SERTARUL CU GANDURI

23/04/2018

Culinar-literar: Rani Manicka – „Zeita orezului”


   – Added on Sunday, November 06, 2016, 07:53 PM : “Comandase din vreme totul, plătind în rate mici cu mult înainte de ziua de naștere a mamei. Toată familia stătea în jurul unei mese mari, rotunde. Mai întâi au sosit crabi cu chili , apoi carnea de oaie gătită în lapte de capră, tăieței laksa cu smântână, fructele de mare picante char kueh teow, calamarul iuțit cu sambal, având un iz puternic de belacan10, codul negru în pastă de ghimbir, bastonașele de trestie-de-zahăr glazurate în pastă de creveți și câte și mai câte până când toată masa era acoperită de mâncare aburindă”.

– Added on Sunday, November 13, 2016, 11:15 AM : “Îmi spun că ar trebui măcar să-mi amintesc cum o ajutam pe Mohini să pună murături. Îndesând sare gemă în cincizeci de lămâi verzi până când pocneau și le puneam într-un vas lucios, bine strâns la gură, sub bancă, timp de trei zile până când arătau ca niște inimi sfârtecate. Apoi cum le luam și le aranjam cu grijă pe frunze mari curbate de nuci areca să se usuce la soare până când se făceau galbene-maronii și tari ca piatra”.

Added on Sunday, November 13, 2016, 11:34 AM : “Bucătăreasa pregătise felul de mâncare preferat al stăpânului, carne de câine, în trei variante diferite. Într-unul pusese dinte de tigru măcinat, să-i dea vigoare necontenită, în altul – corn de rinocer pisat, pentru vitalitate sexuală, și în al treilea – rădăcini aromatice, pentru sănătate nezdruncinată. Făcuseră tăieței lungi speciali ca să-i ureze viață lungă stăpânului. Aveau un purceluș de lapte rumenit, ce ținea în gură o portocală stoarsă. Și mai era și un fel de mâncare din porc mistreț. Pentru început erau două tipuri de supă – din aripioare de rechin și din cuib de pasăre.

Added on Sunday, November 13, 2016, 02:11 PM : “…am alergat la bucătărie să ajut la tăiatul prăjiturilor din nucă de cocos pe care aveam să le servesc mai târziu oaspeților noștri. Era o rețetă foarte simplă, dar cu un ingredient secret, care o făcea să aibă gust mai bun decât prăjiturile obișnuite din nucă de cocos. Flori de ghimbir!”.

Added on Sunday, November 13, 2016, 04:09 PM : “Când ne așezam la masă, ne servea găluște în stil chinezesc, mici, fierte, umplute cu carne de porc dulce sau pește de râu, împănate cu limetă, cardamom și semințe de chimen. Îi plăcea să dea aromă orezului cu esență de kewra înainte de a-l tine la abur în interiorul tijelor albe de bambus golite și să gătească dovlecei cu tamarind și steluțe de anason, încât aveau gust de zahăr caramelizat. Știa cum să pună la cuptor carnea de pui în interiorul nucilor de cocos verzi și cunoștea gustul secret al florilor de banane picante gătite cu coajă rasă de pomelo. Opărea ore întregi mugurii de bambus până când le cădeau toți perișori și rămâneau cu ce era mai bun ca garnitură pentru piureul de vinete delicios pe care-l făcea. Afuma ciuperci, sota orhidee și ne oferea pește sărat, garnisit cu pastă cremoasă, picantă de durian”.

Added on Sunday, November 13, 2016, 08:17 PM : “Mă întrebam ce mâncase ea ieri. Tort, orez cu carne de pui, tăieței lați, nasi lemak, satay, mee goreng sau carne de porc rumenită în miere. Posibilitățile erau nesfârșite, varietatea de preparate malaysiene fi nd înnebunitoare”.

Salvează

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: