Wiesław Myśliwski – „Piatră peste piatră”

– Highlight Loc. 1341-43 : Dar ce varză ştia să gătească! Tăia ridichi, usturoi, ceapă, punea puţin chimion, la care mai punea nişte slănină sau şorici. Şi după ce o fierbea bine, o scotea afară în ger. Şi acolo rămânea peste noapte. Iar a doua zi iarăşi făcea focul şi băga varza în cuptor. Mâncam câte o săptămână.
– Highlight Loc. 2358-62 : Căci nimeni nu ştie ce-l aşteaptă la bătrâneţe. În faţa morţii şi învăţatul e numai om, şi inginerul e numai om. Cum cad toamna frunzele de pe copaci aşa se dezgoleşte omul în faţa morţii de tot ce a adunat în viaţă, de rămâne golaş ca un trunchi de copac. Şi atunci, nu-ţi mai vine să pleci în lume, ci să te întorci la pământul în care te-ai născut, în care ai crescut, căci ăsta-i singurul pământ pe care-l avem pe lume. În pământul ăsta chiar şi mormântul îi ca o casă părintească.
– Highlight Loc. 2670-72 : Şi nici pe el nu se vedea că l-ar fi chinuit ceva, în afară de bătrâneţe. Deşi câteodată se întâmplă ca dorinţa asta puternică de viaţă să vină din disperare. Şi poate că de aceea omul uneori trăieşte mai mult decât l-ar fi lăsat vârsta sau decât singur ar fi vrut.
– Highlight Loc. 2680-86 : Era într-o joi, iar sâmbăta s-a dus la popă ca să-l miruiască cu untdelemn sfinţit, căci s-a hotărât să moară duminica, după prânz, şi n-ar fi vrut să-l obosească pe popă, să vină la el tocmai de la marginea cealaltă a satului. Apoi s-ar fi putut întâmpla ca popa să lipsească de-acasă. Şi-a pregătit din vreme un sicriu de stejar, haine negre, ghete, cămaşă, cravată. De dimineaţă s-a dus şi a dat de mâncare la vite, la câine, la pisică, a măturat odaia, a gonit muştele, a turnat laptele în săculeţul de brânză. Apoi s-a spălat, s-a bărbierit şi l-a chemat pe Strugała să-i aprindă lumânarea. Ultimele lui cuvinte au fost: — Testamentul, Stasiu, este după icoana lui Hristos. Acolo am scris totul, ce şi cui, iar brânza, când s-o scurge, s-o iei pentru tine.
– Highlight Loc. 2789-92 : M-am trântit pe pat, încercând să-mi adun gândurile. Deşi e uşor de zis, să-ţi aduni gândurile. Căci sunt clipe când omul şi-ar goni gândurile în cele patru zări. Şi s-ar schimba în masă sau scaun. Şi ar sta ca masa sau scaunul până când i-ar trece gândurile. Căci gândurile sunt ca nisipul când îl prefiri dintr-o mână în alta, fără sfârşit. Şi chiar dacă l-ai lăsa să curgă toată viaţa, tot nu poţi să faci din el un bici. Şi chiar dacă l-ai face, la ce ţi-ar sluji?
– Highlight Loc. 3384-89 : Mama se înfuria uneori că tot o întrerupe şi îi spunea să zică, dacă vrea să se roage, în gând rugăciunile pe care le ştie pe de rost, căci ce rugăciune e asta, dacă nu ştii ce scrie. Iar el se apăra zicând că rugăciunile i se amestecă în cap cu alte gânduri şi Dumnezeu se pierde în aceste gânduri că nu mai poate să-l găsească. Şi nu băga în seamă mânia mamei, căci şi mânia ei nu era o mânie adevărată. Poate că doar se făceau că se ceartă în loc să ofteze şi să se jeluiască că au rămas singuri. Sau poate că nu mai aveau despre ce să mai vorbească, căci ce să mai vorbească când şi-au spus de-acuma totul. Şi încă să mai vorbeşti cu aceleaşi cuvinte pe care de mii de ori le-ai spus într-o viaţă, care şi aşa s-a întors împotriva cuvintelor pe care le-ai spus?
– Highlight Loc. 4507-10 : Căci nici plânsetul nu slujeşte la nimic. Poţi să plângi cât ai plânge. Deşi, uneori, lacrimile te fac să înţelegi mai bine decât mintea. În tot cazul e mult mai uşor când plângi, decât atunci când înţelegi. Căci numai prin lacrimi poţi să stai lângă cineva, atunci când ţi-e dat să stai cu el în veci.
– Highlight Loc. 7659-66 : Din pământ ţâşnesc izvoarele şi în pământ se duce sudoarea omenească. Şi pe pământul ăsta, nu pe altul, se nasc oamenii. Mai ţii minte, când pleca cineva, în lume, îşi lua totdeauna un bulgăre de pământ în traistă. Iar marinarii, când văd pământul undeva departe, departe, strigă, pământ! Pământ! Ai avut odată o carte, în care strigau, pământ! Şi Dumnezeu a coborât pe pământ. Şi omul, când moare, este îngropat în pământ. O să dormim şi noi în pământ. Mă gândesc să fac un mormânt. Să-l fac cu opt locuri, ca să intrăm cu toţii. Poate că şi Antek, Stasiek o să vrea să-şi doarmă somnul de veci împreună cu noi. Se spune, fie-i ţărâna uşoară. Aşa că unde ar putea să le fie mai uşoară? Doar se spune că pământul în care te-ai născut este leagănul tău. Iar moartea doar te aşază din nou în acest leagăn. Şi te leagănă, te leagănă, până când din nou devii nenăscut, nezămislit.
==========