SERTARUL CU GANDURI

13/05/2013

Octavian Paler – Visul şi Waterloo-ul neoclasicismului (III). Controversatul David 2.


Jacques-Louis David. Portrait of Pope Pius VII.

Jacques-Louis David. Portrait of Pope Pius VII.

   David sfida antichitatea chiar îndreptându-se spre Roma. Câştigase premiul Romei, pleca să stea câţiva ani în cetatea eternă, dar declara că antichitatea nu-i va spune nimic, fiin lipsită de căldură, şi nu-l va transforma ca artist. Se înşela într-adevăr sau brava ? Se cunoştea atât de prost sau vroia să-şi ascundă nerăbdarea ?

Odată ajuns la Roma, uită declaraţiile bătăioase şi scoate creioanele şi foile albe pe care le umple cu desene. Nu mai pictează. Aleargă în toate părţile pe străzile Romei, face studii ale monumentelor rămase în picioare, schiţe după basoreliefuri. Se duce în câmpia romană şi adună crochiuri de peisaje. Se impregnează tot mai mult de antichitatea pe care o sfidase cu puţin înainte. Când află de oraşele dezgropate din lavă, aleargă la Pompei şi Herculanum să vadă minunile scoase la lumină, iar acolo primeşte, se pare, lovitura de graţie. E tulburat şi electrizat. Se converteşte la religia antichităţii.

După cinci ani, se reîntoarce la Paris sigur de drumul pe care va merge. Tineri artişti se înrolează sub steagul lui. Jurământul Horaţilor cunoaşte un adevărat triumf, devine un manifest al neoclasicismului. la treizeci şi şase de ani, David are şi admiratori şi discipoli gata să jure pentru principiile lui. Tânăr încă, ajunge membru al Academiei.

La izbucnirea revoluţiei, el pătrunde din umbrele gloriei antice direct în vârtejul fierbinte al evenimentelor. În realitate, nu era vorba de un salt mortal. Toţi cei care i-au înţeles arta şi-au dat seama că sub veşmintele antice şi pe răceala dalelor reconstituite minuţios dogoreşte o pasiune bine dominată. Ei au priceput că Brutus nu era Brutus, ci, poate un simbol, sau, oricum, un mod de a judeca, o atitudine. Că David nu căuta antichitatea din perspectiva pe care i-o arătase Quatremè de Quincy, ci îşi lua din ea numai decorurile, personajele şi un ideal de grandoare austeră. Antichitatea, spune el, constituie marea şcoală a pictorilor moderni. Dar la un pictor adevăratele profesiuni de credinţă sunt tablourile.

Jacques-Louis David. Consecration of the Emperor Napoleon I and Coronation of the Empress Josephine in the Cathedral of Notre-Dame de Paris on 2 December 1804.

Jacques-Louis David. Consecration of the Emperor Napoleon I and Coronation of the Empress Josephine in the Cathedral of Notre-Dame de Paris on 2 December 1804.

   De fapt, nimeni dintre cei care-l cunosc bine nu se miră, probabil, că îndrăgostitul de antichitate dă târcoale eşafodului, că după ce se amuză desenând-o pe Maria Antoaneta în drum spre ghilotină face acelaşi lucru cu Danton. Şi în pictură el e un iacobin de tipul lui Robespierre. Strânge în jurul său pe toţi pictorii nemulţumiţi care n-au fost acceptaţi la Saloane şi se luptă cu toate puterile să obţină desfiinţarea Academiei al cărei membru este.

Arzând de pasiune, e totuşi adesea rigid, clocotind de ambiţii profetizează austeritatea. Ajuns deputat în Convenţie, înţelege că montagnarzii, mai decişi, vor avea câştig de cauză asupra girondinilor care, pe deasupra, sunt mai puţin înverşunaţi împotriva Academiei. El îşi arată întreg zelul alături de montagnarzi. Susţine moţiunile cele mai radicale, devine prieten cu Robespierre. “David, trebuie să mai faci un tablou”, i se strigă în sala Convenţiei când s-a aflat că marat a fost asasinat. “Îl voi face”, răspunde David. Şi îl face, într-adevăr. Pictează moartea lui Marat ca o continuare, parcă, a Morţii lui Socrate. În aerul rece al camerei şi între zidurile reci sentimentul tragic arde acum aproape insuportabil.

În aceşti ani ieşiţi din matcă, el regizează serbările şi ceremoniile revoluţionare până în cele mai mici amănunte. Are, dealtfel, arta de a impresiona mulţimea. Fixează, de pildă, înhumarea lui Marat în amurg pentru a da cortegiului o tristeţe tragică, în vreme ce serbările le fixează la ore matinale, care fac şi mai strălucitoare culorile.

Când Robespierre a fost răsturnat de la putere şi trimis la ghilotină, David şi-a auzit numele în sala Convenţiei. Se simtea ameninţat şi s-a dus tulburat la tribună. Era palid, ni se spune, şi sudoarea care îi curgea pe frunte şiroia pe haine până jos pe podea unde lăsa mari pete. Nu era un orator şi, în plus, frica îl sugruma. Şi-a renegat prietenia pentru Robespierre, declarând că fusese înşelat cu ipocrizie, iar el, David, s-a lăsat amăgit.

Un fel de autocritică penibilă, care l-a scăpat însă de eşafod. A fost arestat şi încarcerat. Eliberat după câteva luni este apoi din nou încarcerat până ce, în august 1795, beneficiază de amnistia generală votată de Convenţie.

În inchisoare i s-au lăsat penelurile şi culorile. Din această perioadă datează autoportretul aflat acum la  Luvru unde ne arată un chip voluntar şi fin.

Clasificarea drept neoclasic nu face, poate, acum decât să ne încurce. Fără ea, am spune mai degrabă că în faţa noastră se află un tânăr romantic; unul din acei romantici care au vrut să cucerească lumea prin pasiune. Are ceva din aerul pe care-l va arbora unul din admiratorii săi de mai târziu, Delacroix, care îl va socoti părintele picturii moderne.  

Jacques-Louis David. Sappho and Phaon.

Jacques-Louis David. Sappho and Phaon.

 

Dar are ceva şi din aerul orgolios al lui Napoleon. Priveşte drept, hotărât şi o energie virilă îi pluteşte pe faţă. Dacă în mândrie se amestecă şi melancolia, aceasta e, probabil, din pricina circumstanţelor în care a fost pictat autoportretul şi pentru că artiştii, şi când greşesc, se deosebesc totuşi de cuceritori. Victoriile îl fac să exulte, dar le sporesc şi melancolia adesea. În fiecare victorie a lor există şi o bătălie pierdută şi fiecare orizont atins le arată cât de mare e distanţa până la cel următor. Cu atât mai mult trebuia să se întâmple asta la un artist silit să-şi ascundă în oglindă decepţiile.  

 

Publicat în Revista “Flacăra” nr.1317 – 04.09.1980

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: