiritului. Pace obţinută prin eliberare. Căci pacea înseamnă libertate înfăptuită. Libertate şi în acelaşi timp ADEVĂR (subl.m.)”
Personaje care mi s-au părut mai deosebite:
Anthony Beavis – pentru felul de a privi lumea
Brian Foxe – cred că între el şi mine există o asemănare
Mark Staithes – pentru spiritul său de aventura şi tăria de caracter.
Azi am început romanul lui Francisc Păcurariu – “Tatuajele nu se lasă la garderobă”, roman ce are ca motto următorul text: “Sufletul nu are nici o voinţă absolută sau liberă, ci este determinat de o cauză care şi ea este determinată de o altă cauză, şi aceasta la rândul ei de alta, şi aşa la infinit.” (SPINOZA,”Etica”,teor.XLVIII)

02.10.1984 – marţi

Citesc în “Ghid Disco-Rock” despre Jimi Hendrix. Dacă nu ar fi dispărut prematur dintre noi în 1970 ar fi devenit, sunt sigur de acest lucru, cel mai bun instrumentist al secolului. Cum îşi bate moartea joc de viaţă, cum o păcăleşte!

03.10.1984 – miercuri

“Thomas Mann îl punea pe biblicul Iosif să afirme că fiecare viaţă e un cerc, intersectat cu multe alte cercuri alcătuind lumea proprie a fiecărei existenţe, şi dacă îl scoţi pe om din lumea sa şi-l plasezi într-un context nou, unde cercul existenţei sale se întretaie cu alte cercuri, necunoscute până atunci, vechea sa lume va pali cu încetul şi I se va părea până la urmă ireală, un fel de vis fără consistenţă…” (Francisc Pacurariu – “Tatuajele nu se lasă la garderobă”)
“Femeia – e viitorul omului” spunea Aragon. Ducă-se pe pustii cu toatele, spun eu. Şi nu spun bine?
Romanul lui Francisc Păcurariu pătrunde într-o lume puţin cunoscută de oamenii “simpli” (nu sunt deloc simpli, moral!), adică în aparatul de conducere al statului. De obicei, romancierii noştri rămâneau undeva la primul-secretar al unui judeţ sau, mai modest, la directorul general al unui mare combinat. Francisc Păcurariu patrunde într-o sferă mai înaltă: CC-ul. E drept, Onisifor Sociu a ieşit la pensie dar el mai are destula putere să domine un prim-secretar judeţean, Furdui. Continui cu interes romanul lui Păcurariu.

05.10.1984 – vineri

“În fiecare om există cel puţin trei oameni: Ioan cel real, cunoscut doar de făcătorul său, Ioan aşa cum se vede el, idealizat, niciodată identic cu cel real, adeseori foarte diferit de cel real, şi Ioan cel văzut de semenul său, de Toma (de mine sau de tine), niciodată identic cu cel real, sau cu Ioan aşa cum se vede el însuşi.” (Oliver Wendel Holmes)

07.10.1984 – duminică

Un posibil subiect de roman: “Un doctor psihiatru (nu o somitate în domeniu) îşi descoperă o a doua pasiune: muzica sintetizată de instrumentele electronice, unele chiar realizate de el. Nu compune orice fel de muzică ci una inspirată de trăirile bolnavilor săi” Ce zici?
“Scriam articole. Nu ţineam jurnal. Notam unele lucruri pe bucăţi de hârtie, pe care apoi le rătăceam…” spune George Bălăiţă într-un interviu din “Flacăra” nr.40. Vechea mea părere despre “ţinutul unui jurnal se dovedeşte a fi pe zi ce trece, mai imposibila de mine.
“Cain, în versiunea lui Nero, ar simboliza lupta între berbec şi taur. După ce-l ucide pe Abel, Cain vagabondează, dar întemeiază un oraş unde se dezvoltă artele, meseriile, pacea. Se semnalează asemănarea dintre descendenţa lui Cain şi cea a lui Seth; cea mai mare parte a numelor se găseşte în ambele descendenţe, cu mici modificări. Se poate trage concluzia că scriitorii biblici au admis că umanitatea se trage din Adam prin fiul său Cain şi fiul său Seth. Blestemul lui Cain seamănă cu cel al lui Adam însuşi.” (Eugen Barbu – “Caietele Princepelui 7”)
De Jean Cocteau am auzit prima dată, atunci când tanti Mira mi-a spus că Gigi a imaginat o sciţă coregrafică pe tema vieţii şi operei poetului. Eugen Barbu îmi oferă în “Caietele Princepelui” vol.7 dulceaţa şi siropul unei strofe din poezia lui Cocteau:
“Când am deschis oblonul vedeam că toamna vine
Cu prăbuşiri de îngeri. Se răspândesc în cale
Cu laptele din cană. Opera, vezi bine,
E un copac de aur care face portocale
Pe care le mănâncă un public de balcon
Căci la parter, mâncatul nu este de bon ton”
“Cocteau – marele croitor de lux al literelor franceze.” (Gaëtan Picon)

08.10.1984 – luni

Francisc Păcurariu în “Tatuajele nu se lasă la garderobă” şi Iris Murdoch în “Marea, marea” au aceeaşi preferinţă de a descrie mâncărurile servite de eroii lor cu o măiestrie de gurmand-literat.
“Tot ce-i divin aleargă pe picioare delicate” (Nietzsche)

10.10.1984 – miercuri

“… scriitorul şi-a construit un mit al condiţiei de scriitor, în varianta Panait Istrati. Ca şi predecesorul său, el crede că literatura conferă o imunitate absoluta, sanctificând fiecare gest al scriitorului, inclusiv pe cele licenţioase. Potrivit acestei concepţii, un artist al cuvântului este un etern boem, bun cunoscător de “poveşti şi doine, ghicitori, eresuri”, oaspete de seamă al oricărui necunoscut, ca şi al pădurilor sau al gărilor” spune despre Fănuş Neagu, criticul Alex.Ştefănescu în Revista “Tomis” nr.9. De acord cu criticul.
Nichita Stănescu despre Fănuş Neagu:
“Ursul acesta blând şi calm şi bleg, Fănuş
e apucat de nimeni ca de doruri –
dă cu sărutul numai doar în zboruri
iar iernii lumii e învârtecuş”
Eternul Nichita! Pe zi ce trece creşte în ochii mei ca un pârâiaş de munte în anotimpul ploios. Atunci el devine – TORENT.
Prima mea poezie:

PROBABILITATEA LOR

Roua cuvintelor de dragoste
Sorbită de receptorul telefonului meu
Iubita mea condensând vaporii în inimă
Oh, tu, elixir al inimii
Medicament al senectuţii
Intangibil pocal cu esenţă pură
Al Morţii

Data exactă a compunerii ei: 07.10.1984. Voi încerca marea cu degetul. Marea: Tărâmul literar-liric.

Octavian Paler – Un Muzeu In Labirint

S-a intamplat ca in liceu, chiar de la inceputul lui din clasa a IX-a sa alerg in fiecare joi sa cumpar revista „Flacara”. Nu atat pentru articolele lui Adrian Paunescu ci pentru serialul lui Octavian Paler – „Un muzeu in labirint” si, tot pe aceeasi pagina, pentru serialul lui Oliver Lustig – „Dictionar de lagar”. Erau primele pe care le citeam si asteptam cu nerabdare sa treaca zilele pentru a cumpara urmatorul numar. Erau niste cozi foarte mari cand aparea „Flacara” si uneori nu reuseam s-o cumpar. Ce dezamagire !!! Eram fascinat de omul Octavian Paler si de scriitura lui. Eram indragostit de literatura si pictura, citeam tot ce imi cadea in mana, in special literatura sud-americana si bineinteles cartile lui.

Strangeam intr-o comoda din sufragerie (asa era atunci) toate numerele din „Flacara”. Cand deja au fost prea multe am decupat articolele din „Un muzeu…” si le-am pus intr-un dosar. In facultate am avut o tentativa de a recupera numerele pierdute la Biblioteca Nationala. Era foarte greu. Nu se puteau fotocopia si eram nevoit sa le scriu cu mana.

Anii au trecut dar dosarul l-am pastrat. Anul acesta l-am redescoperit si m-am gandit sa-l recitesc completand numerele lipsa. Acum e mult mai usor: te duci la biblioteca, ceri colectia revistei si ceri sa-ti fotocopieze paginile dorite. Apoi le editezi in word si le postezi.

Surpriza a fost ca am descoperit un site dedicat memoriei lui Octavian Paler – http://www.octavianpaler.ro – care a primit cu entuziasm propunerea mea de a publica „Un muzeu..” cu un numar in fiecare saptamana. Totul a mers foarte bine timp de cam douasprezece saptamani dupa care site-unl a devenit inaccesibil. De ce ? Nu stiu si e mare pacat. Din cate am inteles de la administratori site-ul avea foarte multi cititori. Poate au fost la mijloc motive financiare ? oricum nu mai conteaza acum.

Vreau sa postez aici „Un muzeu in labirint” integral. Desi am „pornit” acest blog din cu totul alte motive cred ca Octavian Paler nu s-ar supara sa (re)apara aici. Este o carte in foileton care TREBUIE citita ! Este un must al literaturii; este un regal de metafore, fragmente din viata pictorilor, informatii despre arta…

Lectura placuta !

Octavian Paler – “Am invatat”

Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua!!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul … depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie,
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viataCi PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva………….
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cucuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie,cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vreatu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fi iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tineinsuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ainimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-lajuta.
Am invatat ca scrisul Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede …
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit

Poezie

Definitia strigatului

Ti-as spune ceva,
despre noi,
despre zapada de-afara,
despre dragostea mea.
Ti-as spune ceva,
orice,
numai sa nu creasca iarba tacerii între noi.
Ti-as spune ceva,
ce-ai stiut,
sau ce stiu,
dar a-nceput sa creasca iarba tacerii între noi
si s-au ratacit sunetele din cuvântul târziu.

Sursa: http://www.citatepedia.ro/citat.php?id=71945